Anul „exploziei” de la pompa de carburant. În 2017, preţurile au crescut cu 19% în doar şase luni
Şoferii români au fost obligaţi să suporte, mai ales în ultima parte a anului, impactul dublu al creşterii preţurilor la petrol, dar şi al creşterii taxelor. Un plin de motorină este acum cu 42 de lei mai scump decât acum şase luni.
La data de 18 decembrie (ultimele date disponibile) preţul mediu de la benzinăriile din România era de 5,16 lei pe litru, iar la motorină de 5,27 lei pe litru, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a pieţei carburanţilor din Uniunea Europeană.
Care era situaţuia la jumătatea anului? Potrivit aceloraşi date, în 3 iulie, preţul mediu la benzină era de 4,52 lei pe litru, iar la motorină de 4,43 lei pe litru. Aşadar, în jumătate de an, benzina, raportată la aceste valori medii, s-a scumpit cu 64 de bani pe litru, iar motorina, de departe cel mai consumat carburant din România, cu 84 de bani pe litru. Aşadar, un plin de motorină, de 50 de litri, este mai scump acum cu 42 de lei decât în urmă cu şase luni.
Creşterea de preţ nu este singulară în România, carburanţii s-au scumpit în toată Europa, ca urmare a creşterii cotaţiilor la produsele petroliere, la care a contribuit scumpirea ţiţeiului, dar, pe medie, scumpirile au fost mai mici decât la noi.
Acum, preţul mediu la benzină, în Uniunea Europeană, este de 1,36 de euro pe litru, iar la benzină de 1,25 euro pe litru. Acum şase luni, la data de 3 iulie, pe care am luat-o drept referinţă şi pentru a compara preţurile din România, preţul mediu la benzină era de 1,31 euro, iar la motorină de 1.15. Aşadar, făcând conversia în lei, scumpirea medie în Europa a fost de doar 22 de bani la benzină şi 45 de bani la motorină.
În România însă, preţurile au crescut mai mult ca urmare a creşterii taxelor, mai precis a reintroducerii acelei supraaccize la care se renunţase. Acciza a crescut, în două etape, ca urmare a deciziei Guvernului.
În data de 15 septembrie, intrau în vigoare noile accize la carburanţi, mai mari cu 16 bani pe litru. Două săptămâni mai târziu, intra în vigoare, din nou, o nouă acciză, mai mare tot cu 16 bani pe litru, decisă de Guvern. Înainte de a opera majorarea de accize, ministrul Finanţelor a spus că s-a ales varianta creşterii în două etape tocmai pentru a nu crea şocuri consumatorilor. Efectul cumulat al majorării accizelor a fost, matematic, de 38 de bani pe litrul de acciză şi motorină, în benzinării.
În România se consumă circa 7 miliarde de litri de carburant pe an, mai mult de două treimi fiind motorină. Principalii jucători pe această piaţă sunt, în ordine, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Prins pe autostrada A1 Sebeș-Deva-Nădlac cu 161 km/h! Amendă de 3.460 de lei și permis suspendat pentru 90 de zile
Prins pe autostrada A1 Sebeș-Deva-Nădlac cu 161 km/h! Amendă de 3.460 de lei și permis suspendat pentru 90 de zile Viteză mult peste limita legală pe autostrada A1! Un șofer a fost depistat de polițiști circulând cu 161 km/h pe un tronson unde limita maximă admisă era de 100 km/h. Bărbatul a fost amendat cu […]
Aproape 886.000 de pensionari din România primesc indemnizația socială: Câți bani plătește statul în plus față de pensie
Aproape 886.000 de pensionari din România primesc indemnizația socială: Câți bani plătește statul în plus față de pensie Numărul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a ajuns la 885.745 în septembrie 2026, în creștere cu 652 de persoane față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. […]
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile: Este acuzat de mai multe infracțiuni sexuale
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile: Este acuzat de mai multe infracțiuni sexuale Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader și lector la Facultatea de Drept din Iași, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în dimineața zilei de sâmbătă, 24 […]
