Sport

Arde Pecica, înaintea jocului decisiv, dintre Progresul Pecica şi Performanţa Ighiu, pentru promovarea în Liga a 3-a!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Golul lui Fabian din penultimul minut al manșei întâi al barajului de promovare în Liga a 3-a a înclinat balanța în favoarea Progresului Pecica în „duelul” cu Performanța Ighiu, care însă speră să dea lovitura în Arad.Performanta Ighiu-Progresul Pecica baraj tur74

Dacă la Ighiu, la manşa tur, au asistat în jur de 1400 de spectatori (costul unui bilet de intrare fiind 5 lei), la Pecica se anunţă iadul pentru elevii lui Himcinschi. Organizatorii permit accesul gratuit şi se anunţă o asistenţă record.

Conform siteului sportarad.ro, la 1-1, campioana județului Arad are și varianta unui rezultat „alb”, însă Mihai Petcuț spune că nu pornește cu acest gând. „Nu suntem echipa care să se apere, nu știm juca la 0-0. Ca și în fiecare meci de până acum vom juca pe atac, vom face tot posibilul să câștigăm, în așa fel încât să nu avem emoții  pe final, să tranșăm clar soarta acestei promovări. Așteptăm mulți spectatori la Pecica sâmbătă, scorul din tur lasă deschisă lupta, menține suspansul și vor veni mulți să vadă deznodământul acestui duel. Sperăm să facem un meci bun, să fim motivați și să culegem roadele unui an de zile de muncă”, a punctat antrenorul Progresului, pentru site-ul mai sus amintit.

Petcuț nu poate confirma „unsprezecele” de la Ighiu, pentru simplul fapt că Viorel Gabor este suspendat. Pentru un loc de titular în centrul defensivei, lângă Moise, se bat Șiclovan și Trif. Semne de întrebare mai sunt și în dreptul mijlocașului stânga. Covaci a intrat foarte bine în joc în județul Alba, însă o titularizare a sa înseamnă trecerea pe bancă a unuia dintre „greii” Riviș, Arsene, Fritea sau Dobricean. Cert este că: „Sitemul de joc 4-5-1 nu-l vom schimba. Am evoluat în această formulă tot sezonul, nu vom schimba acum. De asemenea,  vom juca pe un teren bun, spre deosebire cel de la Ighiu, îmbibat cu apă. Am mare încredere în băieți, știu și ei că mai e de muncit, de alergat, până să deschidem șampania”.

Intrarea la partida de sâmbătă, de la ora 17,30, este liberă, anunțându-se o audiență record pentru ultimii ani pe arena din Pecica.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]

Citește mai mult