Rămâi conectat

Ştirea zilei

Artiştii din noul val devin tot mai vizibili

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Expoziţia „4 ARTAB”, care a avut loc recent la Muzeul Naţional al Unirii a fost un preambul, respectiv un test de public, realizat de tinerii artişti albaiulieni din noul val. Succesul acesteia i-a îndreptăţit pe expozanţi să revină împreună cu alţi colegi şi să extindă dimensiunile comunicării lor, îmbogăţind-o printr-o mai mare diversitate, prin expoziţia „Colectiv urban”, ce a avut loc vineri, 19 noiembrie 2010, la Galeriile de artă din municipiul nostru. Curatorul şi prezentatorul acestei expoziţii, prof.dr. Traian Mârza, preşedintele Asociaţiei UAP Alba, care mi-a transmis informaţiile referitoare la tinerii ce au fost prezenţi cu lucrările lor la această expoziţie, mi-a dezvăluit numele acestora: Antonio Gabor, Daniel Bordeu, Dacian Hopârtean, Ionuţ Baic, Lucian Popa, Mihai Mârza, Silviu Străjan şi Marla (Ioana Cristea), dar a omis să-mi spună că expoziţia este, în acelaşi timp, un experiment. Aşa, cel puţin, l-am resimţit, atât eu cât şi alţi iubitori de artă, prezenţi la această manifestare, precum poetul Nicu Murgăşanu, av. Florin Bota (nelipsit la astfel de evenimente şi colecţionar împătimit) ş.a. Vorbesc despre experiment, deoarece lucrările expuse nu purtau eticheta cu numele autorului şi, prin urmare, multora dintre acestea le-am recunoscut paternitatea doar pentru că mai avusesem ocazia să văd lucrări semnate de unii dintre tinerii artişti: Dacian Hopârtean, Antonio Gabor şi Mihai Mârza. Sincer, deşi îl apreciez în mod deosebit pe Ionuţ Baic, de pildă, lucrările acestuia mi-au fost imposibil de identificat, cu atât mai mult cu cât el nici nu figurează în albumul editat cu acest prilej. Aşa cum nu figurează nici Marla (decât ca autoare a textului albumului), şi nici Daniel Bordeu… Aşadar, a fost un experiment de „recunoaştere” a autorilor după stil, după amprenta personală. Paradoxal, însă, poate că tocmai acest lucru îi face să devină tot mai vizibili…
Trebuie să recunosc, însă, că această expoziţie m-a determinat să privesc arta tinerei generaţii (şi pe ei, pe tineri, în general) cu alţi ochi. Am început să le înţeleg protestul vizual, îngrijorările, temerile, modul în care percep lumea aceasta în care diavolul şi bunul Dumnezeu sunt parcă jocuri pe computer, încât nu mai ştii dacă individul e stăpânul computerului şi al lumii sale, sau computerul este stăpânul. Două imagini m-au izbit prin expresivitatea lor: cobaiul de pe umărul unei femei ce se sufocă în mijlocul florilor (Antonio Gabor) şi „Madona” lui Mihai Mârza, înarmată cu câte un pistol în fiecare mănâ… Merită să vedeţi această expoziţie, pentru că numele acestor tineri vor mai fi auzite de multe ori în viitor, dar şi pentru că vă va îndemna să căutaţi un răspuns la o întrebare-reproş: „Oameni mari”, ce aţi făcut cu lumea asta?
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Albaiulianul Mihai-Adrian Hișu, numit comandant interimar al Batalionului 136 Geniu ,,Apulum” din Alba Iulia după ce locotenent-colonelul Marius Păcurar a trecut în rezervă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Albaiulianul Mihai-Adrian Hișu, numit comandant interimar al Batalionului 136 Geniu ,,Apulum” din Alba Iulia după ce locotenent-colonelul Marius Păcurar a trecut în rezervă Albaiulianul Mihai-Adrian Hișu a fost numit comandant interimar al Batalionului 136 Geniu ,,Apulum” din Alba Iulia, la data de 11 noiembrie 2025. În data de 11.11.2025 la Batalionului 136 Geniu „Apulum” a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Incident GRAV în Alba: O persoană inconștientă după ce a fost prinsă într-o combină de recoltat între Geomal și Geoagiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident GRAV în Alba: O persoană inconștientă după ce a fost prinsă într-o combină de recoltat între Geomal și Geoagiu Un incident grav a avut loc vineri seara, în jurul orei 18.00, în Alba. O persoană a fost surpinsă de un utilaj agricol între geomal și Geoagiu. Citește și: VIDEO | Momentul impactului violent din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Alba, actor într-un caz de corupție ca-n filme: Fost angajat al centrului logistic Kaufland Turda, condamnat pentru luare de mită. O parte din șpagă a ajuns la destinatar… cu elicopterul

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba, actor într-un caz de corupție ca-n filme: Fost angajat al centrului logistic Kaufland Turda, condamnat pentru luare de mită. O parte din șpagă a ajuns la destinatar… cu elicopterul Un caz de corupție, desprins parcă dintr-un scenariu de film, a fost tranșat de magistrații Tribunalului Alba: un bărbat din Ocna Mureș, fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea