ALOCAȚIILE de stat pentru copii, MAJORATE anual, de la 1 ianuarie 2020, odată cu inflaţia
Începând cu 1 ianuarie 2020, alocaţiile de stat pentru copii vor fi majorate anual, cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei.
Decizia a fost luată marţi în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. Legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.
Alocaţiile de stat pentru copii vor fi majorate în fiecare an odată cu inflaţia, aşa cum au propus mai mulţi parlamentari liberali.
Alocația pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani este de 300 de lei, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani este de 150 de lei. De asemenea, alocația este de 300 de lei și pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 3 și 18 ani în cazul celor cu dizabilități.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii a fost depus la Senat pe 11 septembrie 2018, dar a fost respins pe 4 februarie 2019.
Cu toate aceastea, proiectul a primit aviz favorabil în Comisa de Muncă, iar marţi a fost votat în unanimitate în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Propunerea liberalilor a primit 242 de voturi „pentru”.
Initiaţiva legislativă prevede ca alocaţia pentru copii să se stabilească în raport cu indicatorul social de referinţă” (ISR).
„Tara noastră se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sumele cheltuielilor pentru alocaţiile destinate copiilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Au fost făcute demersurile necesare pentru transferul victimei: ,,Beneficiază de un tratament complex”
Explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Au fost făcute demersurile necesare pentru transferul victimei: ,,Beneficiază de un tratament complex” La mai bine de 24 de ore de la explozia produsă ieri, 17 ianuarie 2026, pe strada Arnsberg, bărbatul în vârstă de 35 de ani, grav rănit, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corporală și […]
Bărbat din județul Alba, REȚINUT: Și-a bătut partenera din cauza geloziei și a consumului de alcool. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu
Bărbat din județul Alba, REȚINUT: Și-a bătut partenera din cauza geloziei și a consumului de alcool. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu Un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mănărade a fost reținut după ce și-ar fi agresat partenera pe fondul geloziei și al consumului de alcool. Citește și: ACCIDENT rutier în Cugir: […]
BĂTAIE într-o unitate medicală din Alba Iulia: Bărbat, REȚINUT după ce a agresat un tânăr din cauza discuțiilor purtate în contradictoriu
BĂTAIE într-o unitate medicală din Alba Iulia: Bărbat, REȚINUT după ce a agresat un tânăr din cauza discuțiilor purtate. Este cercetat Un bărbat, de 32 de ani, din Alba Iulia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a agresat un tânăr, de 29 de ani, în incinta unei unități medicale de pe raza […]