Apostolat în slujba tinerilor moţi

Am să vă spun astăzi povestea unui învăţător. Un învăţător a cărui viaţă m-a determinat să cred că mai există oameni în această ţară care sunt devotaţi profesiei, dispuşi să muncească pentru semenii lor. Este vorba de domnul Potinteu Nicolae – profesor învăţământ primar la Şcoala cu clasele I-IV Mihoeşti. A absolvit liceul pedagogic HCC Abrud, în anul 1972 şi a fost repartizat ca învăţător titular la Şcoala cu clasele I-IV Plopi, din comuna Valea Ierii, judeţul Cluj. Era singurul învăţător la această şcoală, predând în condiţii simultane la cele patru clase. Avea în cele patru clase chiar 29-30 elevi, deoarece pentru două posturi era nevoie de 33 de elevi. Majoritatea elevilor erau fii de muncitori şi ţărani făcând parte din familii numeroase cu câte opt şi chiar unsprezece copii. La început a găsit o situaţie care l-a dezamăgit deoarece înaintea domniei sale, în această şcoală au fost numai cadre necalificate pe care nu le interesa prea mult şcoala. În sat nu exista grădiniţă. A încercat să remedieze aceste lipsuri prin ore suplimentare. Salariul era foarte mic şi nu avea spor de zonă, doar sporul de simultan. Pentru a-şi putea ajuta părinţii a fost nevoit să se transfere la o şcoală mai apropiată de casă, singurul post care era vacant a fost la Şcoala cu clasele I-IV Câmpeni, Peste Valea Bistrii. Şcoala era într-o casă particulară, într-o cameră mică, cu mobilier foarte vechi şi fără material didactic, dar existau cinci copii, doritori să înveţe cât mai mult. Şcoala se afla la o distanţă mare de oraş (aproximativ 15 km) din care 10 km mergea pe jos dus şi încă 10 km înapoi zilnic. După un an de zile şcoala s-a desfiinţat din lipsă de elevi. Pe raza oraşului Câmpeni nu era niciun post vacant de învăţător şi a fost transferat pe postul de profesor de Educaţie Fizică şi Muzică de la Şcoala cu clasele I-VIII Câmpeni, Certege. Făcea naveta zilnic o parte din drum cu bicicleta 5 km, apoi 3 km pe jos, iar iarna cu schiurile. Salariul era mic, nu avea sporuri şi câştiga în trei luni cât câştigau colegii domniei sale de şcoală generală într-o lună, cei care lucrau la Roşia Poieni. Cu toate acestea nu şi-a abandonat meseria pentru că o iubeşte, îi plac mult copiii şi nu se poate vedea făcând altceva. În această perioadă şi-a luat gradul II, aici a lucrat zece ani până în anul 1990, când a fost transferat la Şcoala cu clasele I-VIII Câmpeni – Mihoeşti pe un post de învăţător unde a întâlnit un colectiv de cadre didactice foarte bine pregătite, fiind în competiţie cu celelalte şcoli ale oraşului. În această şcoală şi-a luat gradul didactic I (1991), şcoala mai apropiată de domiciliul domniei sale. A fost învăţător chiar şi celor doi copii ai săi. Băiatul acum este student în anul IV la Politehnică în Cluj-Napoca, iar fiica sa este elevă în clasa a X-a M.I.E, la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din oraşul Câmpeni.
În anul 2005 din lipsă de elevi, ciclul gimnazial s-a desfiinţat. Şcoala a funcţionat cu două posturi de învăţători şi unul de educatoare până în anul 2007. De atunci a rămas singurul învăţător în această şcoală plus doamna educatoare. Lucrează în condiţii simultane la cele patru clase. În anii 2005-2008 a urmat cursurile Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, în cadrul Universităţii ,,Babeş – Bolyai”, Cluj-Napoca. În urma absolvirii acestei facultăţi a devenit profesor învăţământ primar. În prezent, şcoala are 22 de elevi şi 15 preşcolari şi speră să se menţină deoarece elevii au rezultate bune când merg în clasa a V-a la Şcoala Câmpeni şi la diferite concursuri şcolare. Condiţiile la această şcoală sunt bune, şcoala dispune de apă curentă, mobilier nou, material didactic şi calculatoare. Foştii elevi ai domnului învăţător din acest sat au absolvit studii superioare în diferite domenii (inginerie, învăţământ, armată etc.).
Pentru mine, domnia sa a fost şi va rămâne un model de viaţă. Felicitări domnule învăţător, Potinteu Nicolae, sunteţi un exemplu demn de urmat! Păcat că în aceste vremuri munca dascălilor nu mai este apreciată la adevărata ei valoare. Pentru că aşa dascăl cu o inimă mare precum domnul Potinteu, care s-a pus în slujba salvării spirituale a satelor moţeşti, ar merita să-i fie răsplătit efortul poate înzecit. Oricum, el va rămâne mereu acelaşi modelator de tinere suflete pe tărâmul Apusenilor.
Jr. Mihaela MIH – DEHELEAN

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI