Usturoiul, cunoscut pentru calităţile sale antivirale, poate fi considerat şi o plantă afrodisiacă. ‘Usturoiul determină eliberarea de oxid uric în sânge, ca şi medicamentul Viagra, ceea...
Pentru majoritatea dintre noi, slăbitul este singura motivaţie pentru a face mişcare. Specialiştii atrag atenţia însă că în spatele exerciţiilor fizice stau mult mai multe beneficii...
Veşti noi şi bune pentru cei care vor da examenul de rezidenţiat începând cu acest an, măsurile noi fiind în avantajul medicilor tineri. Guvernul a adoptat...
Reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, Filiala Alba Iulia, vicepreşedinţii Ioan Uţiu şi Marian Pădurean, împreună cu Ştefan Rus, membru al aceluiaşi...
Ieri, la sediul Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, a avut loc vernisajul expoziţiei „120 de ani de presă românească în judeţul Alba – Unirea de...
Pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia s-a aflat joi judecarea recursurilor declarate de 9 inculpaţi împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Hunedoara în data de 23...
Aşa cum cei trei crai de la răsărit au bătătorit drumurile întortocheate ale Orientului ca să ajungă la peştera Bethleemului, la fel cei trei mari luminători...
Duminică, 30 ianuarie, de ziua Sfinţilor Trei Ierarhi – Vasile Grigorie şi Ioan, la biserica din Cugir ce poartă hramul acestor mari purtători de grijă ai...
E criză şi, în principiu, toată lumea ar trebui să strângă cureaua. De la vlădică la opincă. Ei bine, nu-i aşa. Pensionarii strâng cureaua şi mor...
În această perioadă, până sâmbătă, când este programat întâiul joc de verificare, cu divizionara terţă CFR Simeria, noul antrenor principal al Unirii, Marian Pană se va...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea