Avertismente înaintea probelor scrise ale Bacalaureatului. Ministrul Educației: Nu este de glumit cu frauda
Toți cei implicați în desfășurarea examenului de Bacalaureat 2014 au primit astăzi un avertisment de la ministrul Educației Remus Pricopie: nu este de glumit cu frauda examenului.
Remus Pricopie a tras din nou un semnal de alarmă legat de posibile fapte de fraudă la examenul de BACALAUREAT și le-a transmis celor care iau considerare o astfel de variantă să ia aminte la cazurile celor condamnați pentru fapte de corupție.
„Trebuie să ne luăm măsuri de precauţie, şi anul trecut am transmis mesaje în acest sens. Din păcate, nu toată lumea înţelege. Aş vrea doar să îi rog pe cei care se gândesc că pot să se joace cu legea să se uite un pic să vadă cazurile identificate şi ce s-a întâmplat anul trecut: sunt oameni daţi afară din sistem, nu mai sunt cadre didactice, sunt oameni care au dosare penale, sunt oameni care au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie sau fraudă la examene. Cred că este un subiect pe care este bine să-l tratăm cu toată seriozitatea şi să nu ne jucăm”, a spus Pricopie, potrivit Mediafax.
Remintim că anul trecut, două persoane, șefa comitetului de părinți de la Liceul Dimitrie Bolintineanu, Gina Ciontoiu și vicepreședinta Comisiei de bacalaureat, Mimoza Maria Vulcu, au fost condamnate la închisoare cu suspendare în dosarul Mită la bacalaureat la liceul Bolintineanu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate
9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate CNAIR a anunțat impunerea mai multor restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj în perioada minivacanței de Paște 2026. Măsura vizează camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și va fi aplicată pe mai […]
CNA își menține decizia-șoc: Televiziunea Realitatea Plus se închide! Întrunit miercuri, 8 aprilie 2026, Consiliul Național Audiovizualului a menținut decizia-șoc din ziua anterioară: Televiziunea Realitatea Plus se închide! Situația postului TV a fost discutată într-o ședință de aproximativ două ore. Citește și: Călin Georgescu, reacție dură după decizia închiderii televiziunii Realitatea Plus: „E un abuz […]
Controale în domeniul depozitării și comercializării produselor alimentare perisabile din import. Acțiune comună organizată de ANAF, AVR și ANSVSA
Controale în domeniul depozitării și comercializării produselor alimentare perisabile din import. Acțiune comună organizată de ANAF, AVR și ANSVSA Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, împreună cu Autoritatea Vamală Română și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară o acțiune coordonată de control ce vizează operatori economici din domeniul […]