Aurel Pantea și Alexandru Cistelecan prezenți la Târgul de Carte Alba Transilvana, ediția a XII-a, 6-8 iunie 2019
Aurel Pantea, unul dintre cei mai importanți poeți ardeleni ai momentului, deschide seria de lansări de carte din cadrul celei de-a XII-a ediții a Târgului de Carte Alba Transilvana, eveniment cultural ce va avea loc în perioada 6-8 iunie 2019 la Alba Iulia.
Cu acest prilej scriitorul Aurel Pantea vine în fața cititorilor, după mai bine de 20 de ani, cu un nou volum de poezie intitulat „așa cum spuneam, moartea”. Scriitori sau simpli pasionați de literatură în general și de poezie în mod special vor avea prilejul, joi 6 iunie 2019, începând cu orele 11:45, să participe la lansarea acestei cărți ce va fi prezentată de de criticul literar Alexandru Cistelecan.
La finalul lansării de carte, începând cu ora 12:00, criticul și istoricul literar Alexandru Cistelecan va susține conferința cu tema Poezia optzecistă și va lansa cartea sa Ardelencele. Evenimente culturale vor fi urmate de o sesiune de autografe acordate de cei doi scriitori, Aurel Pantea și Alexandru Cistelecan
Evenimentele sunt organizate de Consiliul Județean Alba, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Alba-Hunedoara și Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba și fac parte din programul Târgului de Carte Alba Transilvana, ediția a XII-a, 6-8 iunie 2019.
Poetul şi criticul literar Aurel Pantea s-a născut pe 10 martie 1952 în localitatea Cheţani din judeţul Mureş, debutând ca poet în 1980 cu volumul „Casa cu retori”. El este absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. Aurel Pantea este conferenţiar universitar doctor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi redactor-şef al revistei culturale „Discobolul”. A publicat numeroase volume de poezie, dar şi volume de critică literară, cu care a obţinut numeroase premii şi distincţii dintre care cel mai important este Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia pentru anul 2017. Aurel Pantea este membru al Uniunii Scriitorilor din România, fiind mulți ani președintele filialei Alba – Hunedoara a acestei uniuni.
Alexandru Cistelecan s-a născut în 2 decembrie 1951 la Aruncuta, în județul Cluj. Este considerat unul dintre cei mai importanți critici literari români contemporani, fiind acreditat drept unul dintre cei mai buni și mai rafinați critici de poezie ai României. A fost redactor la revista Vatra din Târgu Mureș (1987–1993), iar din 1993 – redactor-șef adjunct al aceleiași reviste. Între 1994–2000 a activat ca lector de literatură română contemporană la Universitatea „Transilvania” din Brașov, iar din 2001 este cadru didactic la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș. Din 2007 este și conducător de doctorat și director al Școlii Doctorale de Studii Literare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]