Sport

Am fost 16… am rămas 13! Și Euro Șpring s-a retras din Liga a 4-a!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Încă o retragere din Liga a 4-a, Euro Șpring, și astfel campionatul organizat de Asociația Județeană de Fotbal Alba va demarat în week-end cu numai 13 competitoare la start!!!

Conform primarului Daniel Rusu, retragerea s-a produs din cauza plecării a 10 jucători (I. Gherman, A. Mureșan, A. Miclea, Ad. Păcurar, Cătălina etc), la nou-înființata formație din comuna Ighiu, Performanța 2004 (ce-l are manager general pe Adorian Himcinschi. “Am primit o lovitură neașteptată, acum cu câteva zile înaintea debutului. Ne-am trezit fără jucători, deși aceștia sunt cu drepturile la zi. Continuăm la nivelul juniorilor A1”, a spus Daniel Rusu.

O veste neașteptată pentru AJF Alba, care toată vara a încercat să găsească 16 echipe pentru următorul campionat, s-a ajuns la 14 participante, iar acum sunt numai 13. În consecință, țintarul turului nu se va modifica, adversarul grupării din Șprin urmând să stea, prima “fericită” fiind Spicul Daia Română. O situație de acest gen s-a întâlnit în urmă cu 5 sezoane, 2013/ 2014, când FC Cugir s-a retras. Campionatul anterior au plecat la drum 16, retrăgându-se în intersezon Rapid CFR Teiuș și Arieșul Apuseni Baia de Arieș, 14 fiind în 2016/ 2017 și, iarăși 16 în sezonul 2015/ 2016.

Comparativ cu sezonul anterior, CS Ocna Mureș a promovat în Liga a 3-a, Industria Galda de Jos – nu s-a înscris deși a promovat din Liga a V-a, iar Cuprirom Abrud, Fortuna Lunca Mureșului, Transalpina Șugag și Euro Șpring (reprimită la cerere în vara anului anterior) s-au retras. Nou venitele sunt Nicolae Linca Cergău (nou-promovată), Navobi Cricău, Dacia Mihalț și Vitorul Vama Seacă (la cerere).

Programul primei runde: *sâmbătă, 25 august, ora 11.00: Voința Stremț – Metalu Aiud; ora 18.00: Olimpia Aiud – Navobi Cricău, Sportul Petrești – CS Zlatna, Energia Săsciori – Viitorul Vama Seacă; *duminică, 26 august, ora 11.00: CIL Blaj – Viitorul Sântimbru; ora 18.00: Nicolae Linca Cergău – Dacia Mihalț.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri

Ioana Oprean

Publicat

în

LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri Victorii în deplasare, la Sibiu, în fața echipelor clubului ACS Alma, pentru grupele U19 și U17 de la LPS Sebeș, duminică, 22 martie 2026, în campionatele naționale la care participă.  Grupa de U19 s-a impus fără […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe: „Felicitări tuturor! Mulțumim părinților pentru susținere!”

Ioana Oprean

Publicat

în

CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin Speranțe. În urma turneului semifinal organizat la Zalău echipa pregătită de Alexandru Man s a calificat de pe locul 2 la turneul final. Rezultatele de la Zalău au fost o victorie 3-0 in fata echipei […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită” Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu a declarat, luni, 23 martie 2026 că a trecut mult timp de când echipa națională a României nu a mai participat la o ediție a Cupei Mondiale și a menționat că el și […]

Citește mai mult