Amenzi de peste 7.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective suplimentare, la Baia de Arieş: Au fost legitimate 75 de persoane şi controlate 65 de autovehicule și 4 unități economice
Amenzi de peste 7.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective suplimentare, la Baia de Arieş: Au fost legitimate 75 de persoane şi controlate 65 de autovehicule și 4 unități economice
Polițiștii din Baia de Arieș au organizat o acţiune, cu efective mărite, în Baia de Arieş şi pe raza localităţilor rurale arondate. Au fost identificaţi 10 autori de infracțiuni și au fost aplicate 41 de amenzi.
La data de 11 martie 2020, polițiștii din Baia de Arieş şi cei ai posturilor de poliţie Lupşa, Sălciua, Poşaga şi Ocoliş, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, precum și de polițiști din Abrud și specialiști silvici, au organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza de competenţă, care a avut ca scop creşterea siguranţei publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi prevenirea accidentelor rutiere.
Cu ocazia acestei acţiuni au fost legitimate 75 de persoane şi controlate 65 de autovehicule și 4 unități economice. Polițiștii au constatat, în flagrant, două infracțiuni şi au identificat 10 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni.
Totodată, au fost constatate 41 de abateri de natură contravențională, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 7.090 lei.
Dintre contravenţiile constatate, 33 au fost la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, una la Legea 12/1990 privind comerţul, două la Legea 171/2010 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar restul la alte acte normative.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
28 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii care au fost surprinși de radar
28 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii care au fost surprinși de radar Polițiștii rutieri acționează astăzi, 28 martie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele […]
Tânăr din Sibiu, prins la volan fără permis de conducere, pe o stradă din Alba Iulia. Polițiștii i-au făcut dosar penal
Tânăr din Sibiu, prins la volan fără permis de conducere, pe o stradă din Alba Iulia. Polițiștii i-au făcut dosar penal Un tânăr din Sibiu a fost prins la volan, fără permis de conducere, pe o stradă din Alba Iulia. Polițiștii i-au făcut dosar penal. Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 27/28 martie 2026, polițiștii […]
Vârstnic din Mihalț, cu dosar penal: A fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0.72 mg/l
Vârstnic din Mihalț, cu dosar penal: A fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0.72 mg/l Un vârstnic din Mihalț s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0.72 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la data de 27 martie 2026, în jurul orei 17.00, polițiștii Secției 5 […]
