La Sighişoara s-a desfăşurat al treilea turneu de sală al Seriei G din cadrul Campionatului Naţional de handbal masculin pentru juniori II, competiţie în care sunt...
Chiar dacă selecţionata judeţului Alba nu a reuşit calificarea în faza a doua a Campionatului Naţional al Selecţionatelor Judeţene Under 16 (locul 5), acţiunea s-a dovedit...
Numărul nejustificat de mare de echipe din Ligile a II-a şi a III-a, coroborat cu criza economică, a dus la numeroase abandonuri, astfel că Federaţia Română...
În luna decembrie cu ocazia Sfintelor Sărbători, Organizaţia Les Enfants du Monde din Nailloux-Franţa, a donat 1000 de euro pentru copiii de la grădiniţele şi şcolile...
SC Lido service SRL Sebeş, administrator Petru Ilie, domiciliat în municipiul Sebeş, strada Salane nr. 20A, judeţul Alba, prin prezenta vă informez că la dosarul 5/107/1999...
În anul 2010, la Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba au fost cercetate 43 persoane din care pentru fapte de corupţie, 19. Dintre acestea, 25 sunt cadre M.A.I....
La Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia a avut loc o întâlnire a membrilor Consiliului Judeţean al Elevilor, care au participat la o instruire...
Guvernul a considerat că instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot continua recalcularea pensiilor, bazându-se pe o serie de interpretări ale...
Oamenii zilelor noastre au desacralizat lumea, iar pe sticla televizorului vezi doar suflete pustiite, sexualitatea exacerbată la maximum, discuţii interminabile între politicieni, o criză prelungită a...
Astăzi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop, Dr. Andrei Andreicuţ împlineşte şaizeci ş-un pic de ani. Istoria, se zice, a fost paradigmată de elite, urmând ca noi toţi, ceilalţi,...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666