Curier Județean

APA CTTA SA ALBA continuă parteneriatul cu Liceul Tehnologic „Dorin Pavel”: 10 elevi se vor putea angaja în companie, după finalizarea calificării

Ioana Oprean

Publicat

în

APA CTTA SA ALBA continuă parteneriatul cu Liceul Tehnologic „Dorin Pavel”: 10 elevi se vor putea angaja în companie, după finalizarea calificării

Operatorul economic SC APA CTTA SA ALBA a continuat și anul acesta parteneriatul început în anul 2020 cu unitatea de învățământ Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” în aplicarea prevederilor convenite pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual.

Astfel, în anul 2020 a fost semnat un contract de parteneriat cu unitatea de învaățământ, mai sus menționată, având ca scop formarea profesională în calificarea de sudor în vederea pregătirii pentru angajare după absolvire, în conformitate cu nivelul de pregătire și competențele certificate. Pe parcursul anilor de școală, aceștia au beneficiat atât de susținerea financiară (burse lunare și alte forme de sprijin material și stimulente acordate de SC APA CTTA SA ALBA), cât și condițiile materiale – utilaje, echipamente, materii prime, materiale consumabile, energie și celelalte utilități necesare pentru practica desfășurată sub îndrumarea specialiștilor operatorului.

“Având în vedere că doi dintre absolvenți au fost angajați în cadrul companiei noastre, la solicitarea acestora, am considerat că este în avantajul nostru să continuăm acest parteneriat cu Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, prin stimularea și pregătirea practică a unui număr de 10 elevi în domeniul de pregatire profesionala Electric, calificare profesională „electrician aparate și echipamente electrice și energetice”.

La încheierea celor 40 de luni de pregătire practică și stimulare financiară din partea noastră, sperăm să avem solicitări de angajare din partea absolvenților în cadrul sociatății SC APA CTTA SA ALBA, având în vedere absența pe piața forței de muncă a acestor specializări profesionale”, a declarat directorul general Cornel Ștefan Bardan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Un preot din Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș în echipa României la Campionatul European de Fotbal în Sală pentru preoții catolici

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un preot din Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș în echipa României la Campionatul European de Fotbal în Sală pentru preoții catolici În perioada 9-13 februarie 2026, la Lublin (Polonia), se desfășoară cea de-a 18-a ediție a Campionatului European de Fotbal în Sală pentru Preoții Catolici, la care participă 18 echipe din Europa, împărțite […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Mobilizare într-un oraș de munte din Alba pentru construirea unei noi locuințe pentru un vârstnic de 72 de ani: Acesta stă într-o casă veche de un secol și jumătate extrem de deteriorată

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mobilizare într-un oraș de munte din Alba pentru construirea unei noi locuințe pentru un vârstnic de 72 de ani: Acesta stă într-o casă veche de un secol și jumătate extrem de deteriorată În orașul Câmpeni, județul Alba, în inima Munților Apuseni, trăiește un om de 72 de ani care, asemenea multor vârstnici din România, poartă […]

Citește mai mult

Curier Județean

Primăria Alba Iulia mai face o încercare pentru desemnarea constructorului unui mare parc în zona de nord a orașului: Pe masă este un contract de peste 3 milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia mai face o încercare pentru desemnarea constructorului unui mare parc în zona de nord a orașului Primăria Alba Iulia a lansat din nou, în 6 februarie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, procedura de desemnare a constructorului unui mare parc în zona de nord a municipiului. O procedură similară s-a desfășurat […]

Citește mai mult