Alexandru Pereș: ”Falsul festivism al premierului Ponta”
În pofida a ceea ce simte tot românul pe pielea lui premierul Victor Ponta pare să fie foarte mulţumit de bilanţul celor 550 de zile ale guvernării sale.
„Din punct de vedere al datelor economice, am îndeplinit cam tot ce era esenţial. Am reuşit să câştigăm pariul cu fondurile europene, avem toate programele deblocate…Nu au fost taxe mai mari, în schimb am reusit si ne-am achitat de principalele obligaţii ale statului”, şi-a televizat domnul Ponta opinia. Reluată obedient şi de unii politicieni din Alba ai puterii.
Tendinţa maladivă de a minţi (boală numită mitomanie) face parte din discursul public obişnuit al premierului. Numai în anul 2013 Guvernul USL a impus 21 taxe şi impozite noi pe energie, microîntreprinderi şi agricultură iar alte 7 taxe şi impozite au fost majorate. Cu consecinţe negative imediate asupra consumului privat. Ele sunt cunoscute, am mai discutat despre foamea neostoită de bani a Guvernului în lipsa unor investiţii proprii, şi nu mă voi opri asupra lor.
Din păcate Victor Ponta nu înţelege că prin sacrificarea investiţiilor se pregăteşte eşecul economic al anilor următori; după cum nu înţelege că protestele din ultima perioadă, dincolo de evenimentul Roşia Montană, reprezintă reacţia nervoasă a societăţii la făţărnicia, indolenţa şi neghiobia din actul de guvernare.
Execuţia bugetară din acest an reprezintă oglinda unei economii sufocate de stat. Cheltuielile de capital (investiţiile făcute de stat)au urmat linia preponderent descendentă din ultimii doi ani. În primul semestru au scăzut cu 10% iar cele de personal au crescut cu 18%. În aceeaşi perioadă cheltuielile cu programele finanţate din banii nerambursabili ai UE au fost mai mici cu 19,2% faţă de perioada similară din anul 2012 în timp ce sumele primite de la Bruxelles în contul plăţilor efectuate şi ca prefinanţări au fost mai mici cu 1,3%. Investiţiile străine directe, care ar fi trebuit să stimuleze creşterea economică au fost în primele opt luni mai mici cu 36% faţă de intervaul similar din anul 2012. În acelaşi interval de opt luni, România a realizat venituri mai mici cu 5,3 mld. lei faţă de ceea ce a planificat cu perspectiva să mai adauge pe septembrie încă o nerealizare de 1,3 – 1,5 mld. lei. Ce pariu o fi câştigat domnul Ponta nu ştim!
Creşterea poverii fiscale a distrus profitabilitatea companiilor şi a subţiat veniturile populaţiei, erodând şi mai mult consumul afectat de criză şi lipsa locurilor de muncă. De departe cea mai dramatică scădere a evidenţiat-o impozitul pe profit, mai mic cu 5,5% faţă de prognoza Guvernului.
„Specialiştii” USL au subevaluat impactul noilor taxe şi impozite asupra profitabilităţii companiilor. Numărul firmelor intrate în insolvenţă a fost mai mare cu 9,5% în primele 6 luni faţă de aceeaşi perioadă din anul 2012. Drept urmare încasările statului la buget sunt dezastruoase. Faţă de ceea ce şi-a propus pe primul semestru, Ministerul Finanţelor a încasat mai puţin cu 6,5 miliarde lei (1,5 miliarde euro), gaură ce echivalează cu jumătate din bugetele însumate pe an de ministere precum ale Sănătăţii, Justiţiei, Mediului.
Dincolo de programarea prea optimistă a veniturilor fiscale analiştii Consiliului Foscal arată că nerealizarea se datorează mai ales absorbţiei dezastruoase a fondurilor europene. Previziunile de creştere a PIB pe acest an nu se datorează politicii eficiente a Guvernului ci se bazează aproape exclusiv pe creşterea exporturilor în sectorul farma, auto şi anul agricol bun.
Ca o primă consecinţă a scăderii constante a consumului, încasările din TVA – principala sursă de venit a bugetului de stat – au fost mai mici cu 485 milioane lei. Pentru a ascunde de ochii oficialilor UE şi FMI realitatea, Guvernul a blocat rambursarea trimestrială de TVA către contribuabili. Ceea ce, evident, a împins economia în zona evaziunii fiscale mărite. Nici creşterea disperată a accizelor la băutură, ţigări şi motorină nu a avut efectul scontat: încasările din accize au fost mai mici cu 713 milioane lei faţă de programul semestrial. Cifrele eşecului politicii economice a Guvernului Ponta, respectiv veniturile nerealizate pe primul semestru: 827 mil.euro la impozitul pe profit, 713 mil. lei la accize, 485 mil. lei la TVA, 467 mil. lei la venituri nefiscale, 3,4 miliarde lei sume neatrase de la UE. Totodată cheltuielile de personal au fost depăşite cu 18%, cheltuielile pentru bunuri şi servicii cu 6,8%, banii mutaţi dintr-un buzunar în altul, circa 9,3%.
Iată cât de fals este festivismul afişat de Victor Ponta la aproape un an şi jumătate de guvernare USL.
Alexandru PEREȘ, senator PDL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o oră
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor