Rămâi conectat

Actualitate

Amenzi de până la 10.000 de lei pentru firmele care nu dețin analiza de risc la securitate fizică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Legile în vigoare ne arată faptul că mai avem puțin timp până când suntem obligați să deținem un raport de analiză de risc la securitate fizică. Din 1 iulie analiza de risc la securitatea fizică, este obligatorie!

Cadrul legal care reglementează alegerea și implementarea soluțiilor pentru securitatea obiectivelor cuprinde și Hotărârea de Guvern nr. 301/2012, hotărâre care este aplicabilă pentru toate obiectivele deținătoare de bunuri.

Analiza de risc la securitatea fizică este, potrivit legislației în vigoare, un document obligatoriu pentru toate societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, care dețin bunuri sau valori cu orice titlu și sunt obligate să asigure protecția acestora.
Având în vedere prevederile acestei Hotărâri pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 și a Actului 9/2013 emis de Ministerul Afacerilor Interne, lista entităților care trebuie să asigure paza bunurilor sau a valorilor cu orice titlu deținute se regăsește în Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Astfel, au această obligație următoarele unități:

– societăţile a căror activitate este reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, indiferent de natura capitalului social: societăți pe acțiuni, societăți în nume colectiv, societăți în comandită simplă, societăți în comandită pe acţiuni şi societăți cu răspundere limitată;
– ministere , organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale;
– regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale;
– institutele naţionale de cercetare-dezvoltare;
– orice alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, indiferent de natura capitalului social, forma de organizare ori asociere, modul de deţinere a bunurilor ori a valorilor, conform completării aduse prin art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Societățile comerciale înființate după iunie 2012 sunt obligate să realizeze, la momentul începerii activității, o analiză de risc la securitate fizică, în timp ce pentru societățile înmatriculate înainte de data amintită obligația va intra în vigoare din iulie 2018. Reamintim știrea care a fost difuzata nu demult,  prin care am aflat că un cabinet stomatologic înființat în noiembrie 2012 a fost amendat de polițiști cu suma de 10.000 de lei, cuantumul maxim al amenzii prevăzut în legislație, pentru neefectuarea analizei de risc la securitatea fizică a apartamentului unde își desfășurau activitatea. Asta chiar dacă constatarea polițiștilor a venit după ce medicul le-a raportat acestora spargerea sediului unde lucrau.

Evaluarea unei instituții presupune identificarea tuturor vulnerabilităților și a riscurilor la care se expune un obiectiv și indică metodele necesare pentru protejarea bunurilor și valorilor. Astfel, concluziile analizei se formulează într-un raport în care se propun una sau mai multe opţiuni de tratare a riscurilor în vederea încadrării în domeniul acceptabil al riscului de securitate fizică, menţionând concret dimensionarea dispozitivului de pază, zonele sau punctele controlate prin mijloace electronice de supraveghere video, efracţie, control acces şi alarmare, elementele de protecţie mecanofizică, precum şi alte măsuri. Conducătorii unităţilor deţinătoare de bunuri şi valori au obligaţia de a identifica şi stabili zonele funcţionale, corespunzător activităţii desfăşurate, şi de a adopta măsuri necesare asigurării protecţiei vieţii, integrităţii persoanelor şi siguranţei valorilor.

Toate etapele acestei analize la risc sunt prestate numai de către un evaluator de risc autorizat de către Inspectoratul General al Poliției Române și care este înscris în Registrul Național al Evaluatorilor.

Analiza de risc se efectuează înaintea instituirii măsurilor de securitate şi se revizuieşte în una din următoarele situaţii:

  1. a) cel puţin o dată la 3 ani, pentru corelarea cu dinamica parametrilor interni şi externi care generează şi/sau modifică riscurile la securitatea fizică a unităţii;b) în cel mult 60 de zile de la producerea unui incident de securitate la unitatea respectivă;

    c) în cel mult 30 de zile de la modificarea caracteristicilor arhitecturale, funcţionale sau a obiectului de activitate al unităţii.

    Efectuarea analizei la risc urmată de implementarea soluțiilor identificate va avea ca rezultat găsirea metodelor pentru asigurarea securității bunurilor și valorilor specifice fiecărui obiectiv în parte, asigurând un echilibru corect între costul atribuit securității și paza eficientă a obiectivului.

În județul Alba există specialiști în analiza de risc la securitate fizică, iar cei interesați îi pot contacta la numerele de telefon: 0740 230 888 sau 0751 882 384


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, codașa țărilor UE la consum pe cap de locuitor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

România, codașa țărilor UE la consum pe cap de locuitor În 2024, bunăstarea materială a gospodăriilor din Uniunea Europeană a continuat să reflecte diferențe substanțiale între statele membre, potrivit unui raport publicat de Eurostat. Indicatorii analizați, consumul individual efectiv (CIE) și PIB-ul pe cap de locuitor, oferă o imagine clară a nivelului de trai resimțit […]

Citește mai mult

Actualitate

Rovinieta s-ar putea scumpi cu aproape 80% de la 1 iulie 2025. Ce alte măsuri îi vor afecta pe şoferi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Rovinieta s-ar putea scumpi cu aproape 80% de la 1 iulie 2025. Ce alte măsuri îi vor afecta pe şoferi Șoferii din ROmânia vor fi printre cei mai afectaţi de planul de măsuri fiscale. Conducătorii auto mai primesc o lovitură în plus de la 1 iulie 2025, când rovinieta ar putea să se scumpească cu […]

Citește mai mult

Actualitate

Noi reguli de la Comisia Europeană: Fermierii obligați să renunțe la cuști în 2026, pentru anumite categorii de animale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Noi reguli de la Comisia Europeană: Fermierii obligați să renunțe la cuști în 2026, pentru anumite categorii de animale Comisia Europeană intenționează începând cu 2026 o legislație care să elimine treptat utilizarea cuștilor în creșterea anumitor specii și categorii de animale. Printre acestea se numără găinile ouătoare, porcii, vițeii, puicuțele, puii de carne și de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea