Avalansă de intervenții de Paște: Sute de incendii, 17 accidente grave și mii de apeluri la 112
Avalansă de intervenții de Paște: Sute de incendii, 17 accidente grave și mii de apeluri la 112
În minivacanţa de Paște, peste 5.000 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor. Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică s-au înregistrat 4.058 de situaţii de urgenţă, au transmis luni, reprezentanții IGSU.
Mare parte din misiunile gestionate de pompieri a constat în cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, peste 80% din numărul total de intervenţii, ceea ce înseamnă aproape 3.300 de astfel de situaţii. De asemenea, colegii noştri au intervenit pentru stingerea a 270 de incendii, 17 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, precum şi în alte 472 de misiuni de protejare a comunităţilor, scrie News.ro.
„În cele trei zile, 3.327 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 60 au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite. În acest sfârşit de săptămână au fost înregistrate şi câteva cazuri izolate de incendii care au avut drept cauză probabilă lumânările sau candelele aprinse lăsate nesupravegheate şi amplasate în mod necorespunzător. Cel mai recent eveniment a avut loc ieri seară, în localitatea Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa. Pompierii au acţionat pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă, care s-a dovedit a avea drept cauză probabilă o lumânare lăsată aprinsă, nesupravegheată. Din fericire, acest incendiu nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale”, mai arată comunicatul de presă al Inspectorului General pentru Situaţii de Urgenţă.
IGSU recomandă cetăţenilor să respecte, în continuare, câteva reguli esenţiale pentru a nu deveni victime ale incendiilor. Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie aşezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puţină apă) şi să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile. În nicio situaţie, nu lăsaţi lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate şi nu adormiţi cu lumânările aprinse. „De asemenea, recomandăm părinţilor supravegherea permanentă a micuţilor lor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să utilizeze diverse surse de aprindere (brichete, chibrituri) sau alte obiecte periculoase care îi pot răni. În continuare, pompierii rămân mobilizaţi, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat”, mai indică sursa citată.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lucrările de la Barajul Vidraru închid circulația pe încă un sector din Transfăgărășan Începând de miercuri, 4 februarie 2026, a fost instituită măsura închiderii circulației rutiere pe DN7C (Transfăgărășan), pe tronsonul kilometric 61+500 metri – 61+750 metri, în zona localității Arefu, județul Argeș, până la data de 20 martie 2026. Măsura este necesară în vederea […]
Premierul Ilie Bolojan: Se lucrează la pachetul pe reforma administrației. Ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare
Premierul Ilie Bolojan: Se lucrează la pachetul pe reforma administrației. Ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, că pachetul de măsuri privind reforma administrației a fost transmis spre avizare în circuitul guvernamental și urmează să fie adoptat săptămâna viitoare. Șeful Executivului a precizat că, la recomandarea Ministerului Justiției, actul […]
România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului”
România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului” România, deși beneficiază de un rating suveran de tip investment grade, se împrumută pe piețele internaționale la costuri comparabile cu cele ale unor […]