Rămâi conectat
Noaptea Muzeelor 2025

Ştirea zilei

Aproape 500 de persoane au cerut autorităţilor să dea o şansă Parcului Custozza

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Aproape 500 de persoane au format ieri în jurul prânzului un scut viu pentru a apăra copacii din Parcul Custozza împotriva buldozerelor care le-au dezrădăcinat deja – rapid şi eficient – restul semenilor de pe strada Mihai Viteazul. Protestul împotriva defrişării parcului a fost o incredibilă demonstraţie de unitate, eleganţă şi voluntariat: adolescenţi, oameni în plenitudinea puterii, vârstnici, mame cu copii în cărucioare sau de mână, persoane cu animale de companie sau pur şi simplu cetăţeni care ştiu ce înseamnă natura generatoare de viaţă s-au regăsit în obişnuitul loc de întâlnire: „Custozza”. Toţi au primit de la organizatori însemne specifice protestului: şepci, steguleţe, eşarfe verzi, baloane inscripţionate cu „Salvăm împreună parcul Custozza”. Mulţi au venit pregătiţi cu pancarte cu ajutorul cărora şi-au făcut publică nemulţumirea: „Parcul nu e doar al vostru”, „Ca să trăim, trebuie să respirăm. Ca să respirăm, avem nevoie de verdeaţă”, „Vrem înnoire dar fără distrugerea spaţiului verde!”. Majoritatea participanţilor la protest (tineri, tineri, tineri!) au fost la rândul lor …arbori, de toate felurile, prin ecusoanele prinse în piept: corcoduş, cedru, paltin, castan, plop, tei etc. Aceeaşi tineri, membri ai unor ONG-uri de mediu au dat citire unor mesaje postate pe http://www.petitieonline. ro/petitie/copacii_sunt_in_inima_noastra_si_a_cetatii_salvati_ parcul_custozza_din_alba_iulia-p42497053.html unde deja ieri semnaseră 2178 de persoane.
Toţi albaiulienii care şi-au dat ieri întâlnire în Parcul Custozza au aprobat şi au semnat, într-un consens „verde” o petiţie care va fi înaintată primarului municipiului, Mircea Hava.
„Azi, noi toţi cei prezenţi în Parcul Custozza hotărâm să adoptăm prezenta:
Proclamaţie Urbană
1.Solicităm ferm administraţiei publice locale o dezbatere transparentă la care să fie invitaţi specialişti, peisagişti, istorici şi societatea civilă etc. privind soarta Parcului Custozza.
2.Solicităm ferm STOPAREA lucrărilor de defişare a copacilor până când această dezbatere va fi finalizată, cu concluzii acceptate de părţile implicate.
Prezenta Proclamaţie urbană se înaintează, însoţită de cele peste 6000 de semnături, primarului municipiului Alba Iulia şi Consiliului Municipal Alba-Iulia.”
Mesajul protestatarilor a fost transmis, din nou, răspicat: “modernizarea” se poate face elegant, cu respectul a ceea ce există – parc, vegetaţie, piatră cubică veche – şi nu demolând cu furie. Nu se poate face “modernizare” cu orice preţ, doar pentru ca acolo să mai fie înghesuite nişte pavele şi betoane; că nu se poate rade de pe faţa Pământului ceva frumos, un loc verde, pentru a nivela cu beton. Nu se poate rade un parc pentru că unii fac mizerie în el sau pentru că sunt prea multe ciori. S-a subliniat din nou că lucrările se fac haotic, heirupist: nu există autorizaţii de tăiere a copacilor; se taie copaci deşi nu există un plan clar cu ce se va face apoi pe acel loc; se taie copaci fără ca aceştia să fie periculoşi, fără să existe studii despre sănătatea lor. Albaiulienii protestează de o săptămână deja şi astfel au reuşit să determine primăria să dea oarecum înapoi şi chiar să oprească tăierea unor copaci.
Lanţul viu cu care oamenii au îmbrăţişat Parcul Custozza a reprezentat de departe cel mai emoţionant moment al mitingului de ieri. Pe acordurile melodiei Margaretei Pâslaru „Lasă-mi toamnă pomii verzi” toţi cei prezenţi – cu mic, cu mare – şi-au dat mâinile şi au ocrotit simbolic copacii dătători de viaţă. De altfel, pe tot parcursul protestului, melodiile interpreţilor români care au slăvit în temele lor natura şi primăvara s-au putut auzi din boxe: Tudor Gheorghe, Ştefan Hruşcă etc. Pentru că participanţii la miting au fost prea mulţi pentru lanţul viu, o parte dintre ei au ales să facă cercuri vii în jurul fiecărui copac din parc. Şi pentru că au luat în serios parcul ca fiind locul numit „acasă”, organizatorii împreună cu o parte dintre participanţi, la sfârşitul mitingului, au măturat şi au curăţat efectiv toate aleile din Custozza.
Toţi cei care au fost ieri la protest şi-au promis – atât lor cât şi copacilor supravieţuitori din Custozza – că lupta pentru salvarea parcului nu se va opri aici. Oricum, pasul înapoi făcut de primărie zilele trecute le-a dat speranţe că eforturile lor nu vor fi zadarnice.
Nicoleta I.TOMUŢA
Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

14-15 mai 1970| Inundațiile din Alba Iulia: ”Când mă voi întâlni cu vreun ostaş, îmi voi scoate, cu respect pălăria”. Mărturie din Ziarul Unirea despre clipele dramatice de acum 53 de ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

14-15 mai 1970| Inundațiile din Alba Iulia: ”Când mă voi întâlni cu vreun ostaş, îmi voi scoate, cu respect pălăria”. Mărturie din Ziarul Unirea despre clipele dramatice de acum 53 de ani Una dintre cele mai grave calamități naturale din istoria contemporană a României, inundațiile din anul 1970, când apele au lovit și 25 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Agentul principal de poliție Ovidiu Văsian, eroul zilei: A salvat dintr-o casă din Cugir afectată de un incendiu o femeie de 96 de ani, imobilizată la pat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Agentul principal de poliție Ovidiu Văsian, eroul zilei: A salvat dintr-o casă din Cugir afectată de un incendiu o femeie de 96 de ani, imobilizată la pat Agentul principal de poliție Ovidiu Văsian din cadrul Poliției Orașului Cugir, este eroul zilei. Miercuri, 14 mai 2025, el a răspuns prompt la un apel care anunța un incendiu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Cum s-a produs accidentul rutier de la ieșire din Blaj spre Cergău: Un copil de 4 ani a fost rănit în urma impactului dintre o autoutilitară și un microbuz școlar

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO | Cum s-a produs accidentul rutier de la ieșire din Blaj spre Cergău: Un copil de 4 ani a fost rănit în urma impactului dintre o autoutilitară și un microbuz școlar Miercuri, 14 mai 2025, în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea