Actualitate

Anul 2024 aduce un nou val de pensionări din instituțiile de forță: De ce se alege ieșirea din câmpul muncii

Ioana Oprean

Publicat

în

Anul 2024 aduce un nou val de pensionări din instituțiile de forță: De ce se alege ieșirea din câmpul muncii

La început de an au loc numeroase pensionări în rândul magistraturii și al structurilor militarizate, pentru a beneficia de prevederile mai favorabile ale vechilor legi care reglementau pensiile speciale.

În cursul anului 2023, 10.000 de angajați ai Ministerului de Interne, inclusiv polițiști, jandarmi și poliție de frontieră, au ieșit la pensie, dintre aceștia 2.500 numai în luna decembrie.

Acest val de pensionări, a accentuat și mai mult deficitul de personal, iar retragerile se vor menține întrucât reforma privind pensiile speciale, intrată în vigoare, permite celor care îndeplineau condițiile de retragere la sfârșitul anului precedent să se pensioneze în sistemul vechi încă 5 ani. Data de 1 ianuarie 2024 reprezintă o limită: cei care s-au pensionat ar fi avut venituri mai mici dacă ar fi continuat să lucreze.

Pe lângă Ministerul Afacerilor Interne, în luna decembrie și în primele 10 zile ale noului an, președintele Klaus Iohannis a semnat decrete de pensionare pentru cel puțin 44 de magistrați și 6 generali de armată.

Deși acest fenomen se manifestă de mai mulți ani, el a atins cote maxime în diverse momente,mai ales după ce reforma a devenit punct de referință în PNRR sau în contextul insistențelor Comisiei Europene privind alinierea tuturor pensiilor la principiul contributivității, fără excepții.

Calcule indică faptul că, în afara beneficiilor aduse de posibilitatea pensionării la 50 de ani sau mai devreme, în prezent, pentru magistrați și personalul din structurile militarizate, este mai avantajos din punct de vedere financiar să te pensionezi decât să continui să lucrezi, după 1 ianuarie 2024.

Specialiștii pot beneficia acum de o pensie reprezentând până la 100% (dar nu mai mult, conform noii legi) din media veniturilor din ultimul an de activitate, datorită „optimizării” suplimentare a acestor venituri în ultimele luni de serviciu, la care se adaugă majorarea de 13,8% aplicată pensiilor începând cu 1 ianuarie a acestui an.

Pe de altă parte, cei care aleg să-și continue activitatea, în loc să se pensioneze, primesc doar o creștere salarială de 5%.

Citește și: Judecătorii din Alba continuă protestele: Doar cauzele urgente vor fi judecate

Ion Stuparu, vicepreședintele Sindicatului Europol, a subliniat că mulți dintre cei care au optat pentru pensionare au făcut acest pas din nemulțumire față de condițiile de muncă tot mai dificile și salariile mici. El a adăugat că polițiștii se numără printre puținele categorii care nu au beneficiat de toate majorările prevăzute în Legea salarizării bugetarilor până la sfârșitul anului 2023. Cu toate acestea, recunoaște că facilitățile oferite de vechile reglementări au avut un rol important în decizia acestora de a se pensiona.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Bogdan Glăvan, despre cum ar putea România să treacă la moneda euro cât mai repede: „Am avut această ocazie, însă elitele României i-au dat cu piciorul. Atât s-a putut”

Ioana Oprean

Publicat

în

Economistul Bogdan Glăvan, despre cum ar putea România să treacă la moneda euro cât mai repede: „Am avut această ocazie, însă elitele României i-au dat cu piciorul. Atât s-a putut” Economistul Bogdan Glăvan explică, într-o analiză recentă, cum ar putea România să treacă la moneda euro cât mai repede și să rezolve astfel o serie […]

Citește mai mult

Actualitate

Ora de vară 2026 | Când va avea loc trecerea de la ora de iarnă la ora de vară în acest an: De ce unele țări au renunțat la ajustarea sezonieră a fusului orar

Mif Lorena

Publicat

în

Când va avea loc trecerea de la ora de iarnă la ora de vară în acest an: De ce unele țări au renunțat la ajustarea sezonieră a fusului orar În noaptea de 28 spre 29 martie 2026 va avea loc schimbarea orei, astfel că ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 03:00 devenind […]

Citește mai mult

Actualitate

Primăvara 2026, cu zăpadă în România: Temperaturi negative în mai multe intervale din luna aprilie. Meteorologii Accuweather anunță ninsori până pe 1 mai în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăvara 2026, cu zăpadă în România: Temperaturi negative în mai multe intervale din luna aprilie. Meteorologii Accuweather anunță ninsori până pe 1 mai în România Meteorologii Accuweather au anunțat că în anumite orașe din România va ninge până la data de 1 mai 2026, potrivit specialiștilor. În luna aprilie, temperaturile vor rămâne negative în mai […]

Citește mai mult