Armata obligatorie pentru băieți și opțională pentru fete: Două luni pe an, de la 18 până la 20 de ani – propunerea lui Daniel Funeriu
Armata obligatorie pentru băieți și opțională pentru fete: Două luni pe an, de la 18 până la 20 de ani – propunerea lui Daniel Funeriu
Daniel Funeriu anunţă că îşi ia ”angajamentul public” că domeniul apărării va beneficia de un buget de 3,5% din PIB, iar cel puţin 2% din acest buget să reprezinte cheltuieli pentru echipamente militare de top fabricate în România. El a declarat, marţi, în podcastul realizat de Lucian Mîndruţă, că susţine reintroducerea obligativităţii stagiului militar pentru băieţi, acesta fiind opţional pentru fete.
Citește și: Semnal de alarmă din partea unui general român de armată: „La ora actuală, nu avem, în realitate, o industrie de apărare”
”Vreau ca Armata, pregătirea militară să redevină obligatorie pentru băieţi, opţională pentru fete. Obligatorie pentru băieţi, dar în ce sistem: timp de trei ani de zile, între 18, 19, 20 de ani, deci după majorat, două luni pe an plătite. Vreau ca toţi băieţii români între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară. Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete”, a afirmat Daniel Funeriu.
El spune că Armata ţine acum de tehnologie, ”nu trebuie să fii neapărat pe front”, că poţi fii la mii de kilometri şi poţi opera drone sau sisteme de apărare, iar această tehnologie trebuie învăţată.
Funeriu este de părere că perioada pentru realizarea acestei pregătiri poate fi discutată şi modificată.
Daniel Funeriu: „Dacă am fi avut o clasă politică ok, eu aş fi rămas liniştit unde sunt acum, mi-aş fi trăit liniştit viaţa”
Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia supremă în stat, anunţă că va avea drept siglă electorală busola, iar unul dintre sloganurile sale va fi ”Cu faţa spre vest”. ”Dacă am fi avut o clasă politică ok, eu aş fi rămas liniştit unde sunt acum, mi-aş fi trăit liniştit viaţa”, spune Daniel Funeriu.
Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia supremă în stat, anunţă că va avea drept siglă electorală busola, iar unul dintre sloganurile sale va fi ”Cu faţa spre vest”. ”Dacă am fi avut o clasă politică ok, eu aş fi rămas liniştit unde sunt acum, mi-aş fi trăit liniştit viaţa”, spune Daniel Funeriu.
”Eu am avut o mare traumă în familie, când avem cinci ani a murit mama mea şi ţin minte că atunci familia mea evident că a fost distrusă, că a fost un accident de maşină. Tata avea 29 de ani şi, sub imperiul şocului emoţional, mi-a sus: ‘Dane, viaţa ta de copil s-a terminat!’
Şi atunci a trebuit să iau viaţa în piept foarte… şi eu am luat viaţa în piept foarte devreme, foarte tânăr. De atunci am fost un tip super responsabil, dar mi-am trăit copilăria (…). Şi bunicul meu la care am trăit după ce a murit mama, am trăit la Săvârşin, era campion mondial la ascultat Europa Liberă. (…) Şi ţin minte, a fost un film şi apoi o finală în 77 a Cupei Campionilor Europeni (…) şi m-am uitat cu tata şi atunci i-am spus: ‘măi tată, Ceauşescu ne distruge ţara, comuniştii distrug’.
Şi atunci am spus: ‘tată, eu o să fac trei chestii: te duc la Las Vegas, că văzusem în film, te duc la o finală cu Liverpool şi într-o zi o să-l înlocuiesc pe Ceauşescu, o să fiu preşedinte’”, a afirmat Daniel Funeriu, marţi seară, în podcastul lui Lucian Mîndruţă.
El a povestit cum, copil fiind, a vorbit o dată în tren despre personaje promovate de Europa Liberă, iar şeful de tren a mers la bunicul lui care era CFR-ist, şi i-a cerut ”să nu mai spună pruncul” despre ce aude acasă.
Funeriu a fost întrebat şi pe ce se bazează pentru a-i convinge pe alegători să îl voteze. El compară România cu un adolescent care a crescut peste vară şi pe care cei mari văr să-l facă să reintre în hainele care i-au rămas mici.
”Mă bazez pe discernământul oamenilor, pe realitatea bilanţului meu, pe ceea ce sunt eu, cu bune, cu rele, şamd, pe planurile pe care le am, pe oamenii care vor veni lângă mine. Dacă voi fi ales ca preşedinte va exista un fir roşu şi firul roşu va fi următorul: România astăzi are un PIB de 400 de miliarde de euro anual, aproximativ. Toate sistemele României sunt gândite pentru o Românie de 150 de miliarde de euro PIB: transporturile, finanţele, finanţarea firmelor, totul e gândit pentru o Românie mică. Inclusiv mentalitatea politicienilor incapabili să se impună la Bruxelles, spre exemplu România pe care sper să o las după 10 ani de mandat trebuie să fie o Românie de o mie de miliarde de euro”, adaugă Funeriu
El anunţă că va avea drept siglă electorală busola, iar unul dintre sloganurile sale va fi ”Cu faţa spre vest”.
”În programul meu prima frază este: în mandatul meu, statul nu o să te mai mintă”, a adăugat Funeriu. Funeriu admite că a fost ”în viaţa publică un tip scorţos, ce am spus am făcut şi ce am făcut am spus”.
”Dacă am fi avut o clasă politică ok, eu aş fi rămas liniştit unde sunt acum, mi-aş fi trăit liniştit viaţa. Am încredere că pot să inspir încredere în statul român atât din partea partenerilor extern, cât mai ales din partea cetăţenilor”, adaugă Daniel Funeriu.
FOTO: Arhiva ZiarulUnirea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Bărbat din Brașov, REȚINUT de polițiștii din Alba Iulia: Este cercetat pentru înșelăciune după ce a convins mai mulți angajați ai unei firme să depună 17.000 de lei în conturi indicate de el
Bărbat din Brașov, REȚINUT de polițiștii din Alba Iulia: Este cercetat pentru înșelăciune după ce a convins mai mulți angajați ai unei firme să depună 17.000 de lei în conturi indicate de el Un bărbat din Brașov a fost reținut de polițiștii din Alba Iulia și este cercetat pentru înșelăciune după ce a convins mai […]
Culoarea anului 2026 | Cloud Dancer, primul alb ales vreodată de Pantone. Ce semnificație ascunde această nuanță
Cloud Dancer, primul alb ales vreodată de Pantone. Ce semnificație ascunde această nuanță Institutul Pantone a anunțat oficial că nuanța „Cloud Dancer”, un alb pur și aerat, va fi culoarea anului 2026. Alegerea marchează o schimbare de direcție pentru organizație, care pune pentru prima dată în prim-plan simplitatea absolută, într-un context global marcat de tensiuni […]
V-ați pregătit ghetuțele? Moș Nicolae se apropie! Tradiții, obiceiuri și semnificații de Sfântul Nicolae
V-ați pregătit ghetuțele? Moș Nicolae se apropie! Tradiții, obiceiuri și semnificații de Sfântul Nicolae Moș Nicolae se apropie, iar diseară copiii își pregătesc ghetuțele cu emoție. Tradițiile și obiceiurile legate de sărbătoarea Sfântului Nicolae sunt numeroase și pline de semnificații, fiind strâns legate de istoria acestui sfânt îndrăgit. Pe 6 decembrie, românii îl prăznuiesc pe […]
