Alegerile locale, comasate cu alegerile parlamentare din 2024: Ideea a revenit pe masa coaliției de guvernare
Alegerile locale, comasate cu alegerile parlamentare din 2024: Ideea a revenit pe masa coaliției de guvernare
Ideea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale din 2024 a reapărut în interiorul coaliției de guvernare, această temă fiind discutată între PNL și PSD, au declarat pentru Ziare.com surse guvernamentale. CCR însă ar putea pune bețe în roată acestui demers.
Liberalii negociază cu cei din PSD o comasare a alegerilor parlamentare cu cele locale, însă social-democrații sunt reticenți. Ideea a fost lansată încă din luna martie a acestui an, de către fostul președinte PNL Florin Cîțu.
Tema a fost readusă în discuție la începutul lunii decembrie după ce fostul președinte PNL Valeriu Stoica a declarat că a observat un compromis între PNL și PSD, cu privire la comasarea alegerilor. ”Dacă ar fi decalate, staful local al partidelor, după ce și-au atins obiectivele locale, nu se mai bate pentru obiectivele naționale, ceea ce nu e bine. Așa că, probabil le vor comasa”, a afirmat Valeriu Stoica.
Cu toate astea, coaliția nu a ajuns încă la o decizie. Reamintim că în 2024 sunt programate patru tipuri de scrutin: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Primul lider politic care a vorbit public despre comasare a fost Florin Cîțu, în martie 2022, când încă era președintele PNL.
În 2011, o propunere similară pentru organizarea concomitentă a alegerilor locale și parlamentare a picat la Curtea Constituțională, fiind vorba atunci despre o lege asumată în Parlament de guvernul Boc și atacată la CCR de USL.
La acea dată, Curtea invoca trei argumente principale:
– legea modifică procedura de desfășurare a alegerilor cu mai puțin de un an înainte de scrutin, ceea ce poate crea dificultăți autorităților
– legea determină dificultăți în exercitarea dreptului constituțional la vot (alegerile comasate presupun exprimarea opțiunii pe șase buletine de vot: Senat, Camera Deputaților, primărie, consiliul local, consiliul județean și președintele consiliului județean)
– legea restrânge dreptul constituțional de a fi ales (legea contestată prevedea că o persoană nu poate candida în același timp pentru funcția de primar și pentru un mandat de deputat sau de senator și nici pentru funcția de președinte al consiliului județean și pentru un mandat de deputat sau de senator).
Astfel, chiar dacă o eventuală lege inițiată de coaliția ar putea rezolva problema modificării cu înainte de un an, dar și permiterea candidaturii atât pentru CJ, cât și în Parlament, tot ar mai avea de rezolvat numărul mare al buletinelor de vot.
”Pentru considerentele arătate, Curtea constată că legea criticată încalcă, în ansamblul său, dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) privitoare la obligația de respectare a Constituției, a supremației sale și a legilor și ale art. 37 privind dreptul de a fi ales, interpretate în concordanță cu prevederile art. 21 alin. (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 25 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie”, se arăta în decizia Curții Constituționale publicate în Monitorul Oficial din 3 februarie 2012.
sursa: ziare.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Dosarul medical online, operațional din vara 2026. Va fi accesibil pentru fiecare pacient din România
Dosarul medical online, operațional din vara 2026. Va fi accesibil pentru fiecare pacient din România Dosaru medical online va deveni operațional din vara 2026 și va fi accesibil pentru fiecare pacient din România. Din confortul casei tale, vei putea vedea toate datele tale medicale. La fel vor putea să aibă acces și medicii la care […]
Gică Hagi, noul selecționer al României: Când va fi prezentat oficial Federația Română de Fotbal a anunțat că luni, 20 aprilie 2026, de la ora 13.30, va avea loc o conferință de presă la care vor lua parte Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță și Gică Hagi. Cu toate că FRFnu a precizat explicit acest detaliu, conferința […]
Stadionul Dinamo va purta numele lui Mircea Lucescu: „Un omagiu pentru o legendă a fotbalului”
Stadionul Dinamo va purta numele lui Mircea Lucescu: „Un omagiu pentru o legendă a fotbalului” Noul stadion Dinamo se va numi ”Mircea Lucescu”. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a semnat Ordinul prin care noul stadion al celor de la Dinamo, aflat în plin proces de construcție, va purta numele marelui jucător și antrenor Mircea Lucescu, […]
