Aprovizionarea cu gaze în Uniunea Europeană este garantată în prezent, dar situația trebuie luată în serios. Anunțul Comisiei Europene
Aprovizionarea cu gaze în Uniunea Europeană este garantată în prezent, dar situația trebuie luată în serios. Anunțul Comisiei Europene
Reprezentanții Comisiei Europene susțin că aprovizionarea cu gaze în Uniunea Europeană este garantată în prezent, dar situația rămâne gravă și trebuie luată în serios.
„Conform schimbului nostru cu autoritățile naționale, securitatea aprovizionării cu gaze în Germania și în UE este garantată în prezent. Intrările mai mici de gaze din Rusia pot fi compensate până în prezent”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru CNN.
Cu toate acestea, „situația trebuie luată în serios”, a adăugat reprezentantul CE.
„În acest stadiu, trebuie să fim conștienți de faptul că situația s-ar putea deteriora și mai mult. Declarațiile de alertă timpurie, care constituie primul nivel de avertizare prevăzut în Regulamentul SoS, au fost făcute de alte nouă state membre ale UE în ultimele luni, pe fondul utilizării continue de către Rusia a livrărilor sale de gaze ca instrument de șantaj”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Acest lucru survine în contextul în care Germania a ridicat din nou joi nivelul de alertă privind livrările de gaze, după ce anterior declarase nivelul de alertă timpurie. Potrivit Comisiei Europene, Germania a discutat situația cu Comisia, iar această măsură face parte din acțiunea coordonată a UE în această privință.
„Riscul unei întreruperi totale a aprovizionării cu gaze este acum mai real ca niciodată. De aceea, adoptarea regulamentului privind stocarea gazelor, împreună cu alte măsuri de pregătire, este atât de importantă în acest moment”, a declarat joi vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Șofer vitezoman prins cu 280 km/h pe Autostrada A3. Dreptul de a conduce i-a fost suspendat și a primit două amenzi
Șofer vitezoman prins cu 280 km/h pe Autostrada A3. Dreptul de a conduce i-a fost suspendat și a primit două amenzi Un șofer care circula cu 280 de kilometri pe oră pe Autostrada A3, în timpul nopții, a fost depistat de polițiști și sancționat drastic, ieri, 15 martie 2026. Pe lângă amenda pentru viteza excesivă […]
Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară”
Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară” Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, a transmis un mesaj cu ton amenințător la adresa României. Declarația vine în contextul în care, în ultimele 24 de ore, patru […]
Călin Georgescu, refuz de a răspunde la întrebarea „din ce trăiește”: „Dumnezeu ne ține pe toți”. Spune că ar candida din nou la președinție: ”Pentru moșii și strămoșii mei”
Călin Georgescu, refuz de a răspunde la întrebarea „din ce trăiește”: „Dumnezeu ne ține pe toți”. Spune că ar candida din nou la președinție: ”Pentru moșii și strămoșii mei” Călin Georgescu, fostul candidat la președinție, a refuzat să dea un răspuns concret despre sursele sale de venit în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, catalogând […]
