Au ”tras tare” și au ajuns în top: Doi elevi, din Sebeș și Blaj, au medii peste 8,00 la BAC-ul din toamnă
Au picat BAC-ul în vară, dar nu s-au lăsat, au ”tras tare” în vacanță iar rezultatul obținut la examenul din toamnă a fost mai mult decât satisfăcător: doi elevi, din Sebeș și Blaj au fost ”fruntașii” acestei sesiuni de examen, cu medii de 8,58 și 8,28.
Elevul cu cea mai mare medie de la această sesiune de Bacalaureat este de la Colegiul Național ”Lucian Blaga” din Sebeș. Acesta a avut ghinion în prima sesiune, la proba scrisă la limba și literatura română. Se pare că nu i-a lipsit ambiția și s-a pregătit cu adevărat pentru că nota obținută în această sesiune la proba respectivă a fost 8,20 astfel că media generală este acum 8,58.
Pentru eleva de la Grupul Școlar ”Ștefan Manciulea” din Blaj, examenul la matematică s-a dovedit ”hop”-ul cel mare, pe care nu a reuși să-l treacă în prima sesiune, însă nota obținută acum a arătat clar că prioritatea în această vară a fost învățatul și nu distracția. Aceasta a obținut nota 8,95 la proba de matematică din sesiunea a doua iar media generală este acum 8,28.
Nici pentru alți 58 de candidați nu a fost o vară ușoară, au dovedit cu orice preț că vor ”să ia BAC-ul”, au învățat și au luat note suficient de mari încât să obțină medii onorabile, între 7,00 și 7,99 iar alți 252 de candidați au scăpat ”ca prin urechile acului” și au obținut în final medii între 6,00 și 6,99.
Ghinioniștii acestei sesiuni au fost 3 candidați de la Colegiul Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, Seminarul Teologic ”Mitropolit Simion Ștefan” Alba Iulia și Grupul Școlar Forestier Cîmpeni care au ratat la doar 2 sutimi pragul de promovare, însă aceștia au șanse foarte mari să se vadă cu Diploma de Bacalaureat în mâini după contestații.
În total, cu medii între 5,00 și 5,98 sunt 165 de candidați iar restul, până la 1.321 de elevi prezenți la una sau mai multe dintre probele acestei sesiuni au obținut note atât de mici încât nu au reușit să atingă nici măcar media 5,00. Potrivit reprezentanților ISJ Alba, cele mai mici note au fost la matematică, unde 375 de elevi au luat note între 1,00 și 2,00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 februarie 2026 | Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu
Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu Sâmbătă, 7 februarie 2026, începând cu ora 17.00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș vă invită la o proiecție în premieră mondială, care va avea loc în sala de evenimente „Radu Stanca”, accesul fiind gratuit: filmul „DOBROGEA” regizat de Mircea Bezergheanu. „După părerea mea, […]
Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii”
Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii” Scriitoarea Florina Nina Breazu, membră a Ligii Scriitorilor din România – Filiala Mureș, a fost distinsă cu Premiul Național al Ligii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2025, […]
FOTO | Istoria care continuă: Muzeul Municipal Sebeș la 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public
Istoria care continuă: Muzeul Municipal Sebeș la 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public În acest an, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș marchează o dublă aniversare: 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea sa oficială pentru public. Ne propunem ca […]