Au început ÎNSCRIERILE la ȘCOLILE PROFESIONALE din județul Alba. Vezi calendarul de admitere!
Luni, 8 iunie, au început înscrierile la şcolile profesionale, numărul absolvenţilor de clasa a VIII-a care vor să urmeze un învăţământ dual fiind în creştere de la an la an.
Avantajele școlii profesionale sunt multiple. La finalul anilor de studiu, absolvenții vor primi un certificat, diplomele fiind recunoscute atât în România, cât și în străinătate, iar absolvenții vor avea prioritate la angajare în firmele partenere școlii profesionale absolvite. În plus, toţi elevii admişi în învăţământul profesional de scurtă durată beneficiază de o bursă lunară de 200 de lei din partea statului, iar în instituțiile cu sistem dual, companiile oferă şi ele o bursă lunară, astfel că elevii acestor școli primesc 400 de lei în fiecare lună
În Alba Iulia, în anul 2013 a fost deschisă Școala Profesională Germană într-un parteneriat primărie, Consiliul Judeţean, Inspectoratul şcolar, subsidiara Mercedes de la Sebeș și alte companii care își desfășoară activitatea în Alba. La admiterea de anul trecut concurența aici a fost de 4 pe un loc, reprezentanții școlii așteptându-se ca în acest an concurența să fie și mai acerbă.
Elevii de la Școala Profesională Germană Alba Iulia beneficiază de spaţii moderne pentru practică, acces la activitatea unor firme importante din judeţ şi bursă de 400 de lei. Programa primului an de studiu conține 60% pregătire practică și 40% teoretică, iar din al doilea an, ponderea practicii este de 75% din totalul orelor de studiu, stagiile de practică desfășurându-se în cadrul companiilor. Două noi companii multinaționale, Lidl și Kaufland au anunţat că, din această toamnă, vor să îşi instruiască viitorii angajați la Școala Profesională Germană din Alba Iulia.
Etapa I de admitere in invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani
8-12 iunie 2015: Secretariatele scolilor gimnaziale completeaza, la cererea elevilor si a parintilor, fisa de inscriere in invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani.
Nu se pot inscrie in scoala profesionala elevii din clasa a VIII-a care sunt in stare de corigenta sau repetentie.
8-12 iunie si 15 iunie 2015 (in 15 iunie pana la ora 15:00): Inscrierea absolventilor clasei a VIII-a la scolile profesionale cu durata de 3 ani, pe baza fisei de inscriere completate in scoala gimnaziala
Perioada de inscriere la scolile profesionale si la calificarile unde nu se organizeaza proba de preselectie se poate prelungi pana la data de 25 iunie 2015, pentru a permite si inscrierea candidatilor care au obtinut fisa de inscriere dupa incheierea anului scolar.
15 iunie 2015 : Afisarea listei absolventilor de clasa a VIII-a inscrisi la invatamantul profesional cu durata de 3 ani si a calendarului de preselectie si / sau a probei suplimentare de admitere, dupa caz.
16-18 iunie 2015: Derularea probei de preselectie, in unitatile de invatamant in care s-a decis derularea acesteia
18 iunie 2015: Afisarea rezultatelor preselectiei la sediul unitatii de invatamant care a organizat sesiunea de preselectie. Acolo unde numarul celor admisi in urma preselectiei este mai mare decat numarul locurilor disponibile, afisarea rezultatelor sesiunii de preselectie va fi insotita de precizarea ca urmeaza o proba suplimentara de admitere, in urma careia se va definitiva lista candidatilor admisi in invatamantul profesional.
18-19 si 22-25 iunie: Ridicarea de catre candidatii respinsi la preselectie, a fiselor de inscriere la invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani de la scoala care a organizat preselectia. In cazul retragerii fiselor de inscriere de catre candidati admisi la proba de preselectie, pe locurile eliberate de acestia pot fi admisi alti candidati care au sustinut proba respectiva de preselectie, in ordinea rezultatelor obtinute la aceasta proba, daca au indeplinit conditiile de trecere insa au fost respinsi datorita pozitiei lor in ierarhia rezultatelor. Aceasta prevedere nu se aplica in cazul in care contravine procedurii de preselectie adoptate de unitatea de invatamant respectiva.
18-19 si 22-25 iunie 2015: Inscrierea candidatilor respinsi la preselectie, pentru alte calificari sau la o alta unitate de invatamant care scolarizeaza invatamant profesional cu durata de 3 ani la care nu s-a organizat proba de preselectie.
26 iunie 2015: Actualizarea si afisarea la sediul scolilor profesionale cu durata de 3 ani a listei candidatilor inscrisi. Acolo unde numarul candidatilor inscrisi este mai mare decat numarul locurilor oferite, scoala trebuie sa afiseze data, locul de desfasurare, ora, actele necesare pentru Proba suplimentara de admitere
30 iunie 2015: Desfasurarea probei suplimentare de admitere, la scolile profesionale care au mai multi candidati decat locuri
1 iulie 2015: Afisarea rezultatelor probei suplimentare de admitere, la sediul scolilor care au organizat proba. Depunerea contestatiilor la proba suplimentara de admitere.
2 iulie 2015: Afisarea rezultatelor la contestatii
3 iulie 2015: Afisarea la sediul scolilor profesionale a listelor cu candidatii admisi, in ordinea descrescatoare a mediei de admitere la invatamantul profesional. Afisarea in fiecare scoala gimnaziala a listei candidatilor declarati admisi, in ordinea descrescatoare a mediilor de admitere in invatamantul profesional, si a celor respinsi la admiterea in invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani.
6-7 iulie 2015: Ridicarea fiselor de inscriere in invatamantul profesional de catre candidatii respinsi si de catre candidatii admisi care vor sa renunte si sa se inscrie la admiterea in liceu.
Candidatii respinsi la etapa I de admitere in scoala profesionala – pot sa se inscrie in etapa a II-a de admitere in invatamantul profesional, tot pe baza fisei de inscriere pe care au folosit-o in prima etapa.
Candidatii respinsi la prima etapa de admitere in invatamantul profesional pot sa se inscrie la etapa I de admitere in liceu.
Absolventilor de clasa a VIII-a care s-au inscris la scoala profesionala, dar vor sa renunte si sa se inscrie la liceu, li se poate elibera, la cerere, de catre scolile gimnaziale pe care le-au absolvit, fisa de inscriere la etapa I de admitere in liceu numai pe baza predarii fisei de inscriere la invatamantul profesional.
6-10 iulie 2015: Depunerea dosarelor de inscriere, la unitatile scolare la care candidatii au fost declarati admisi.
13 iulie 2015: Afisarea, la sediul scolilor profesionale, a listei candidatilor inmatriculati si a listei cu locurile ramase libere
15 iulie 2015: Afisarea, in toate scolile gimnaziale, a listei cu locurile neocupate dupa etapa I de admitere in invatamantul profesional
20-21 august 2015: Incepe etapa a II-a de admitere in scolile profesionale cu durata de 3 ani
Calendarul complet al admiterii in scoala profesionala de 3 ani poate fi descarcat AICI.
Absolvenţii de clasa a VIII-a care vor să studieze la aceste şcoli trebuie să completeze întâi fişa de înscriere, la secretariatul şcolii unde au învăţat, după care să o depună la instituția pe care o aleg. Urmează testări şi interviuri. Reprezentanţii companiilor partenere iau parte în unele cazuri la interviuri şi pot solicita introducerea unui probe de preselecţie pentru toţi candidaţii. Acolo unde numărul candidaților este mai mare decât numărul de locuri oferite de școală, se dă obligatoriu examen de admitere. La învăţământul profesional se pot înscrie şi absolvenţii din promoţiile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor.
Absolvenţii de şcoală profesională îşi pot continua studiile înscriindu-se în clasa a XI-a de liceu la zi sau la seral. Ei vor trebui să dea diferenţe corespunzătoare materiilor pe care nu le-au studiat în cei trei ani de formare cu accent pe practică. Mai departe, pot da BAC-ul şi alege să se înscrie la orice facultate.
R.B
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | 8.000 de puieți plantați în comuna Șpring de către Fundația Pădurea de Mâine în campania de împădurire și reîmpădurire din toamna anului 2024. Peste 250 de voluntari implicați în acțiune
FOTO | 8.000 de puieți plantați în comuna Șpring de către Fundația Pădurea de Mâine în campania de împădurire și reîmpădurire din toamna anului 2024. Peste 250 de voluntari implicați în acțiune Fundația Pădurea de Mâine și-a continuat acțiunile de împădurire și reîmpădurire și în toamna anului 2024. În noiembrie și decembrie, peste 250 de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana