Ştirea zilei

Arhitecţii plătiţi deja de primăria Alba Iulia nu pot fi imparţiali în cazul Custozza!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Am aflat cu îngrijorare că soarta Parcului Custozza şi a Cetăţii se decid pe ascuns. Întâlnirea convocată de Hava cu unii dintre arhitecţii lui are loc cu uşile închise, aşa cum au anunţat organizatorii. Presa şi reprezentanţii societăţii civile au fost opriţi la intrare de bodyguarzi. De ce le e frică? De ce se ascund? De ce nu vorbesc deschis cu presa şi cu albaiulienii? Unde este mult trâmbiţata transparenţă? De ce le bagă primarul pumnul în gură albaiulienilor? De ce nu se ţine cont de semnăturile a peste 6500 de albaiulieni?
Sper ca meciul să nu fie „aranjat” dinainte! Să nu se mai ascundă nimeni în şedinţe închise! Nu e doar oraşul lor, este inadmisibil! Asta înseamnă transparenţă, şedinţa în spatele uşilor închise, pe un subiect de maxim interes public? Mi se pare că toate astea miros a… blat, mai pe româneşte spus. Scenariu este oarecum previzibil: primarul o să le spună ce să zică, probabil vor fi şi ameninţări cu nişte contracte publice fluturate în faţa ochilor, după care o să ne spună că arhitecţii sunt de acord cu el. Solicit public ca arhitecţii care au contracte plătite de primărie să nu se pronunţe asupra proiectului Custozza deoarece aceştia se află într-un real conflict de interese. Adică, este vreunul dintre aceştia dispus să-şi pună în pericol contractele cu Primăria Alba Iulia pronunţându-se eventual împotriva proiectului actual al piaţetei Custozza?! Este o bătaie de joc pentru toţi oamenii care au mai avut încredere faţă de aceşti manipulatori, ce i-au abandonat pe albaiulieni.
Florin ROMAN, albaiulian


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult