Rămâi conectat

Ştirea zilei

Alexandru Sinea: „Beneficiez de prezumția de nevinovăție, colaborez cu organele de urmărire penală în vederea soluționării cauzei și aflării adevărului. Acest eveniment neplăcut nu îmi va afecta activitatea profesională, voi fi același om, aplecat spre nevoile tuturor”

Ioana Oprean

Publicat

în

După o noapte petrecută în arestul IPJ Alba și după ce a aflat că va fi cercetat sub control judiciar, Alexandru Sinea, directorul DSP Alba, a dat prima declarație. Acesta a postat pe facebook un mesaj prin care asigură cetățenii că faptele de care este acuzat nu au nici o legătură cu activitatea sa la conducerea DSP Alba, urmând să colaboreze cu organele de urmărire penală în vederea soluționării cauzei și aflării adevărului.

“Beneficiez de prezumția de nevinovăție și îi asigur pe toți cetățenii că voi depune, în continuare, toate eforturile în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Dorința mea, în acest moment, este să colaborez cu organele de urmărire penală în vederea soluționării cauzei și aflării adevărului. Ca și până acum, voi depune toate diligențele necesare pentru a facilita și urgenta soluționarea anchetei. La fel ca orice cetățean, beneficiez de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive și vreau să-i asigur pe toți cetățenii județului Alba că acest eveniment neplăcut al vieții mele nu îmi va afecta activitatea profesională și voi fi același om, aplecat spre nevoile tuturor.

Presupusele fapte de care sunt acuzat vizează perioada 2013-2015 și nu au nicio legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu. În continuare, voi da dovadă de aceeași transparență în ceea ce privește relația cu mass-media, însă până la finalizarea cercetărilor nu pot da declarații deoarece urmărirea penală are caracter strict secret.

Nu în ultimul rând, vreau să-i asigur pe cetățenii județului că voi fi în continuare de bună-credință și că voi depune aceleași eforturi pentru a fi în slujba lor, din postura de director al DSP Alba.” a transmis directorul DSP Alba.

Procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj a decis, miercuri dimineață, ca Alexandru Sinea, directorul DSP Alba, să fie cercetat în continuare sub control judiciar.

Alexandru Sinea și alți 7 suspecți, au fost duși miercuri dimineața la Judecătoria Blaj, cu pentru mandat de arestare, în dosarul privind comiterea unor delicte silvice și evaziune fiscală. Aceștia au fost reținuți marți pentru o perioadă de 24 de ore, după ce poliţiştii din Alba, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 9 percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 450.000 de lei, prin delapidare, fals intelectual şi tăiere, fără drept, de arbori.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Țeapă de 200.000 de euro pe piața imobiliară din Alba Iulia, investigată de poliție. Femeie REȚINUTĂ după ce a păcălit un agent imobiliar: Cum a acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Țeapă de 200.000 de euro pe piața imobiliară din Alba Iulia, investigată de poliție. Persoană REȚINUTĂ după ce a păcălit un agent imobiliar: I-a promis 12,5 milioane de euro Polițiștii au descins luni la domiciliile a doi suspecți care ar fi păcălit un agent imobiliar să plătească comisioane în avans, sub pretextul intermedierii vânzării unui […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Prima creșă modernă construită la Aiud, inaugurată în prezența Ministrului Dezvoltării, Cseke Attila: Va avea 40 de locuri și va fi predată copiilor în toamna anului 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | Prima creșă modernă construită la Aiud, inaugurată în prezența Ministrului Dezvoltării, Cseke Attila: Va avea 40 de locuri și va fi predată copiilor în toamna anului 2026 Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a ajuns marți, 16 decembrie 2025, la Aiud, unde a participat la inaugurarea celei mai moderne creșe din municipiu. Tot astăzi, acesta […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vizită la Abrud, unde a fost finalizată, în timp record, cea mai modernă creșă din Munții Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vizită la Abrud, unde a fost finalizată, în timp record, cea mai modernă creșă din Munții Apuseni Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a ajuns marți, 16 decembrie 2025, la Abrud, unde efectuează o vizită la cea mai modernă creșă din Munții Apuseni. Acesta va ajunge și la Aiud, unde de asemenea, au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea