Alexandru Pereș: ”USL face »curăţenie« printre bugetari”
Zâmbetul liniştitor oferit cotidian publicului pe ecranele televizoarelor de către premierul Victor-Viorel Ponta nu mai poate să ascundă eşecul profund al politicii USL în planul economiei.
Între revizuirea scandaloasă a Constituţiei, eşecul privatizării SC Oltchim SA, privatizarea cu cântec a SC CFR Marfă SA, ratarea incredibilă a proiectului NABUCO care ar fi adus ţării câteva miliarde de euro, amânarea sine die a privatizării Cupru Min şi vânzarea păguboasă a imobilelor RA-APPS românii sunt informaţi de ultimele noutăţi „fericite” gestate de Guvern la începutul acestei veri: 60.000 de posturi desfiinţate în sectorul bugetar, o primă tranşă de 3.000 de oameni (4% din bugetari) daţi afară în perioada imediat următoare, 10 ministere cu mai puţini angajaţi în paralel cu reducerea posturilor de conducere la12%, restructurarea radicală a aparatului public central până în septembrie. Cu alte cuvinte, bucuraţi-vă de soare şi plecaţi în vacanţă, Guvernul va avea grijă să nu mai aveţi un loc de muncă, pe când vă întoarceţi!
Mai exact, Guvernul României a pregătit o Ordonanţă de Urgenţă, care cuprinde măsuri privind funcţionalitatea administraţiei publice locale şi stabileşte numărul de posturi şi nivelul cheltuielilor la ministere, instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea sa. Această OUG s-a aflat în dezbatere publică până vineri, 28 iunie 2013, conform art. 6, alin. (1) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Potrivit OUG aproape 60.000 de posturi în prezent vacante, din cadrul a 10 ministere, vor fi desfiinţate.
De fapt Guvernul transpune în practică OUG 36/2013, potrivit căreia 10.000 de angajaţi ai companiilor şi regiilor de stat ar urma să fie disponibilizaţi până în 2018. După cum vedem, scumpirilor în val le urmează concedieri în val; în loc să creeze locuri de munca Guvernul desfiinţează şi din cele existente.
Cât dispreţ manifestă politicienii puterii faţă de cetăţenii care i-au ales atunci când nu se sfiesc să arunce pe drumuri lucrători fără nici o vină, dar refuză să pună în practică voinţa poporului reducând la 300 numărul unei alte categorii de bugetari – parlamentarii! A căror întreţinere costă statul mai mult poate decât cei 10.000 de lucrători propuşi să rămână fără slujbă.
Ne amintim vehemenţa declaraţiilor domnului Ponta atunci când se afla în opoziţie, când căina destinul bugetarilor restructuraţi de Guvernul Boc la solicitarea imperativă a FMI. Iar acum continuă conştiincios aceleaşi măsuri – mult mai dureroase în absenţa unei viziuni coerente de creştere economică în programul USL – fără să creeze noi locuri de muncă cum a făcut totuşi cel încriminat. Pierderea locurilor de muncă vine să întregească alte „performanţe” notabile: energia electrică a devenit mai scumpă pentru români faţă de UE, cu 10% în cazul consumatorilor casnici şi cu 44% în cazul celor industriali, raportată la puterea de cumpărare, păstrând aceeaşi raportare, gazele sunt mai scumpe cu 36% faţă de a doua jumătate a anului 2012; competitivitatea economiei româneşti este în picaj iar industria capotează; investitorii dispar în continuare iar mulţi producători se mută în Bulgaria unde Guvernul a creat un mediu economic mai prietenos; mii de firme intră în insolvenţă, taxele cresc, drept urmare şi preţurile, protestele se înteţesc.
Cât de frumos a sunat Programul Guvernului Ponta în decembrie 2012, când a primit investitura de la propria majoritate parlamentară! Lapte şi miere urma să curgă pe plaiurile naţionale. Realitatea de azi trebuie să ne alarmeze pe toţi. Spicuiesc la întâmplare:
– POLITICA MACROECONOMICĂ, anexa 2, art.(3): „creşterea ocupării prin măsuri active de creare de noi locuri de muncă şi de stimulare a dezvoltării mediului de afaceri”;
Ce a făcut Guvernul ca să respecte acest angajament? Răspunsul îl găsim în protestele angajaţilor de la combinatele SC OLTCHIM SA, SC MECHEL Câmpia Turzii din oraşele Victoria, Făgăraş, Târgovişte şi altele, în cele ale angajaţilor CFR Marfă, Dacia, Poştei Române sau Hidroelectrica. Numărul de şomeri a crescut cu peste 103.000 de persoane. Promis şi uitat, în stilul USL!
– AGRICULTURĂ, anexa 2, art.4: „Ne propunem ca sectorul agricol să devină un motor de creştere economică şi o sursă de locuri de muncă pentru populaţia din mediul rural, odată cu garantarea veniturilor agricultorilor”.
Ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat în luna martie a acestui an – impozitarea micilor fermieri şi a gospodăriilor agricole de subzistenţă, scandalul laptelui cu aflatoxină, care a dus la pierderi foarte mari pentru agricultorii români. Putem adăuga amânarea alegerilor pentru Camerele Agricole, stabilirea impozitului pe terenul cultivat şi animalele din curte. încă o promisiune neonorată.
– EDUCAŢIE, anexa 2, punctul 12 lit. a: „Realizarea a 50.000 de noi locuri în grădiniţe şi creşe”.
Comentariile sunt de prisos. Ştim cu toţii ce lupte se duc vara, când părinţii îşi înscriu copiii la grădiniţe. Contestarea Clasei 0, ulterior devenită o „reuşită a PDL” în mâna USL!
Iată deci „curăţenia” botezată liniştitor „eficientizarea activităţii în administraţie” pe care domnul Ponta o pregăteşte în sistemul bugetar. Fără să-l intereseze bugetarii în al căror apărător straşnic se erija cu doar un an şi jumătate în urmă.
Senator PDL e Alba, Alexandru PEREȘ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Blaj: Construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de peste 117 hectare și centrală electrică fotovoltaică. Proiectul a primit acordul din partea APM Alba
Blaj: Construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de peste 117 hectare și centrală electrică fotovoltaică. Proiectul a primit acordul din partea APM Alba Ca urmare a cererii adresate de o companie din București înregistrată la Agenția pentru Protecţia Mediului Alba cu nr. 10489/22.09.2023, APM Alba a emis în data de 18 decembrie 2024, acordul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun