Curier Județean

Am devenit occidentali! Chinezii se angajează ilegal şi se ascund de autorităţi

Bogdan Presecan

Publicat

în

Ne confruntăm tot mai des cu probleme care păreau specifice doar statelor bogate, care erau ca şi un magnet pentru imigranţii din toată lumea. Pe lângă străinii care lucrează legal in judeţul Alba, în aceste zile, autorităţile din judeţ au găsit doi chinezi care şi-au încercat norocul pe meleagurile noastre. Astfel, poliţiştii de la Biroul pentru Imigrări al judeţului Alba, în cooperare cu inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, au organizat şi desfăşurat în perioada 5-10 decembrie, pe raza de competenţă, o acţiune în scopul combaterii desfăşurării de activităţi lucrative fără forme legale şi şederii ilegale a cetăţenilor străini pe teritoriul României.

Cu această ocazie, la un centru comercial din oraşul Cugir, a fost depistat cetăţeanul chinez C.X. în vârstă de 43 ani, care avea reglementat dreptul de şedere pe teritoriul României, în scop de reîntregirea familiei şi desfăşura activităţi lucrative fără forme legale. În urma celor constatate, societatea comercială unde a fost depistat străinul a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 3000 de lei. Primirea la muncă a unui străin fără autorizaţie de muncă sau permis de şedere în scop de muncă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 la 4000 de lei pentru fiecare străin depistat. Deasemenea, împotriva cetăţeanului chinez care a încălcat reglementările referitoare la angajarea în muncă a străinilor au fost luate măsurile administrative prevăzute privind regimul străinilor în România. I s-a revocat  dreptului de şedere temporară şi I s-a înmânat o decizie  de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul  României, în termen de 30 zile.

Aceleaşi măsuri de sancţionare au fost luate şi împotriva unui alt cetăţean chinez care a fost depistat desfăşurând activităţi lucrative fără forme legale, în luna noiembrie 2011, la o societate comercială din municipiul Blaj, cât şi împotriva societăţii angajatoare.

De la începutul anului până în prezent, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al judeţului Alba, au depistat pe raza de competenţă un număr de 17 cetăţeni străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, iar sancţiunile contravenţionale cu amendă aplicate societăţilor comerciale au fost în cuantum de  32.000 de lei. Ţările din care provin străinii depistaţi cu muncă ilegală sunt: China 10, Serbia 7.

Pentru prevenirea încălcării dispoziţiilor legale prevăzute în legislaţia referitoare la obligaţiile străinilor pe teritoriul României şi alte detalii privind condiţiile de şedere, angajare,reîntregirea familiei pe teritoriul României, puteţi accesa site-ul Oficiului Român pentru Imigrări la adresa  http://www.ori.mai.gov.ro. sau le puteţi obţine la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Alba. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat din Alba Iulia cu „alcool la bord” pe DJ 107: Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Alba Iulia cu „alcool la bord” pe DJ 107: Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat Un bărbat din Alba Iulia, în vârstă de 55 de ani, a fost depistat de polițiștii rutier în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice la volan, pe DJ […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat din Sebeș, prins BĂUT la volan de polițiști: Ce alcoolemie avea

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Sebeș, prins BĂUT la volan de polițiști: Ce alcoolemie avea Un bărbat, de 37 de ani, a fost prins de polițiștii din Sebeș în timp ce conducea, pe strada Dorin Pavel, fiind sub influența băuturilor alcoolice.  Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 21/22 martie 2026, în jurul orei 01.45, polițiștii Biroului Rutier Sebeș […]

Citește mai mult

Curier Județean

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 22 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult