Arhitect Stelian Fleschin: ”Realizarea Monumentului Unităţii Naţionale de la Alba Iulia este absolut necesară şi obligatorie”

Pregătiri pentru sărbătorirea centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 – Interviu cu domnul arh. Stelian FLESCHIN, preşedintele Filialei Alba a Uniunii Arhitecţilor din România

– Domnule Fleschin, sunteţi unul dintre arhitecţii remarcabili, cu performanţe notabile, dar, deopotrivă şi un mare iubitor de frumos, de artă în special. Sunteţi însă şi un mare pasionat de istorie, în special a neamului românesc, deşi numele dumneavoastră nu ar fi în consonanţă deplină cu această afirmaţie. De unde vi se trage marea dragoste de neam şi de ţară?

– Strămoşii mei pe linie paternă se trag din Franţa, mai precis din Normandia, de unde au venit pe aceste meleaguri pe la 1600. S-au stabilit în zona Sibiului, la Răşinari, unde au devenit mari crescători de oi, astfel că şi astăzi Fleschinii şi Vidrighinii sunt cunoscuţi în zonă. Au fost asimilaţi rapid şi au devenit români neaoşi. Eu mă trag deci din Răşinari, ca şi bunicul şi tatăl meu, acolo unde s-au născut şi Octavian Goga sau Emil Cioran. Străbunicii mei, ca oieri înstăriţi, practicând transhumanţa, au sprijinit armata română cu alimente, în războiul de independenţă de la 1877, astfel că Regele Carol I i-a răsplătit cu un frumos cadou pe care îl păstrăm în familie până astăzi. Bunicul meu, Stelian Fleschin a făcut parte din elita voluntarilor de război ardeleni care au luptat în Primul Război Mondial la Mărăşeşti, decorat de două ori, fiind unul dintre cei 4 comandanţi al căror nume a fost înscris pe soclul pajurei Drapelului regimentului voluntarilor de război ardeleni.

La rândul său, tatăl meu a luptat pentru patrie până la Cotul Donului, unde a fost rănit în al Doilea Război Mondial, reuşind să scape cu ultimul avion sanitar german care a decolat de acolo, cărând în spate un camarad rănit la picior, astfel încât era cât pe aici să rateze plecarea. Deci, tradiţia familiei mele, moşii şi strămoşii mei mă obligă să mă implic şi să nu fiu indiferent atunci când este vorba de a omagia şi eterniza memoria eroilor neamului care s-au jertfit pe altarul patriei.

Doresc şi vreau ca şi Monumentul Unităţii Naţionale de la Alba Iulia, la Centenarul Marii Uniri, să fie un omagiu şi pentru lupta şi jertfa lor.

– De acord. Dar vă întreb, nu avem la Alba Iulia destule monumente care evocă evenimentul istoric din 1918, colosal şi capital pentru neamul nostru, aşa cum sunt Sala Unirii sau Catedrala Încoronării? De ce ne mai trebuie unul? Este el chiar necesar şi mai ales ar trebui să fie un Monument al Centenarului Marii Uniri sau un Monument al Unităţii Naţionale?

– Monumentul Unităţii Naţionale şi nu al Centenarului este absolut necesar şi obligatoriu pentru vremurile pe care le trăim. El trebuie să pună pregnant în evidenţă, în contextul evenimentelor de astăzi, faptul că Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a reunit pentru vecie toate provinciile româneşti. El trebuie să fie mai ales mesajul nostru către Basarabia şi către românii de acolo că nu i-am uitat şi nu-i vom lăsa pradă cotropitorilor străini.

– Ca om al cetăţii, pasionat de istorie şi de un trecut cu care, pe bună dreptate, ne mândrim, dar şi ca arhitect cu funcţii de mare răspundere, inclusiv de arhitect şef la Primăria Alba Iulia, aţi fost martorul „bătăliei” pentru un Monument al Unităţii Naţionale ce se duce de aproape 25 de ani. Cum au evoluat, dacă au evoluat lucrurile şi ce demersuri s-au întreprins? Unde ne aflăm, în ce stadiu şi ce probleme avem?

– După 1989 cetăţenii României s-au confruntat cu situaţii inedite legate de redefinirea identităţii, nu numai a celei personale ci şi a societăţii în ansamblul ei şi mai cu seamă a colectivităţilor locale. Trebuie să recunoaştem că acest fenomen a prins pe picior greşit pe mulţi dintre cetăţenii noştri, care nu au fost pregătiţi să se manifeste corect şi pertinent faţă de adevăratele valori morale şi culturale ce se manifestau în noul context social. În consecinţă au avut un comportament inadecvat, în special la începutul anilor ‘90, atitudine care a prejudiciat într-o mare măsură dezvoltatea democraţiei reale, care să se manifeste liber în toate planurile inclusiv cel cultural. Alba Iulia, prin caracterul său deosebit dat de trecutul istoric, de zestrea arhitecturală, mă refer în special la Cetate şi vestigiile romane, prin statutul dat de actul Marii Uniri, din 1918, a fost şi este beneficiara unei atenţii speciale, din partea autorităţilor centrale şi locale, astfel în perioada interbelică dobândind dreptul de a avea pe stemă însemnele heraldice naţionale.

Un moment important l-a constituit anivesarea împlinirii a 75 de ani de la actul Marii Uniri, prilej cu care în urbea noastră au fost ridicate statuile celor doi mari lideri politici Ion I. Brătianu şi Iuliu Maniu şi s-au realizat galeriile de busturi ce flanchează Sala Unirii, busturi ale personalităţilor culturale, militare, politice, religioase, care au făurit Statul Român modern şi au luptat pentru unirea românilor din toate provinciile istorice. Cu acelaşi prilej s-a organizat de către Ministerul Culturii şi Primăria Alba Iulia, concursul naţional pentru realizarea monumentului Unirii, concurs câştigat de sculptorul Mihai Buculei.

În acelaşi timp am lucrat la reconfigurarea stemei municipiului Alba Iulia (eram arhitect şef la primărie n.n.) pentru actualizarea simbolurilor heraldice. Cum am menţionat, pe stema municipiului Alba Iulia apar însemnele heraldice naţionale, drept dobândit datorită importanţei sale istorice. Autorităţile locale, judeţene şi cetăţenii Albei Iulia au fost puşi astfel în situaţia de a participa efectiv, într-o perioadă de timp relativ scurtă, la pregătirea, realizarea şi integrarea urbană a acestor monumente de for public.

Cum era de aşteptat au apărut şi reacţii negative generate de mentalitatea dobândită în anii comunismului, dar ce este mai grav, cauzate şi de necunoaşterea istoriei ţării noastre. Astfel de atitudini au avut ca efect amânarea sine die a realizării monumentului Unirii şi a stemei municipiului Alba Iulia. Semnul Crucii în simbolistica monumentală şi coroana de oţel a României ca simbol heraldic sunt numai două elemente care nu au fost înţelese, receptate şi acceptate de factori de decizie în conducerea judeţeană, la acea dată.

A urmat demararea lucrărilor de restaurare la mai multe clădiri din incinta Cetăţii care au generat reacţii pro şi contra (ex. Poarta a III-a). Un punct culminat în polemica urbană s-a atins în momentul atacării lucrărilor de amenajare a Pieţei Custozza. Cu toate că s-a făcut o informare susţinută în mass-media, cetăţenii dar şi personalităţi politice, culturale şi chiar din breasla noastră, a arhitecţilor, au contestat această acţiune, invocând ca şi motiv principal tăierea copacilor.

Această atitudine ostilă a pornit în primul rând, de la necunoaşterea istoriei municipiului Alba Iulia, de la ignorarea importanţei executării investigaţiilor arheologice, investigaţii care au dus la descoperiri de o importanţă excepţională. Astfel au fost identificate principalale clădiri din componenţa Castrului Roman, precum şi traseele principalelor străzi din Castru. Descoperirea care m-a impresionat cel mai mult, cu impact în lumea istoricilor din întreaga lume, a fost descoperirea vestigiilor unei biserici (cu rang de mitropolie n.n.) creştine din secolul X – XI. Această descoperire demonstrează că la venirea maghiarilor în Ardeal, aici exista o populaţie autohtonă creştină, care în perioada de timp proximă venirii lor a jucat un rol important în procesul de creştinare a cuceritorilor. După încheierea investigaţiilor şi reamenajarea tuturor spaţiilor din interiorul cetăţii, care au căpătat un aspect urban de excepţie, apreciat de toată Europa, toţi au înţeles penibilitatea tam-tamului cu tăierea copacilor.

Este trist că mentalităţi învechite, anacronice, au reuşit să se perpetueze până astăzi, când suntem aproape de aniversarea centenarului Marii Uniri.

– Astăzi, constatăm cu satisfacţie că albaiulienii, comunitatea în general şi toţi cei care vizitează Alba Iulia, au adoptat în întregime Cetatea, au chiar un sentiment de mândrie pentru ce s-a realizat, fapt ce le sporeşte simţul de responsabilitate civică. Cetatea a devenit o parte din viaţa lor, loc de reculegere, dar şi de recreere, de plimbare pentru cetăţeni şi mai ales de joacă pentru copii! Simt deci că Cetatea este a lor. Se va întâmpla oare la fel şi cu Monumentul Unităţii Naţionale, care este atât de disputat la ora actuală?

– Ca să putem discuta despre Monumentul Unităţii Naţionale, cel care a fost aprobat de Ministerul Culturii prin avizul nr. 4/MFP/22.04. 2013, semnat de Ministrul Culturii Daniel Constantin Barb şi aparţinând sculptorului Mihai Buculei, daţi-mi voie să fac mai întâi o prezentare teoretică a lui. În anul 1993, Ministerul Culturii a lansat un concurs de machete pentru realizarea Monumentului Unităţii Naţionale la Alba Iulia, concurs la care au participat 29 de sculptori şi arhitecţi de renume din România.

Macheta declarată în unanimitate câştigătoare este un element simbolic creat cu ocazia acestui concurs, reprezentând forţa unirii celor patru puncte cardinale româneşti într-o cupolă cu semn creştin ce se înalţă şi protejează stema României Mari. Monumentul este proporţionat printr-un multiplu de şapte. Înălţimea lucrării este de 21 de metri – deci se supune turnului dominant al Catedralei, ce măsoară 56 de metri -, iar distanţa la bază dintre cei patru paralelipipezi ce susţin cupola este de câte şapte metri (7 x 7). Paralelipipezii sunt formaţi din monoliţi de piatră cu latura de 2,10 metri x 1,40 metri şi înălţimea de 14 metri, reprezentând secţiunea de aur la proporţia respectivă. Dimensiunea lucrării permite intrarea în incintă, odată pătruns, privitorul descoperind deasupra sa stema României Mari (cu un diametru de 2,80 metri).

Monumentul va fi din piatră de Vraţa, situat pe o esplanadă potrivită pentru desfăşurarea momentelor festive şi de protocol, ridicată pe şapte trepte, realizată din aceeaşi piatră. Monumentul a fost aprobat şi de către cele trei comisii naţionale de specialitate ale Ministerului Culturii. Lucrările de cioplitorie trebuie începute în primăvara lui 2016, deoarece ele se vor desfăşura în spaţii deschise. Un şantier bine organizat ar putea garanta finalizarea monumentului la sfârşitul anului 2017, pentru ca din primăvara anului 2018 şi până în toamna anului centenar să se lucreze la amenajarea spaţiului urban înconjurător.

Doresc să mai precizez că realizarea şi amplasarea în municipiul Alba Iulia a monumentului de for public „Monumentul Marii Uniri” a fost aprobată de Primăria şi Consiliul Local Alba Iulia în şedinţa ordinară din 23 octombrie 2012. La punctul 4 al Ordinii de zi, Consiliul local a avizat „Planul Urbanistic Zonal – Ansamblul Memorial al Marii Uniri Alba Iulia, Parcul Unirii”, la solicitarea Asociaţiei Judeţene Alba a Cultului Eroilor, Fundaţia „1 Decembrie 1918”, Asociaţia Cultural-patriotică „Avram Iancu” şi Uniunea Arhitecţilor din România, filiala Alba Iulia.

Doresc să mai precizez că anul trecut, la şedinţa de la Prefectura Alba, a existat un consens în problema monumentului şi nu înţeleg de ce trebuie să o luăm de la capăt şi până când. Alt concurs naţional nu se va mai organiza atâta timp cât este unul pe deplin legal şi valabil. Şi nu văd rostul atâtor discuţii şi atâta timp cât se ştie că o operă de artă, un monument de for public, priveşte în speţă autorul şi autoritatea locală care comandă lucrarea respectivă. Dacă Brâncuşi, părintele scupturii moderne, ar fi întrebat concetăţenii lui dacă să facă sau nu Coloana Infinitului, Masa Tăcerii sau Pasărea Măiastră, sunt convins că nimeni nu ar fi înţeles creaţiile lui şi mai mult ca sigur că ele n-ar fi existat. Numai timpul, istoria, pot valida o operă artistică, care poate sau nu intra în Patrimoniul Naţional. Şi vă mai dau un exemplu în acest sens, pictorul Van Gogh a realizat peste 800 de picturi şi 700 de desene, din care a vândut una singură în timpul vieţii. Astăzi este considerat cel mai mare pictor olandez de la Rembrandt încoace. Încercaţi să cumpăraţi astăzi un Van Gogh şi vedeţi cât costă, dacă se mai vinde!

– Să revenim însă la Monumentul nostru. Am înţeles că de fapt, în Parcul Unirii de pe Platoul Romanilor, ar fi vorba de un complex omagial de monumente, astfel încât Monumentul Unităţii Naţionale să fie doar un început pentru construirea unui complex omagial de monumente în care să se integreze atât cele existente, cât şi cele mai recent descoperite?

– Într-adevăr, ambientarea Parcului Unirii, care nu are încă lucrări de artă de mare şi autentică valoare, trebuie realizată cât mai repede şi el este locul potrivit pentru ansamblul, complexul cultural dedicat Marii Uniri. Nu trebuie uitat mai ales faptul că atunci când i s-a pus pe cap coroana de oţel a României Mari, făcută din oţelul unui tun capturat la Plevna, Ferdinand I Întregitorul a vorbit despre Alba Iulia ca despre „străvechea Cetate a Daciei Romane” şi nu a Imperiului Habsburgic. Ne-a atras atenţia, deci, într-un fel autentic, că va trebui să ne concentrăm pe istoria dacilor şi a romanilor mai ales, ceea ce şi facem în prezent.

Faptul că s-a reuşit să fie dezgropate, restaurate sau conservate cele mai importante vestigii ale castrului roman, descoperite sub Parcul Custozza, unde se cunoştea că există, inclusiv comandamentul (Principia) Legiunii a XIII-a Gemina, a fost o descoperire epocală. Coroborată cu descoperirea bisericii bizantine din secolele X-XI, avem dovada că la Alba Iulia şi în Transilvania a existat o comunitate şi continuitate puternică şi că aici, la venirea ungurilor viaţa românescă pulsa din plin şi material, şi spiritual. Deocamdată s-a pus în valoare doar monumentul Principia. Urmează ca în anii următori, în noul ciclu financiar, cu bani inclusiv din proiectele europene, să fie dezgropată şi restaurată în toată splendoarea sa şi biserica creştină în formă de cruce grecească înscrisă a lui Ierotei.

În felul acesta vom avea în perimetrul Platoului Romanilor şi în Parcul Unirii, un complex de monumente istorice, culturale, omagiale, naţionale romane şi româneşti, care vor impresiona pe toţi cei care vizitează Alba Iulia şi care îşi vor întări astfel convingerea că aici este leagănul poporului român şi că nu întâmplător şi Mihai Viteazul, Avram Iancu, Horea, Cloşca şi Crişan şi Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Brătianu, ca şi Regele Ferdinand şi-au unit destinele cu oraşul nostru bimilenar, adevărată Mecca a românilor!

– Domnule arhitect, vă mulţumesc şi să sperăm că am clarificat cât de cât lucrurile şi mai ales că am convins autorităţile şi lumea că a sosit timpul faptelor şi vizavi de Monumentul Unităţii Naţionale.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI