Ambasada Canadei: Începând cu 1 mai, cetățenii români pot depune cerere pentru autorizație de călătorie electronică
Începând cu 1 mai, ora 16.00, cetățenii români eligibili vor putea depune cerere pentru o autorizație de călătorie electronică (eTA), în loc de viză, pentru a călători în Canada pe calea aerului sau pentru a tranzita printr-un aeroport canadian, anunță un comunicat al Ambasadei acestui stat la București.
Reprezentanța diplomatică a Canadei precizează că cetățenii români care au deținut o viză canadiană în ultimii zece ani sau dețin actualmente o viză valabilă care permite intrarea în SUA vor putea depune cerere pentru eTA, iar persoanele care nu îndeplinesc aceste condiții vor avea nevoie în continuare de viză de vizitator. De precizat că toți cetățenii români care doresc să intre sau să reintre în Canada cu automobilul, autocarul, trenul,vaporul sau la bordul unui vas de croazieră vor avea în continuare nevoie de viză.
„eTA va simplifica accesul multor cetățeni români în Canada. Depunerea cererii pentru eTA se face electronic și este un proces simplu, necostisitor (7 dolari canadieni) a cărui finalizare durează câteva minute. eTA este valabilă pentru o durată de până la cinci ani și le permite călătorilor să se deplaseze în Canada pe calea aerului oricât de frecvent, pe perioade scurte (în general de până la șase luni consecutive), pentru studii, tranzitarea printr-un aeroport canadian, vizite turistice sau călătorii de afaceri. În majoritatea cazurilor, eTA este acordată în câteva minute de la depunerea cererii”, se mai arată în comunicat.
Potrivit ambasadorului Kevin Hamilton, Canada acordă o importanță majoră parteneriatului cu România, iar „simplificarea procedurilor de călătorie încurajează o înțelegere reciprocă mai profundă și creează oportunități suplimentare pentru consolidarea legăturilor interumane, comerciale și turistice”.
După cum precizează comunicatul ambasadei, guvernul de la Ottawa intenționează să elimine regimul de vize pentru toți cetățenii români din decembrie 2017, moment din care cetățenii români nu vor mai avea nevoie de viză pentru a intra în Canada pe perioade de până la șase luni, călătorind fie pe calea aerului, fie pe cale terestră sau maritimă. Vor avea, însă, în continuare, nevoie de eTA pentru a urca la bordul unei curse aeriene cu destinația Canada, la fel ca și în cazul altor călători scutiți de viză, subliniază sursa amintită.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | TOATE cele 4 moțiuni de cenzură depuse de Opoziție la adresa Guvernului Bolojan au picat la vot: Cum a arătat „duminica moțiunilor” din Parlament
TOATE cele 4 moțiuni depuse de Opoziție la adresa Guvernului au picat la vot Duminică, 7 septembrie 2025, în Parlamentul României a fost „ziua moțiunilor de cenzură” depuse de Opoziție la adresa Guvernului Bolojan. Cele 4 moțiuni au picat rând pe rând la vot. La prima moțiune de cenzură, cea privind măsurile din Sănătate, Opoziția […]
7 septembrie 2025 | Eclipsa totală de Lună, prima după 6 ani și jumătate vizibilă din România: Cum poate fi observată
Eclipsa totală de Lună, prima după 6 ani și jumătate vizibilă din România: Cum poate fi observată Duminică, 7 septembrie 2025, va avea loc prima eclipsă totală de lună vizibilă din România după 6 ani și jumătate. „Eclipsa totală de Lună de anul acesta, din seara zilei de 7 septembrie, este una foarte favorabilă. Este […]
Câte zile de VACANȚĂ vor avea elevii până la finalul anului școlar 2025-2026: CALENDARUL OFICIAL
Câte zile de VACANȚĂ vor avea elevii până la finalul anului școlar 2025-2026 Calendarul anului școlar 2025-2026 prevede o structură pe 5 module, cu vacanțe distribuite diferit față de anii trecuți. Citește și: Ministrul Educaţiei, întrebat dacă şcoala începe luni, 8 septembrie 2025: „Sunt optimist. Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală” […]