Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan

Aşa cum cei trei crai de la răsărit au bătătorit drumurile întortocheate ale Orientului ca să ajungă la peştera Bethleemului, la fel cei trei mari luminători ai Ortodoxiei din veacul al IV-lea, Grigorie, Vasile şi Ioan au străbătut anevoiosul drum al istoriei bisericii universale, pentru ca învăţăturile cele mai curate, cele mai complete definiţii şi cele mai adânci taine ale fondului doctrinar creştin să ajungă neştirbite până în vremurile noastre. Gaşpar, Melchior şi Baltazar, cei trei magi, i-au dus pruncului Iisus din iesle, aur, smirnă şi tămâie, elemente ce însoţeau ungerea împăraţilor şi regilor la instalarea lor pe tron, iar Sfinţii Grigorie, Vasile şi Ioan i-au oferit cele mai vaste şi complete opere teologice din întreaga literatură patristică. După cum farmaciştii de vocaţie îşi probează eficacitatea produselor pe propriul lor organism, tot aşa Sfinţii Trei Ierarhi şi-au testat preceptele expuse în scris – fie dogmatice, morale sau sociale – prin propriul lor mod de viaţă.
Din punct de vedere social, Sfântul Vasile, spirit practic şi bun gospodar, înfiinţează primele aşezăminte de ocrotire socială pentru creştinii de toate vârstele: şcoli pentru tineri fără posibilităţi de întreţinere; cămine pentru orfani; azile şi spitale pentru bătrâni. Tot el pune bazele unui monahism creştin organizat, scriind normele de convieţuire pentru călugări şi călugăriţe numite Reguli mari şi mici.
Sfântul Grigorie de Naziaz era neîntrecut în înţelepciune şi în tâlcuirea tainelor lui Dumnezeu. Se spune că, la înălţarea sa pe scaunul patriarhal, în marea cetate a Constantinopolului, nu exista decât o biserică creştină, toate celelalte fiind eretice sau păgâne, iar la săvârşirea sa din viaţă, toate bisericile erau creştine, doar una singură mai rămânând în folosul ereticilor.
Despre Sfântul Ioan Gură de Aur, maestru în frumuseţea vorbirii, citim în „Vieţile Sfinţilor”, că „atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvârşit evangheliceasca propovăduire, încât dacă n-ar fi fost sfântul acesta, ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos”.
Datorită neîntrecutei prestaţii exercitate pe multiple planuri, epoca lor (sec. IV), s-a numit „veacul de aur al creştinismului”. Şi alte epoci istorice au fost marcate de prezenţa unor mari personalităţi, dar parcă niciodată timpurile n-au fost atât de generoase, încât simultan să nască o troiţă de valori spiritual-morale, total dedicate slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor.
Împreună prăznuirea lor la 30 ianuarie se datorează unor dezbinări apărute între credincioşi, care au început să nutrească sentimente mai pioase pentru unul sau altul dintre cei trei sfinţi. Spre a preîntâmpina pericolul dezbinării bisericii, în timpul împărăţiei lui Alexie Comnenul (1081-1118), cei trei sfinţi s-au arătat nu în vis, ci în realitate, Mitropolitului Ioan al Cetăţii Evhaitenilor şi într-un glas i-au zis: „Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa, pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, şi cei doi urmează”. După această arătare, cei trei sfinţi s-au făcut nevăzuţi întorcându-se de-a dreapta tronului ceresc, aproape de Hristos pe care l-au slujit fără odihnă de la un capăt la altul al vieţii lor pământeşti.
Preot Petru PINCA, Blaj

Redacția Ziarului Unirea

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419