Sport

Antrenorul Călin Moldovan, Metalurgistul Cugir, după amicalul cu Pandurii Tg. Jiu: „O victorie de moral, vor mai veni jucători”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a învins fosta prim-divizionară Pandurii Tg. Jiu, scor 3-1 (3-1), într-un amical disputat sub Drăgana, graţie reuşitelor-spectacol semnate de Sorian – dublă (o excelentă achiziţie) şi Şuteu, în cel mai important test al verii.

Divizionara terţă este în plin cantonament centralizat la domiciliu şi a terminat întâlnirea cu fosta prim-divizionară cu 8 jucători în teren (Crivăţ, Vărărean, M. Popescu, Scurtu, Udrea, Codrea, Ciobanu, G. Olteanu). “Când joci împotriva unei echipe din eşalonul superior, există motivaţie, e un prilej să-ţi etalezi calităţile. Este o victorie bună pentru moral, care ne dă încredere că putem construi, împotriva unui adversar aflat la finalul pregătirii, «care se caută»”, a spus antrenorul Călin Moldovan.

Gruparea cugireană s-a despărţit de fundaşul Suciu şi atacantul Stoianof (golgheterul ediţiei precedente), însă în jocul de miercuri în distribuţie s-au regăsit doi jucători nou-veniţi, portarul N. Bănică (Şurianu Sebeş) şi atacantul Luduşan (CSM Rm. Vîlcea), iar săptămâna viitoare va veni Negrescu (Pandurii Tg. Jiu). “Vor mai veni jucători, Suciu şi Stoianof au plecat întrucât au apărut anumite neînţelegeri contractuale”, a spus Călin Moldovan, căutările îndreptându-se spre un fundaş central, un mijlocaş stânga şi un atacant. Divizionara terţă efectuează un cantonament centralizat la domiciliu, săptămâna viitoare fiind alte două partide, cu Arieșul Turda (miercuri, 2 august) și Unirea Alba Iulia (vineri 4 august)

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei – surpriză la Ighiu  | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei, victorie surpriză la Ighiu  | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos În sferturile de finală ale Cupei României, Spicul Daia Română a dat marea lovitură și a eliminat, în […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul, a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul a realizat a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara CSM Unirea Alba Iulia a învins lejer CSU Alba Iulia, scor 3-0 (2-0), pe „Cetate”, în ultimul derby „de Alba” al sezonului regular din Seria 7 a […]

Citește mai mult

Sport

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri, pregătită de Gabriel Avram Alteta albaiuliană Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba Iulia) a terminat pe poziția a patra în cursa de 5 kilometri Under 18 din cadrul Campionatelor Balcanice de marș care se […]

Citește mai mult