Curier Județean

Aparatură în valoare de 16 milioane lei sosită la SPITALUL MUNICIPAL SEBEȘ ca rezultat al unui proiect european elaborat de echipa din primăria Sebeș

Andreea Ștefan

Publicat

în

Spitalul Municipal Sebeș este beneficiarul unei finanțări nerambursabile în valoare de 16.058.188 lei prin care au fost achiziționate echipamente medicale.

„Proiectul „Dotarea Spitalului Municipal Sebeș în vederea creșterii capacității de gestionare a crizei Covid-19”, elaborat de echipa din Primăria Municipiului Sebeș și depus în anul 2020 pentru finanțare din fonduri europene nerambursabile, în cadrul apelului POIM/819/9/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost concretizat” transmite primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

Vă prezentăm lista cu aparatura primită prin proiectul cu fonduri nerambursabile și repartiția lor pe secții și compartimente:

– Aparat Roentgen portabil destinat camerei de gardă ;

– Aparat Roentgen diagnostic C-ARM pentru operații de ortopedie și traumatologie;

– Trusă instrumentar ortopedie și traumatology;

– Motor de osteosinteză;

– Masă consultație ginecologie;

– Paturi medicale reglabile cu telecomandă, 125 de bucăți, care vor fi repartizate astfel: 55 paturi în secția Medicină internă, 30 de paturi în secția Chirurgie generală, 35 de paturi secția Obstetrică – ginecologie, 15 paturi în compartiment Neurologie;

– Noptiere cu măsuțe, 125 bucăți, vor fi repartizate împreună cu paturile menționate mai sus;

– Scaune toaletă pacienți, 10 bucăți, vor fi repartizate câte 2 bucăți în următoarele secții: Neurologie, Medicină internă, Cardiologie, Chirurgie generală, Reabilitare medicală;

– Cărucioare pacienți, 6 bucăți, repartizate la Camera de gardă – 2, Medicină internă – 2, Neurologie – 2;

– Videolaringoscop, 1 bucată, va fi în dotarea Compartimentului ATI;

– Monitoare funcții vitale, 30 bucăți, repartizate la: Medicină internă și cardiologie – 10 bucăți, ATI – 3 bucăți, Chirurgie generală – 3, Camera de gardă – 3, Neurologie – 4, Obstetrică-ginecologie – 4, Pediatrie – 1, Psihiatrie – 1, Reabilitare medicală – 1;

– Electrocardiograf cu 12 canale, 10 bucăți, repartizate la: Camera de gardă – 1, secția Medicină internă – 2, Chirurgie generală – 1, Neurologie – 1, Obstetrică-ginecologie – 1, Psihiatrie – 1, Boli infecțioase – 1, Cabinet ambulatoriu medicină internă – 1, Cabinet ambulatoriu cardiologie – 1;

– Sistem testare la efort, cu bandă, 1 bucată, pentru compartimentul Cardiologie;

– Holter EKG, 2 bucăți, pentru compartiment Cardiologie;

– Holter TA, 2 bucăți, pentru compartiment Cardiologie;

– Tensiometru electronic, 5 bucăți, pentru: Camera de gardă, Cardiologie, Medicină internă, Neurologie, Psihiatrie;

– Pulsoximetru, 10 bucăți, pentru: Camera de gardă – 3, ATI – 3, Pediatrie – 3;

– Electroenecefalograf, 1 bucată, pentru compartiemntul Neurologie;

– Stație centrală de monitorizare pacienți, cu 5 monitoare funcții vitale, pentru compartimentul ATI;

– Truse de reanimare, 2 bucăți, pentru Camera de gardă și compartimentul ATI;

– Truse de urgență, 2 bucăți, pentru Camera de gardă și compartimentul Cardiologie;

– Termometru/Termoscanner non-contact, 10 bucăți, pentru: Camera de gardă – 2, Medicină internă – 2, Chirurgie generală – 2, Pediatrie – 2, Boli infecțioase – 1, Psihiatrie – 1;

– Turn laparoscopie, pentru secția Obstetrică-ginecologie;

– Histeroscop, pentru Secția Obstetrică-ginecologie;

– Aparat ligasure, pentru secția Chirurgie generală ;

– Trusă instrumentar chirurgie generală, 3 bucăți, pentru secția Chirurgie generală – 2, secția Obstetrică-ginecologie – 1;

– Trusă instrumentar laparoscopie, 1 bucată, pentru secția Obstetrică-ginecologie;

– Aparat electrochirurgie (cu radiofrecvență), 1 bucată, pentru secția Chirurgie generală;

– Videoendoscop- gastroscop+colonoscopy, 1 bucată, pentru cabinetul de gastroenterologie din ambulatoriu;

– Frigider și congelator stocare probe laborator, 1 bucată, pentru Laboratorul de analize medicale;

– Aparat de imunologie, pentru Laboratorul de analize medicale;

– Aparat de hematologie – Laboratorul de analize medicale;

– Microscop – Laboratorul de analize medicale;

– Dispozitiv de dezinfecție cu lumină ultravioletă 360˚, 1 bucată, pentru Camera de gardă;

– Aparat de dezinfecție de înaltă performanță, 1 bucată, pentru compartimentul Boli infecțioase;

– Stație producere oxigen pentru pacienții intubați, 1 bucată, pentru compartimentul Neurologie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Șoferi din Ighiu și Cugir, prinși băuți la volan de polițiști: Ce alcoolemie aveau conducătorii auto

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferi din Ighiu și Cugir, prinși băuți la volan de polițiști: Ce alcoolemie aveau conducătorii auto Doi șoferi, din Ighiu și Cugir, au fost prinși băuți la volan de către polițiști. Ambii aveau alcoolemia peste 0,70 mg/l. Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 24/25 ianuarie 2026, în jurul orei 01.40, polițiștii Postului de Poliție Sântimbru […]

Citește mai mult

Curier Județean

SCANDAL la Albac: Bărbat de 44 de ani, REȚINUT după ce și-a amenințat cumnatul și i-a spart ușa și un geam al casei

Ioana Oprean

Publicat

în

SCANDAL la Albac: Bărbat de 44 de ani, REȚINUT după ce și-a amenințat cumnatul și i-a spart ușa și un geam al casei Un bărbat de 44 de ani din Albac, a afost reținut de polițiști după ce și-a amenințat cumnatul și i-a spart ușa și un geam al casei. Potrivit IPJ Alba, la data […]

Citește mai mult

Curier Județean

1 februarie 2026 | ,,Datină străbună pe Secașe”, spectacol de tradiții și obiceiuri din Țara Secașelor, la Câlnic. PROGRAMUL

Ioana Oprean

Publicat

în

1 februarie 2026 | ,,Datină străbună pe Secașe”, spectacol de tradiții și obiceiuri din Țara Secașelor, la Câlnic. PROGRAMUL Spectacolul ,,Datină străbună pe Secașe” – ediția a XXXII-a va avea loc duminică, 1 februarie 2026, de la ora 14.00, la Căminul Cultural din Câlnic. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură ,,Augustin […]

Citește mai mult