Aproape jumătate din tomatele românești conțin pesticid, potrivit unei analize asupra programului „Tomate românești”
Aproape jumătate din tomatele românești conțin pesticid, potrivit unei analize asupra programului „Tomate românești”
Potrivit unui raport realizat pe tomatele autohtone din cadrul programului „Tomate românești”, reiese faptul că, aproape jumătate din probele de pe roșii au conținut reziduuri de pesticide.
Potrivit raportului publicat de Agenția Națională Fitosanitară, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, inspectorii fitosanitari au realizat prevelat 412 probe de tomate cultivate în cadrul programului și au analizat în total 419 probe, celelalte 7 probe provenind din culturi care nu au fost înscrise în program.
Din totalul probelor analizate de Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale, 192 de probe ( 46% ) au fost depistate cu reziduuri de pesticide, din care una a conținut reziduuri peste nivelul maxim admis. 227 de probe ( 54% ) nu au conținut reziduuri de pesticide.
Alte 256 de probe de tomate, fără precizarea dacă au fost prelevate și din culturi înscrise în program, au fost analizate de Laboratorul Regional pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide din Plante și Produse din Plante Mureș, rezultatele indicând un procent de 31,64 % ( 81 de probe ) cu reziduuri de pesticide și 68,36% ( 175 de probe ) fără reziduuri de pesticide. Potrivit datelor furnizate de laboratorul din Mureș, legumele cu cel mai mare procent de reziduuri de pesticide sunt salata, roșiile și castraveții.
Într-un alt raport, publicat de ANSVSA pentru anul 2018, 241 de probe de tomate au conținut un număr de reziduuri de la 2 la 8!
Precizăm că pentru anul 2018, ANSVSA nu a raportat probe cu depășiri ale nivelului maxim admis de reziduuri de pesticide la tomate. Nici Agenția Națională Fitosanitară nu a raportat astfel de depășiri, dar a informat că din 398 de probe de roșii, 157 au conținut reziduuri de pesticide, procentul fiind de 39%. Potrivit raportului, un număr de 378 de probe au fost prelevate în cadrul programului guvernamental de sprijinire a culturilor de tomate în spații protejate.
De semnalat că pentru anul 2017, apar diferențe majore între datele furnizate de Agenția Națională Fitosanitară și datele publicate de ANSVSA, date care au fost raportate și la Autoritatea Europeană Sanitar Veterinară, EFSA.
Astfel, în raportul ANF este menționată o singură probă de tomate cu depășiri ale nivelului maxim admis de reziduuri de pesticide, în timp ce în raportul ANSVSA sunt semnalate 4 probe de roșii din România cu depășiri ale nivelului maxim admis. Potrivit raportului ANF, au fost analizate 438 de probe de roșii din culturile românești, din care 244 au fost libere de reziduuri, în timp ce 194 au conținut reziduuri de pesticide, în aceste probe fiind inclusă și proba care a avut reziduuri mai mari decât nivelul maxim admis.
Pesticidele utilizate în legumicultură, deci și în cultura de tomate, sunt: cipronidil, clorotalonil, carbendazim, boscalid, fludioxonil, etc.
În 31 ianuarie, MADR, condus de liberalul Nechita-Adrain Oros, a publicat pe site un proiect de HG pentru continuarea programului inițiat de PSD în 2017.
În 2018, suprafața cultivată cu legume proaspete ( inclusiv pepeni și căpșuni ) în sistem ecologic, a scăzut la 983.10 ha, față de 1458,78 ha, cât a fost în 2017.
Surse: lantulalimentar.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
4-5 august 2025 | RISC de INUNDAȚII în Alba și alte județe: Avertizări cod galben și cod portocaliu
4-5 august 2025 | RISC de INUNDAȚII în Alba și alte județe: Anunțul hidrologilor Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat, luni, 4 august 2025 Avertizarea Hidrologică emisă în cursul zilei de duminică, 3 august 2025. Astfel, în intervalul 4 august, ora 14:00 – 4 august, ora 24:00, se instituie Codul Portocaliu […]
Călin Georgescu, schimbare de încadrare juridică în dosarul mercenarilor din gruparea lui Horațiu Potra: „Nu sunt eu important, ci oamenii acestei țări”
Călin Georgescu, schimbare de încadrare juridică Procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a schimbat încadrarea juridică a faptelor în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de comunicarea de informaţii false şi instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Citește și: Călin Georgescu, așteptat […]
4-5 august 2025 | COD GALBEN de FURTUNI în Alba și alte județe din țară: Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. Rafale de vânt de 70 km/h
4-5 august 2025 | COD GALBEN de FURTUNI și instabilitate atmosferică în Alba și alte județe din țară: Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. Rafale de vânt de 70 km/h Meteorologii ANM au emis luni dimineața noi avertizări cod galben de furtună valabile în perioada 4 august, ora 12:00 – 5 august ora 01:00, […]