Curier Județean

Astăzi se sistează furnizarea gazelor în Sebeş, Lancrăm, Petreşti, Sebeşel, Săsciori şi Laz

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Azi, 5 aprilie a.c, E.ON Gaz Distribuţie sistează temporar alimentarea cu gaze naturale în localităţile Sebeş, Lancrăm, Petreşti, Sebeşel, Săsciori şi Laz din judeţul Alba. Alimentarea cu gaz va fi sistată între orele 9.00 şi 18.00. Consumatorii sunt rugaţi să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea furnizării să supravegheze modul de ardere a gazelor naturale. Pentru a permite S.C. Transgaz S.A. efectuarea unor lucrări specifice la sistemul naţional de transport al gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie va întrerupe alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de marţi, 5 aprilie a.c, începând cu ora 09.00, în municipiul Sebeş şi localităţile Lancrăm, Petreşti, Sebeşel, Săsciori şi Laz din judeţul Alba. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale în aceste localităţi se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, începând cel mai probabil cu ora 18.00. Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă). Compania E.ON Gaz Distribuţie mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegere.
Departament Relaţii Publice şi Comunicare E.ON România


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | O tânără moață, Daria Mateș, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane

Lucian Dărămuș

Publicat

în

O tânără moață, Daria Mateș, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane Performanță extraordinară a unei eleve de top a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni. Daria Mateș s-a calificat a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane. Ea s-a clasat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea

Ioana Oprean

Publicat

în

Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea Primăria orașului Cugir, în colaborare cu Just Streets Cugir și Poliția Rutieră, au lansat, luni, 16 martie 2026, un chestionar privind oportunitatea reducerii limitei de viteză la 30 km/h în interiorul localității. Această inițiativă face parte din demersul european JUST STREETS, […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026 Rezultate de excepție la Olimpiada de Limba Germană 2026 – faza județeană repurtate de elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia.  „Elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia au obținut rezultate remarcabile, demonstrând pasiune și […]

Citește mai mult