Avertisment pentru românii cu credite: „S-ar putea să ajungem la fundul sacului”
Avertisment pentru românii cu credite: „S-ar putea să ajungem la fundul sacului”
Adrian Negrescu. analist financiar, trage un semnal de alarmă în ceea ce priveștea creditele imobiliare făcute de români.
În legătură cu ratele românilor, care au crescut foarte mult în ultimele luni, considerați că ar fi o oportună o intervenție a statului în acest caz, eventual printr-un program, cum a fost cel de amânare a ratelor de anul trecut.
”Am avut un program de amânare a ratelor, nu cred că a funcționat, pentru că românii s-au adaptat acestei situații. Fiecare încearcă să-și plătească ratele, dovadă că rata creditelor neperformante este, în România, la un minim record, un fapt care ridică multe semne de întrebare din punctul meu de vedere. Nu înțeleg din ce își plătesc românii ratele în condițiile în care ele au crescut cu 50-60% pentru majoritatea celor care au credite, decât prin prisma faptului că s-au focusat să plătească aceste rate în detrimentul altor cheltuieli. Și se vede acest lucru. Pentru că vânzările din zona alimentară, vânzările din zona de îmbrăcăminte, de încălțăminte, consumul în general a scăzut drastic în România, în lunile ianuarie și februarie, iar în martie se va confirma acest semn de scădere a consumului”, a spus expertul în cadrul emsiunii menționate.
O gură de oxigen
Da, a adăugat Adrian Negrescu, românii își plătesc ratele la bancă, dar ”mă tem că nu o vor putea face la nesfârșit. Dacă va scădea inflația și nu vom reuși, ușor, ușor să reducem dobânda cheie în așa fel încât să lași oamenilor o gură de oxigen, pentru a-și putea plăti mai ușor ratele, s-ar putea să ajungem, la un moment dat, la fundul sacului și nivelul acela de neperformanță să crească. Mă uitam peste un scenariu al Băncii Naționale făcut anul trecut și se estima că de la 3,3% cât era rata creditelor neperformante să se ajungă la 8,8%, în cazul în care aceste dobânzi vor continua să crească.
Recesiune tehnică
Nu cred că vor mai crește, dacă vom reuși să ținem inflația în frâu. Adică vedem indicele IRCC și ROBOR undeva în jur de 7% să fie pe tot parcursul anului, la care se adaugă marja băncii. Iar acolo este o discuție cum putem stăvili această marjă. Acolo Banca Națională ar putea să intervină și măcar să discute cu bancherii pentru a lua puțin din această presiune de pe umerii clienților.
În caz contrar, ne putem trezi că economia va intra într-o recesiune tehnică în perioada următoare, care se va traduce prin închiderea a numeroase de societăți, prin disponibilități de personal și, bineînțeles, printr-o creștere a ratei creditelor neperformante”, a avertizat analistul, conform dcbusiness.ro.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Șoferii străini care nu plătesc amenzile în România, urmăriți internațional: Permisul suspendat, recuperat doar dacă fac dovada achitării amenzii înainte de a părăsi țara
Șoferii străini care nu plătesc amenzile în România, urmăriți internațional: Permisul suspendat, recuperat doar dacă fac dovada achitării amenzii înainte de a părăsi țara Foarte multe sancțiuni rutiere aplicate de polițiști pe teritoriul României rămân neîncasate, iar autoritățile caută soluții pentru a închide această vulnerabilitate legislativă. Un nou proiect de lege aduce în prim-plan o […]
PENSII 2026 | Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni
Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 27 martie, că proiectul privind legea pensiilor militare va fi finalizat în aproximativ două săptămâni și va prevedea creșterea treptată a vârstei de pensionare. De […]
Avertisment DNSC: În mediul online circulă tentative de fraudă care implică pagini web falsificate ce imită identitatea unor entități media cunoscute
Avertisment DNSC: În mediul online circulă tentative de fraudă care implică pagini web falsificate ce imită identitatea unor entități media cunoscute Tentative de fraudă online care imită identitatea unor instituții media cunoscute și promit câștiguri rapide din investiții fictive circulă în mediul online, avertizează specialiștii, care le recomandă utilizatorilor să nu furnizeze date personale, bancare […]

