Actualitate

ANGAJĂRI masive în ARMATĂ 2018. În MApN vor fi deblocate circa 6.400 de posturi, așa cum a anuțat Ministrul Apărării

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI masive în ARMATĂ 2018. Ministrul Apărării a anunțat că vor fi deblocate circa 6.400 de posturi în MApN

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, vineri, la Bistriţa, că vor fi deblocate aproximativ 6.400 de posturi în Armata Română, în baza unui memorandum aprobat săptămâna trecută în Guvern.

„Săptămâna trecută am reuşit să aprobăm în Guvern memorandumul pentru a debloca în jur de 6.400 posturi în Armata Română.

Este vorba de încadrări pe care dorim să le facem în perioada imediat următoare. Sunt funcţii de toate tipurile, de toate categoriile: şi soldaţi, şi subofiţeri, şi maiştri militari, şi ofiţeri. Sunt 400 de posturi de medici pe care dorim să îi încadrăm, în jur de 50 de psihologi pe care dorim să îi încadrăm în Armata Română.

Încercăm într-un termen zic eu relativ scurt să putem încadra aceste funcţii, astfel încât să acoperim un gol destul de mare, lăsat de plecarea anul trecut, în vară, a în jur de 8.000 de oameni din Armata Română”, a spus ministrul.

El a menţionat că luni se va face o analiză la nivelul ministerului în privinţa necesităţilor de personal pe fiecare structură şi că speră ca, prin această măsură, să fie atraşi cât mai mulţi tineri spre cariera militară.

Întrebat despre cei care au părăsit sistemul militar anul trecut, ministrul Mihai Fifor a spus că şi-ar fi dorit ca aceştia să nu plece şi că retribuţia nu ar trebui să primeze pentru militarul român.

„A fost legislaţie, au putut opta pentru plecare. Cine a dorit să facă această opţiune, a făcut-o şi a plecat, nu pot eu explica de ce au luat această decizie. Eu, sincer să fiu, mi-aş fi dorit să nu plece foarte mulţi. Consider că n-ar trebui pentru militarul român totul să se rezume la retribuţie şi nici nu cred că se întâmplă aşa. Cred că marea masă a militarilor români, dacă nu chiar toţi, simt altfel lucrurile decât doar salarial. (…) Vestea bună este că salariile au crescut în Armata Română în medie cu 3,6%”, a precizat Fifor, citat de Agerpres.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

12 aprilie: Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Povestea primului om care a ajuns în spațiu

Ioana Oprean

Publicat

în

12 aprilie: Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Povestea primului om care a ajuns în spațiu La data de 12 aprilie 1961, Iurie Gagarin a devenit primul om, din întreaga lume, care a ajuns in spațiu, atunci când vehiculul sau spațial, Vostok, a efectuat o rotație completă în jurul Terrei, care a durat o […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul Sărbătorile Pascale sunt se numără printre cele mai importante din an, momentul în care creștinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Este o perioadă încărcată de tradiții și […]

Citește mai mult

Actualitate

Tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului Astăzi, este prima zi de Paște. Prăznuim Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși, o sărbătoare a luminii și a bucuriei. Duminica Învierii înseamnă pentru fiecare dintre noi un moment de reîntoarcere la tradiții, la origini […]

Citește mai mult