ASTĂZI: Guvernul aprobă prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, păstrând măsurile actuale. Petrecerile cu sute de oameni în stradă de Revelion, interzise
În ședința de vineri, 11 decembrie 2020, Guvernul urmează să aprobe, prin hotărâre, prelungirea stării de alertă începând cu data de 14 decembrie, pe întreg teritoriul României cu 30 de zile. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a precizat, joi seară, la Palatul Victoria, că propunerea de prelungire a stării de alertă a fost aprobată în cadrul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) prin Hotărârea 58.
Acesta a menţionat, totodată, că decizia prelungirii stării de alertă va fi luată păstrând măsurile existente, la care se adaugă una referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţilor operatorilor de transport pe cablu de pe pârtiile de schi, care se vor realiza în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Acesta a menţionat, totodată, că decizia prelungirii stării de alertă va fi luată păstrând măsurile existente, la care se adaugă una referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţilor operatorilor de transport pe cablu de pe pârtiile de schi, care se vor realiza în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
„Dacă cabina are capacitatea de 20 de persoane, probabil că va fi stabilit că doar 10 persoane pot fi transportate cu cabina. Teleschiurile, telescaunele – astea toate vor funcţiona mai departe în condiţii de normalitate. Restul reglementărilor se vor aplica, bineînţeles, la toate entităţile care sunt aflate inclusiv în staţiuni, respectiv restaurante şi alte zone unde pot avea loc activităţi comune ale persoanelor care sunt aflate în zonele respective”, a explicat Arafat.
El a precizat că „pârtiile sunt deschise, dar respectând toate regulile care se aplică în jurul lor”.
Şeful DSU a menţionat că restul măsurilor luate deja rămân în vigoare.
„Restul măsurilor rămân valabile – şi anume măsurile care sunt până la incidenţa de 1,5, cele între 1,5 şi 3 şi cele peste 3. Ne vom axa mai departe pe luarea unor măsuri zonale sau locale acolo unde se impune şi unde DSP-urile, împreună cu Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, vin cu propuneri, aceste propuneri vor fi implementate, inclusiv dacă este necesară carantinarea unei localităţi sau unei zone, la propunerea lor”, a arătat Arafat.
Tot în şedinţa de guvern ar urma să fie aprobaţi, printr-o hotărâre, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Măsuri prevăzute în planurile de acţiune pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier prin amplasarea de panouri fonoabsorbante”.
Pe agenda Executivului figurează şi un proiect de hotărâre privind alocarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului de Artă Timişoara, precum şi pentru aprobarea schimbării denumirii acestuia.
Un alt proiect de hotărâre care urmează să fie adoptat de Guvern vizează stabilirea bugetului şi a categoriilor de cheltuieli necesare efectuării recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, precum şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a unor dispoziţii din OUG 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021.
Sursă : g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Festivalurile, filmele și concertele, scutite de timbrul Crucii Roșii: Taxa se menține pentru evenimentele sportive
Festivalurile, filmele și concertele, scutite de timbrul Crucii Roșii Regulile privind timbrul Crucii Roșii de 1% pentru bilete au fost modificate de către Guvern. Instituțiile culturale și organizatorii de evenimente de divertisment sunt scutiți de a mai plăti taxa, însă federațiile vor fi în continuare obligate să o achite. Măsura a intrat în vigoare de […]
Creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști, țintă a Guvernului Bolojan. Sindicate: „Va distruge de tot acest sistem”
Creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști, țintă a Guvernului. Sindicate: „Va distruge de tot acest sistem” Premierul Ilie Bolojan a anunțat în primul său interviu din 2026 că „trebuie să creștem vârsta de pensionare în toate domeniile astfel încât cei care se pensionează să se pensioneze cât mai aproape de 65 de ani” și că […]
Austeritate doar pentru oamenii obișnuiți? Câți bani câștigă angajații Administrației Prezidențiale
Ce indemnizații au angajații Administrației Prezidențiale Administrația Prezidențială se remarcă printr-o politică de salarizare extrem de favorabilă, care completează veniturile de bază cu un sistem complex de sporuri și bonificații, inclusiv compensații pentru munca de noapte și expunerea la condiții vătămătoare, ceea ce poate reprezenta încă un argument că în România momentului austeritatea este doar […]







