Rămâi conectat

Sport

Antrenorul Manuel Rodriguez, CSU Alba Iulia: “Echipa a evoluat permanent. Vrem să punem mari probleme adversarilor în acest final de sezon”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia nu se regăsește în 2018, având o serie negativă în noul an, departe de așteptări. Formația din Cetatea Marii Uniri a fost eliminată din Cupa României și din semifinalele Ligii Europei Centrale de către CSM Satu Mare, iar acum mai este conectată la o singură competiție. În weekend dispută, la Oradea, turneul locurilor 6-9, în care trebuie să se reabiliteze, după ce a coborât de pe locul al 4-lea, pe penultima poziție. Pentru a identifica ce s-a întâmplat în aceste luni la echipa de baschet feminin din Cetatea Marii Uniri, l-am intervievat pe antrenorul spaniol Manuel Angel Rodriguez.

– Care ar fi explicațiile crizei de formă și de rezultate din 2018, comparativ cu finalul anului trecut?

– Eu sunt primul care îmi fac autocritica și realizez că rezultatele din 2018 nu au fost bune, însă nu consider că este o criză la echipă, deoarece am reușit să fim competitivi în toate partidele, indiferent de adversar, iar majoritatea rezultatelor au fost strânse. Înaintea pauzei de Crăciun echipa a atins forma maximă. Am reușit victorii împotriva a patru din primele cinci clasate (Satu Mare, Alexandria, Brașov și Cluj-Napoca), pierzând doar în fața celor de la Sf. Gheorghe. După pauza de Crăciun majoritatea echipelor și-au întărit loturile de jucătoare, iar noi nu am făcut acest lucru. Pe parcursul unui sezon sunt mulți factori care influențează evoluția unei echipe. Printre aceștia se numără cel al accidentărilor. Am început anul 2018 cu multe probleme fizice, două din jucătoarele de bază, Marta Fodor și Jessica January, au jucat la 50 la sută din potențial, cu probleme destul de serioase la genunchi. Ele nu s-au antrenat normal cu echipa, astfel încât să ajute 100 la sută la antrenamente. De asemenea, Alina Crăciun și Ashley Morrissette au absentat câteva zile, cu probleme fizice sau de sănătate. La începutul anului antrenamentele s-au desfășurat cu 6-7 jucătoare, lucru foarte greu de gestionat. Un alt factor este ghinionul, să nu uităm că am pierdut în ultimele secunde meciurile cu Arad și Cluj-Napoca. Ce se întâmpla dacă cele două aruncări ale adversarelor din ultima fază, ultima secundă nu intrau? De asemenea, echipa are în componență multe jucătoare fără experiență, multe junioare, sportivele din Statele Unite ale Americii sunt toate în sezonul lor de debut în Europa, nu avem în lot baschetbaliste care să facă parte din loturile naționale. De asemenea, obiectivul echipei în acest sezon nu a fost acela de a câștiga cupa sau campionatul, cine susține așa ceva, minte.

– Ce își propune CSU Alba Iulia în acest final stagional, mai ales că în play-off are o misiune extrem de dificilă, urmând să întâlnească Sepsi Sf. Gheorghe sau CSM Satu Mare?

– Obiectivul este acela ca și până acum. Vrem să fim pe cât de competitivi posibil în meciurile de au mai rămas de disputat. Consider că avem multe merite, fiind una din echipele cu cele mai mici bugete din Liga Națională și am putut să jucăm de la egal la egal cu echipe precum Sfântu Gheorghe sau Satu Mare. Echipa a jucat la un nivel înalt în partidele respective. Multă lume nu știe cât de dificil este să fii competitiv cu bani puțini. Realistic privind situația echipei putem vedea că nu a fost un sezon tocmai calm, au fost câteva schimbări de jucătoare, presezonul a fost unul nereușit, a fost și schimbarea antrenorului. În partida mea de debut am pierdut 40 de puncte diferență la Alexandria, dar în retur totuși am reușit să învingem echipa respectivă cu 16 puncte. Echipa a evoluat permanent. Așadar, obiectivul rămâne să continuăm munca serioasă și să punem mari probleme echipelor pe care le vom întâlni în acest final de sezon.

– Sunteți mulțumit de modul cum se prezintă CSU Alba Iulia în acest moment, în condițiile în care a câștigat un unic joc din cele 10 susținute în acest an?

– Un antrenor nu este niciodată mulțumit. Întotdeauna îmi doresc mai mult și mereu caut perfecțiunea la echipa pe care o antrenez. Sunt mulțumit că echipa mea face un joc bun pe parcursul a multe minute dintr-un meci, mă mulțumește faptul că jucătoarele dau 100 la sută la antrenamente și în meciuri, îmi place implicarea lor în munca de zi cu zi. Dar să nu uităm că și adversarii noștrii se antrenează intens și își doresc victoria. Chiar dacă am pierdut în semifinala CEWL în fața echipei din Satu Mare, multă lume ne-a felicitat pentru jocul făcut. Pentru mine să pierd o semifinală în fața CSM-ului nu este o dezamăgire, deoarece sunt realist de valoarea superioară a adversarului. Ne-am calificat în Final Four-ul Ligii Europei Centrale eliminând un adversar cu o istorie baschetbalistică impresionantă, Zabiny Brno, fostă câștigătoare a Euroligii, formație cu șapte participări în Final Four-ul celei mai importante competiții europene intercluburi. Cel care vede doar înfrângerea sau victoria cunoaște foarte puține despre baschet.

– Cât la sută din parcursul dezamăgitor al echipei în 2018 vă aparține ca și antrenor?

– Dacă credeți că voi spune că eu nu am nicio vină sau că vinovate sunt jucătoarele, greșiți. Aici cu toții câștigăm și cu toții pierdem. Începând de la cei din conducerea clubului, la sportive și la staff-ul tehnic. Dar aceste lucruri se discută la nivel intern. După fiecare eșec sau reușită fiecare își face autocritica, pentru a putea îmbunătăți ceea ce a mers prost. Din munca de zi cu zi sunt multe lucruri care nu se pot observa în cele 40 de minute de joc. Fiecare echipă și fiecare sezon este diferit, de aceea rezultatele cu sezoanele precedente nu sunt tocmai relevante. Încercăm să privim spre viitor, să evoluăm, pentru a fi din ce în ce mai performanți, pe zi ce trece.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Ce performanță! CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ce performanță! CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare Rezultat excelent pentru sportul din Alba, realizat la Târgu Mureș, unde CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare! Este practic cea mai importantă realizare a clubului albaiulian, de la înființare, CSM Unirea Alba Iulia aducând în panoplie un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea