Rămâi conectat

Actualitate

ASTĂZI: Fără carantină de noapte pentru navaccinați, acces în mall sau la restaurant și cu test COVID, magazinele se închid mai TÂRZIU

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

ASTĂZI: Fără carantină de noapte pentru navaccinați, acces în mall sau la restaurant și cu test COVID, magazinele se închid mai TÂRZIU

Starea de alertă în România este prelungită cu încă 30 de zile, începând de astăzi, când intră în vigoare noi măsuri de relaxare a unor restricții: eliminarea carantinei pe timpul nopții pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID, permiterea accesului în hoteluri, restaurante, mall-uri sau săli de sport și celor care fac test rapid sau RT-PCR, obligativitatea purtării măștii în aer liber doar în zonele aglomerate. Barurile, cluburile și discotecile rămân închise și sunt interzise în continuare evenimentele private, precum nunți sau botezuri.

De asemenea, magazinele, restaurantele, cinematografele sau teatrele se vor închide la ora 22.00, față de 21.00, cum a fost până acum.

Vor fi permise petrecerile în stradă de Revelion, iar în perioadele 24-25 decembrie și 31 decembrie-1 ianuarie 2022 localurile vor putea funcționa toată noaptea.

Redăm integral textul Hotărârii de Guvern privind prelungirea stării de alertă în România începând din 9 decembrie:

Art. 1. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  • 1. pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2-16;
  • 2. activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  • 3. în condiţiile pct. 2 se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  • 4. în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  • 5. activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare de artă şi meserii, precum şi evenimentele culturale în spaţii închise sau deschise se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  • 6. organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00 şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  • 7. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  • 8. prin excepție de la pct. 6 și 7, se permit organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor specifice dedicate marcării trecerii în noul an, în perioada 31 decembrie 2021-1 ianuarie 2022, fără restricții privind numărul de persoane și intervalul orar, cu purtarea măștii de protecție, precum și cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2;
  • 9. se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshopuri, conferinţe, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • 10. activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  • 11. în condiţiile pct. 10, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte;
  • 12. activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului sportului, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor sau al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, după caz;
  • 13. se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;
  • 14. se permit organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi cu respectarea regulilor de protecţie sanitară;
  • 15. se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările ulterioare, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • 16. se permite desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa maximum 20 de persoane.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]

Citește mai mult

Actualitate

Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole.  „Da, e vorba de un supliment important, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea