Sport

Astăzi, de la ora 15.00, pe “Cetate”, restanță din eșalonul terț: Unirea Alba Iulia – Unirea Dej, duelul încins al Unirilor din Seria a 9-a

Dan HENEGAR

Publicat

în

Astăzi, de la ora 15.00, pe “Cetate”, asistăm la al treilea episod al duelului Unirilor din Seria a 9-a a Ligii a 3-a, meciul dintre Unirea Alba Iulia și Unirea Dej, o restanță din etapa a 3-a.

Alb-negrii” încearcă să strângă rândurile după o perioadă tulbure, cauzată de pandemia de coronavirus, și să stopeze o formație cu pretenții declarate la promovarea în eșalonul superior. O întâlnire al cărei rezultat este așteptat cu sufletul la gură și sub Drăgana de liderul CSO Cugir ce are trei puncte avans în ierarhie, raportat la trupa dejeană.

*Gazdele, trei înfrângeri la rând

Albaiulienii nu se simt deloc confortabil după cele trei înfrângeri la rând, două în campionat (2-3 cu Unirea Ungheni și 1-2 la Ocna Mureș) și alta în Cupa României (0-2 cu Viitorul Șelimbăr, acasă), asta întrucât problemele de lot și oboseala acumulată frământă în continuare efectivul condus de Adrian Bicheși.

Gazdele au fost obligate să suporte un program încărcat cu 5 meciuri în două săptămâni, după confruntarea de astăzi urmând disputa internă de sâmbătă, cu Avântul Reghin. Va reintra apărătorul Mario Codrea, dar vor lipsi din distribuția amfitrionilor Bucurică (nerefăcut), Scrob (depistat pozitiv cu COVID-19), Ad Matei și Joldeș (accidentați). Ieri au avut loc alte retestări și se speră în vești bune, inclusiv în cazurile lui Sporea, Mâlnă, D. Lupșan și Dehelean (ieșiți de la izolare). “Noi încă suferim la capitolele la care am fost afectați de îmbolnăviri și izolare, iar lucrurile sunt complicate din punct de vedere fizic. Cu o organizare foarte bună de joc, sperăm să le facem față adversarilor și să reușim un rezultat pozitiv. Pentru moralul nostru este un pas foarte important să nu pierdem acest meci”, a explicat antrenorul Adrian Bicheși.

*Dejenii, maximum de puncte

Unirea Dej are maximum de puncte după 4 runde, clasându-se pe poziția secundă a ierarhiei. Formația pregătită de fostul unirist Dragoș Militaru a reușit să întoarcă duminică rezultatul la Ungheni, impunându-se cu 3-1 într-un alt duel al Unirilor. Dejenii au fost conduși la pauză, dar Militaru a mutat insiprat introducându-l în teren pe Giurgean, cel care în ultimele 30 de minute a marcat un hattrick! Titular la gruparea ce are obiectiv accederea în eșalonul superior, mai ales că anul viitor se va aniversa centenarul clubului, este un alt fost echipier al grupării albaiuliene: Ionuț Frăsineanu (în turul sezonului precedent). Și în cazul formației oaspete se poate vorbi despre oboseală, deplasarea în “Cetate” fiind a treia consecutivă într-o săptămână, după jocurile de la Cluj-Napoca (cu “U”, în Cupa României, scor 0-2, joia trecută) și Ungheni.

Vizitatorii au cea mai ermetică defensivă a Seriei a 9-a, doar două goluri încasate, dar și a doua ofensivă (11 reușite, prima la acest capitol fiind CSO Cugir, cu 18 goluri). Statistic vorbind, Unirea Dej face parte din grupul celor șase echipe din Liga a 3-a ce nu au pierdut puncte în acest campionat, alături de CS Afumați (Seria a 3-a) și CSO Cugir – 5 meciuri, CSA Steaua (Seria a 4-a), Viitorul Șelimbăr (Seria a 7-a) și Minaur Baia Mare (Seria a 10-a) – 4 întâlniri!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Într-un oraș din Alba un cros anual pornește din „Locul Târgului”: Când va avea loc ediția din 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Într-un oraș din Alba un cros anual pornește din „Locul Târgului”: Când va avea loc ediția din 2026 Ediția a treia a evenimentului sportiv „Crosul Teiușului” va avea loc în 30 mai 2026, anunțul fiind făcut la începutul anului de către organizatori. „Vă dorim un an 2026 sănătos, activ și plin de reușite, cu multe […]

Citește mai mult

Sport

Dinamo – Volei Alba Blaj 3-1, în derby-ul Diviziei A1 la volei feminin: Înfrângere pentru campioane

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dinamo – Volei Alba Blaj 3-1, în derby-ul Diviziei A1 la volei feminin, meci contând pentru etapa a doua a returului sezonului regular Campioana României, Volei Alba Blaj, a avut parte de un nou meci tare în întrecerea internă, o confruntare în deplasare, la București, cu Dinamo. Formația din Capitală s-a impus cu 3-1 în […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | A început oficial anul Nadia Comăneci în România: „Primul 10 nu a fost doar al meu, ci şi al unei ţări care m-a format”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

A început oficial anul Nadia Comăneci în România: „Primul 10 nu a fost doar al meu, ci şi al unei ţări care m-a format” Fosta mare sportivă Nadia Comăneci a afirmat într-un mesaj, transmis cu ocazia lansării „Anului Nadia” la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, că prima notă de 10 din istoria gimnasticii, pe […]

Citește mai mult