Ştirea zilei

Alin Dracul, interlopul care teroriza Abrudul și Câmpeniul, solicită eliberarea din închisoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Alberto Deak (39 de ani), poreclit “Alin Dracul”, cunoscut lider al lumii interlope din Abrud, a depus o cerere de eliberare condiționată la Judecătoria Deva, pe care însă judecătorii i-au respins-o considerând-o ca fiind neîntemeiată.

”Instanța respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Deak Alberto Ioan. Stabileşte termen pentru reînnoirea cererii la data de 18 septembrie 2015. Obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat”, se arată în minuta instanței. Deak a contestat decizia, iar dosarul a fost trimis spre soluționare la Tribunalul Hunedoara.

Bărbatul ispășește două condamnări care însumate ajung la patru ani și jumătate de detenție. Doi ani și jumătate pentru infracţiuni privind patrimoniul național (efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în situri arheologice, furt calificat de bunuri culturale, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi spălare de bani), și doi ani pentru ultraj.

În anii 2000, Alin Dracul era considerat unul dintre cei care terorizau comunitatea din Abrud și Câmpeni. În 2012, Albert Deak a fost reținut pentru șantajarea unui tânăr, de la care a primit circa 1.500 de euro, în urma șantajului și amenințărilor. În același an, polițiști îl anchetau în alte trei dosare penale sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de şantaj.

Adevărata celebritate a cunoscut-o în primul dosar instrumentat de polițiștii din România în care erau vizați traficanții de comori dacice care acționau în Munții Orăștiei. Alin Dracul este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai vechi astfel de vânători și descoperitori de comori, fapte pentru care a și primit o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu executare. Inițial, în procesul judecat pe fond, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la șapte ani de închisoare, însă ulterior Înalta Curte de Casație și Justiție a României i-a redus pedeapsa.

Potrivit anchetatorilor, Deak se ocupa cu cămătăria şi era implicat în acțiuni ilegale de recuperări la comandă. A mai fost condamnat la pedeapsa de șase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de arme albe, respectiv a unei săbii.

BT


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]

Citește mai mult