Actualitate

Atenționare METEO: COD GALBEN de vânt și ploi în mai multe zone ale țării, până duminică seara

Ioana Oprean

Publicat

în

Administrația Națională de Meteorologie  a emis o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ şi ninsori viscolite în zona montană înaltă, valabilă până duminică seara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 martie, ora 18.00 – 19 martie ora 20.00 , în vestul, centrul și nordul țării va ploua pe arii extinse, iar în restul teritoriului ploile, mai ales averse, se vor semnala local. Vor fi cantități de apă de peste 15…20 l/mp și izolat 25…30 l/mp.

În zona Munților Apuseni, nordul Carpaților Orientali, Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali se vor acumula peste 40…50 l/mp, iar la altitudini mai mari de 1500 m vor predomina ninsorile. Vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 60…70 km/h, iar pe creste 90 km/h, viscolind și spulberând zăpada

Notă: Intensificări temporare ale vântului se vor semnala și în celelalte regiuni, în special pe parcursul zilei de duminică (19 martie), cu viteze mai mari (50…65 km/h) în sudul țării, inclusiv în zona municipiului București.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vicepremierul Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale”

Ioana Oprean

Publicat

în

Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale” „Guvernul pregătește bugetul pentru anul 2026, iar pentru noi cel mai important lucru este să asigurăm autorităților locale o predictibilitate bugetară, o sustenabilitate pe termen mediu și lung și o creștere treptată a fondurilor pentru investiții, pentru a le […]

Citește mai mult

Actualitate

O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor” Asociația Împreună Împotriva Obezității cere autorităților să dezvolte programe naționale integrate pentru prevenirea și tratarea obezității, astfel încât pacienții să beneficieze de sprijin real și constant. Organizația solicită, totodată, facilitarea accesului la terapie medicamentoasă și […]

Citește mai mult

Actualitate

Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a anunțat, marți, constituirea unei comisii care va verifica modul în care au fost pontate și plătite orele suplimentare efectuate de polițiști în timpul operațiunilor de căutare a lui Emil […]

Citește mai mult