Luni, 13 mai 2013, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia organizează o ceremonie de decernare a titlului academic „Doctor Honoris Causa” unei profesoare de la Universitatea...
Perioada de timp în care o persoană urmează studii universitare (licenţă şi/sau doctorat) poate fi inclusă în stagiul de cotizare necesar pentru obţinerea pensiei. Însă, pentru...
A fost definitivat programul oficial al Alba Jazz 17-19 mai 2013, festivalul internațional de muzică de la Alba Iulia. Dacă apreciezi atmosfera inconfundabilă și armonia acordurilor...
Marţi, în jurul orei 00.30, la Penitenciarul Aiud, a decedat persoana privată de libertate H.M.C, în vârstă de 30 de ani, condamnată la o pedeapsă privată...
În perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2013, la Penitanciarul Aiud se desfăşoară campania naţională „Dependent de speranţă – închisoarea nu este capăt de drum”, organizată...
Deputatul PDL Clement Negruț consideră că anunțul prefectului de Alba, Gheorghe Feneșer, referitor la controalele silvice care vor demara peste două săptămâni se încadrează în categoriile...
Nu ştim prea bine cine este Victor Negrescu. o apariţie meteorică în judeţ şi în presa locală, care se recomandă ca reprezentant al PSD Alba şi...
Deputatul PDL de Alba, Clement Negruț, a amintit astăzi, în conferință de presă, despre faptul că, potrivit contractului, tronsonul de autostradă Orăștie – Sebeș ar fi...
Viitorul Abrud (antrenor Marius Pocol) a devenit campioană judeţeană în întrecerea juvenilă dedicată juniorilor E (copii născuţi în anul 2002) şi va reprezenta Alba la etapa...
Îndrăgita trupă rock din Republica Moldova “Alternosfera” concertează în data de 17 mai la Alba Iulia. Evenimentul muzical va fi găzduit, ca de obicei când vine...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666