Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Autoritatea de Supraveghere Financiară: Evoluţia pieţei asigurărilor în primul semestru al anului 2017

Ziarul Unirea

Publicat

în

Piaţa asigurărilor din România şi-a menţinut trendul de creştere, consemnat în ultima perioadă, şi în primele şase luni ale acestui an.

Societățile de asigurare autorizate și reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au înregistrat, în primul semestru al anului 2017, un total al primelor brute subscrise (PBS) de 5,04 miliarde de lei, în creștere cu 8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Pe segmentul asigurărilor generale (AG), asigurătorii au subscris prime brute în valoare de 3,97 miliarde lei, mai mult cu 2% comparativ cu perioada similară a anului precedent. În acelaşi timp, segmentul asigurărilor de viaţă (AV) a înregistrat un avans de 36% faţă de primele şase luni ale anului 2016, societăţile de asigurare înregistrând un nivel al PBS de 1,07 miliarde de lei.

Din analiza datelor raportate de societăţile de asigurare reiese faptul că piața asigurărilor din România este caracterizată de un grad ridicat de concentrare. În prima jumătate a anului 2017, 88% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare din cele 31 de societăți care desfășurau, la 30.06.2017, activitate de asigurare/reasigurare.

PIAŢA RCA

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA, în primul semestru al anului 2017, a atins valoarea de 2.041.889.248 lei, restul până la totalul clasei A10 (2.105.340.326 lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.

În anul 2016 și în primul semestru al anului 2017, societățile cu cea mai mare pondere în piața de asigurări RCA erau Euroins, City Insurance și Asirom, care dețineau împreună peste jumătate din piață (54% la 31.12.2016 și 71% la 30.06.2017).

INDEMNIZAŢII BRUTE PLĂTITE

În primul semestru al anului 2017, societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite (IBP) (excluzând maturități și răscumpărări parțiale și totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 2.032.895.173 lei, astfel:
•    1.958.238.376 lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), înregistrând o creștere cu 9% față de perioada similară a anului 2016 (1.802.510.098 lei);
•    74.656.797 lei sunt sume plătite pentru indemnizații brute, aferente asigurărilor de viață, înregistrând o valoarea asemănătoare comparativ cu perioada similară a anului 2016 (74.940.917 lei).

PROFITABILITATEA PIEŢEI ASIGURĂRILOR

La nivelul întregii piețe de asigurări, rezultatul net al activității, din primul semestru al anului 2017, a fost unul pozitiv, ridicându-se la 260,3 milioane lei, în creştere cu 115% faţă de perioada similară a anului trecut.

SOLVABILITATE II

Conform Regimului Solvabilitate II cerințele de capital pentru societățile de asigurare sunt mai ridicate fiind bazate efectiv pe riscurile asumate de acestea (atât din perspectivă investițională, cât și din cea a subscrierilor).

Fondurile proprii eligibile să acopere cerința de capital de solvabilitate (SCR) se află la finalul semestrului I din 2017 la o valoare de 4,97 miliarde lei, în creștere cu 18% comparativ cu intervalul similar al anului 2016.
Ratele de acoperire a SCR şi MCR la nivelul pieței, calculate ca medie ponderată a ratelor de acoperire a SCR/MCR individuale ale societăților de asigurare, au fost la finalul semestrului I 2017 în valoare de 1,79, respectiv de 3,92, ceea ce denotă soliditatea financiară a asigurătorilor.

ASIGURĂRILE DE LOCUINŢE

Pe ansamblul pieței asigurărilor de locuințe (obligatorii și facultative), în prima jumătate a anului 2017, a fost consemnată o scădere a primelor brute subscrise de aproximativ 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Pe segmentul asigurărilor facultative, scăderea este de 13%, în timp ce pe segmentul asigurărilor obligatorii scăderea este de 2%.

NUMĂR DE CONTRACTE

La nivelul întregii piețe de asigurări, numărul de contracte de asigurare în vigoare la finalul primului semestru 2017 a fost de 14.586.982 unităţi, în creștere față de perioada similară a anului precedent cu 11%.
Numărul de contracte de asigurare în vigoare la finalul primului semestru din 2017, pentru asigurările generale, reprezintă 87% din totalul numărului de contracte.

Atât numărul de contracte în vigoare la finalul semestrului I al acestui an pentru AG, cât și pentru AV au înregistrat o creștere comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent cu 10%, respectiv 18%.

BROKERII DE ASIGURARE

În urma centralizării raportărilor transmise de societăţile de intermediere în asigurări, la data de 30.06.2017, rezultă că valoarea primelor intermediate pentru asigurări generale și asigurări de viață a fost în sumă de 3.178.840.312 lei, creșterea nominală față de aceeași perioadă a anului 2016 (3.015.430.624 lei) fiind de 1,05%.
Raportat la volumul total al primelor brute subscrise de asigurători pentru cele două categorii de asigurare (generale și viață), volumul primelor intermediate de brokeri reprezintă 63,01% din total, în scădere cu 1,57 puncte procentuale, față de perioada similară a anului 2016 (64,58%).

*Sucursale

La 30 iunie 2017, activau pe piața asigurărilor 11 sucursale dintre care 8 au practicat activitate de asigurări generale (AG) şi 3 au practicat activitate de asigurări de viață (AV).

Societățile de asigurare autorizate în alte state membre UE au subscris, în primul semestru al anului 2017, în baza dreptului de stabilire pe teritoriul României, prin intermediul unei sucursale, prime brute subscrise în valoare de 363,9 milioane lei, în creștere cu 9% comparativ cu cea din aceeași perioadă a anului precedent:

•    primele brute subscrise aferente asigurărilor generale sunt în sumă de 178 milioane lei, în creștere față de aceeași perioada a anului precedent cu 16%;
•    primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață sunt în sumă de 185,9 milioane lei, în creștere față de anul anterior cu 4%.

“Piața de asigurări din România pe fondul unei bune capitalizări este dominată încă de asigurările generale (în special de cele auto), dar totodată se remarcă o tendinţă susţinută de creştere a segmentului asigurărilor de viaţă. Acesta este un semnal că piața intră într-o etapă nouă de dezvoltare pe baze sustenabile, ceea ce reprezintă o schimbare de paradigmă de la asigurarea  protecției împotriva riscurilor către creșterea interesului consumatorilor pentru instrumente de protecție și acumulare”, a afirmat Cornel Coca Constantinescu, vicepreședinte ASF, responsabil cu supravegherea pieței asigurărilor.

Raportul exhaustiv cu privire la evoluţia pieţei asigurărilor în primul semestru al anului 2017 poate fi consultat pe site-ul ASF aici.

*********
*Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vremea de Crăciun 2024, Revelion și primele săptămâni din noul an. Prognoza METEO pentru 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Vremea de Crăciun 2024, Revelion și primele săptămâni din noul an. Prognoza METEO pentru 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025 Administrația Națională de Meteorologie prezintă prognoza pentru următoarea lună: estimări meteo 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025. Citește și: Vremea de Crăciun 2024, Revelion și în ianuarie 2025. Prognoza METEO pentru patru săptămâni […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea