Asociațiile de proprietari vor putea înscrie o ipotecă în contra proprietarului cu restanțe la cheltuielile blocului – PROIECT
Asociațiile de proprietari vor putea înscrie o ipotecă pe apartamentele datornicilor la cheltuielile blocului. Față de actuala lege, care prevede un privilegiu imobiliar, asociația de proprietari va avea posibilitatea să înscrie la cartea funciară o ipotecă imobiliară în contra proprietarului cu restanțe la cheltuielile blocului, potrivit proiectului noii legi a asociațiilor de proprietari. Teoretic, garanțiile oferite asociațiilor prin viitoarea reglementare vor fi mai largi ca cele oferite în prezent, prin actuala lege.
Asociațiile vor avea o ipotecă legală asupra apartamentelor proprietarilor din condominiu și, pe lângă asta, un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, ca să-și poată recupera cotele restante la cheltuielile asociației.
O prevede Proiectul de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, care va înlocui actuala reglementare a asociațiilor, adică Legea nr. 230/2007. Dar asta se va întâmpla după ce legea obține decretul de promulgare de la șeful statului și e publicată în Monitorul Oficial.
„Asociaţia de proprietari are ipotecă legală asupra apartamentelor şi altor spaţii proprietăţi individuale ale proprietarilor din condominiu, precum şi un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. De asemenea, pentru aceleaşi creanţe, asociaţia de proprietari beneficiază de un privilegiul general mobiliar asupra bunurilor mobile situate în apartamentele şi celelalte spaţii proprietăţi individuale amplasate în condominiul respectiv. Privilegiul vizează doar bunurile mobile situate în imobilul cu privire la care există sumele datorate”, potrivit proiectului noii legi a asociațiilor de proprietari.
Diferența față de actuala lege este semnificativă. În timp ce actuala lege prevede un privilegiu imobiliar cu rang prioritar, noua lege se va referi la o ipotecă legală, care se va înscrie la cartea funciară și care va putea fi ștearsă în maximum zece zile de la data la care restanțele au fost achitate. Pentru toate aceste lucruri, asociația va fi scutită de taxă de timbru. O ipotecă este, practic, cea mai bună modalitate de a recupera, într-un fel sau altul, o datorie restantă de la cineva.
În plus, prevede proiectul, executorii vor fi obligați să anunțe în scris asociațiile de proprietari cu privire la posibilitatea de a interveni într-o executare silită pornită de un al creditor al locatarului restant.
Cum se va ajunge la înscrierea unui ipoteci
Potrivit aceluiași proiect, administratorul va fi obligat să anunțe în scris proprietarul care are restanțe la cheltuielile comune ale imobilului. „Asociaţia de proprietari, prin preşedinte, are dreptul de a acţiona în instanţă proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei mai mult de 60 de zile de la termenul scadent, respectiv 90 zile de la afişarea listei, informând membrii asociaţiei prin afişare la avizier„, prevede proiectul.
Asta înseamnă că va fi suficient să treacă două luni de la scadență pentru ca asociația să aibă dreptul să dea proprietarul în judecată. Dar, odată împlinit termenul conform prevederii de mai sus, asociația va avea dreptul să meargă la cartea funciară pentru a-și înscrie ipoteca/
„Ipoteca imobiliară legală se înscrie în cartea funciară la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată cu titlu de restanţă, numai după împlinirea termenelor prevăzute la art.78 alin.(2) (prevederea de mai sus – n.red.)„, prevede, mai exact, proiectul.
Atât înscrierea ipotecii la cartea funciară, cât și acționarea în judecată a proprietarului datornic sunt instrumente la care asociația apelează doar dacă consideră că este necesar și nu sunt interdependente.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole. „Da, e vorba de un supliment important, […]