Actualitate

Angajările la stat în anul 2025, ÎNGHEȚATE de Guvernul României: Ce posturi vor fi exceptate 

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Angajările la stat în anul 2025, ÎNGHEȚATE de Guvernul României: Ce posturi vor fi exceptate

Coaliția de guvernare a decis, sâmbătă, 28 decembrie 2024,  suspendarea concursurilor de angajare în sistemul bugetar în anul 2025, începând cu 1 ianuarie, excepție fiind „posturile unice vacante”.

Citește și: Vouchere de vacanță 2025, acordate bugetarilor doar sub un anumit prag salarial: Ce valoare vor avea și cum vor putea fi utilizate

Conform proiectului guvernamental, se suspendă de la 1 ianuarie 2025 ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice, cu excepția posturilor unice vacante, această funcție fiind definită drept „acel post ale cărui atribuții, prin conținutul și natura lor, sau responsabilități stabilite, nu se regăsesc într-o altă componentă organizatorică”, sau „un post din cele aflate în compartimentele în care există numai posturi vacante”.

Totuși, titularii posturilor a căror ocupare a fost deja aprobată de Guvern prin memorandum, până la data emiterii OUG, își vor putea prelua posturile.

„În cazuri temeinic justificate” se va putea aproba ocuparea a maximum 15% din posturile care se vor vacanta, mai prevede proiectul guvernamental.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]

Citește mai mult