Angajatorii primesc câte 250 de lei, lunar, pentru fiecare elev sau student încadrat în muncă, pe perioada vacanţei
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă pe perioada vacanței.
Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza următoarelor documente:
a) contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial;
b) contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la telefon 0258/811470 sau e-mail: [email protected]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
10 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 10 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
11-13 septembrie 2026 | Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe
Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe Ziua pompierilor din România va fi sărbătorită la Alba Iulia în perioada 11-13 septembrie 2026. Timp de 3 zile, la Alba Iulia vor fi exerciții de […]
Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat
Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost depistat sub influența alcoolului la volanul unui autoturism pe o stradă din Ocna Mures. În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a […]