Sport

Astăzi, la ora 17.00, CS Oşorhei – Europa Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Duel fierbinte între nou-promovate ce au obiective diametral opuse

„Lanterna roşie” Europa Alba Iulia, singura formaţie din seria a 5-a ce n-a cunoscut gustul victoriei, revine pe Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, arena unde a cunoscut cea mai importantă performanţă a existenţei, câştigarea barajului de promovare în Liga a 3-a, în 20 iunie, cu Vulturii Vultureni. Adversară în runda a 5-a (observator Z. Pataki Satu Mare) va fi o altă nou-promovată, CS Oşorhei (fostă Tricolorul Alparea), clasată pe poziţia a 4-a, cu 6 puncte, ce anunţă intenţii ferme de a accede în eşalonul secund. Bihorenii au un buget considerabil, mărturie fiind prezenţa pe banca tehnică a antrenorului Cosmin Bodea şi în efectiv a unor jucători experimentaţi gen cugireanul Lupaşcu, Lukacs (fost la FC Bihor şi Astra Ploieşti), sau L. Todea (ex-UTA Arad). „Nu mi-e teamă de acest meci, deşi sunt conştient de forţa oponenţilor. I-am văzut runda precedentă la Turda şi încercăm să-i surprindem. Ne aşteaptă o partidă dificilă pentru că nu reuşim să depăşim pasa nea­gră, însă sper să spargem cât de curând gheaţa. Un handicap major este faptul că venim de pe ultimul lot şi toţi adversarii te abordează în consecinţă”, a apreciat Dan Mănăilă. Dacă R. Andone (fostul tehnician) nu s-a mai prezentat la antrenamente de la înlocuirea sa, iar Apetri nu s-a antrenat întreaga săptămână (se mizează totuşi pe utilizarea sa), în schimb „europenii” au renunţat la înregimentarea portarului Cobliş (Poli Timişoara). Europa este într-un moment delicat, cu un program infernal, clasamentul arde şi în runda viitoare, la Drâmbar va poposi FC Hunedoara, grupare neînvinsă, ce a adunat maximum de puncte. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Campioana Volei Alba Blaj, victorie 3-0 cu CSM Constanța, în deplasare, și se menține lider în Divizia A1!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj, victorie 3-0 cu CSM Constanța, în deplasare, și se menține lider în Divizia A1 de volei feminin! Campioana României, Volei Alba Blaj s-a impus cu 3-0 (25-16, 26-24, 25-22). Echipa din „Mica Romă” se menține lider în Divizia A1, cu 39 de puncte, fiind urmată de CSO Voluntari – 38 (a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/ CSU Alba Iulia), aur la Cupa României! Lucian Ștefan (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj), alte două medalii de aur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/ CSU Alba Iulia), aur la Cupa României! Lucian Ștefan (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj), alte două medalii de aur la competiția atletică în sală destinată seniorilor Mihaela Maria Blaga (21 de ani), atletă legitimată la Mica Romă Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit medalia de aur în proba de […]

Citește mai mult

Sport

Cele 6 participante din Alba la Campionatul Interjudețean Under 14 Alba-Hunedoara și-au aflat programul primăverii | S-au înscris Juniorul Aiud, ȘF Valea Frumoasei, Metalurgistul Cugir, Sportul Petrești, CSȘ Blaj și CS Ocna Mureș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cele 6 participante din Alba la Campionatul Interjudețean Under 14 Alba-Hunedoara știu programul primăverii | S-au înscris Juniorul Aiud, ȘF Valea Frumoasei, Metalurgistul Cugir, Sportul Petrești, CSȘ Blaj și CS Ocna Mureș În primăvară, începând din 7/8 martie, se dispută, în premieră, Campionatul Interjudețean Alba-Hunedoara la Under 14. Vor participa la această competiție juvenilă organizată de […]

Citește mai mult