Rămâi conectat

Ştirea zilei

Alba, judeţ al bugetarilor, în cifre: Statul continuă să plătească retribuţia pentru aproape jumătate din totalul salariaţilor!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Alba, judeţ al bugetarilor, în cifre: Statul continuă să plătească retribuţia pentru aproape jumătate din totalul salariaţilor! Doamne ferește de o regionalizare în care Alba, județ mic, ar pierde foarte multe instituții publice!

Că Alba este un județ al bugetarilor, se știe. Aici Statul, sub diferitele sale forme de organizare, continuă să plătească salariul pentru aproape jumătate din totalul angajaților. O arată cifrele care nu s-au modificat prea mult de-a lungul ultimilor ani. Doamne ferește de o regionalizare în care Alba, județ mic, n-ar avea nicio șansă să rămână capitală de regiune și ar pierde, automat, foarte multe instituții publice! Oricât de mult s-a dezvoltat sectorul privat în ultimii ani, acesta reușește să dea de lucru la doar 57,2 la sută dintre salariații din județ, restul regăsindu-se în diferite forme de proprietate publică.

Potrivit datelor furnizate de Direcția Regională de Statistică Alba, efectivul salariaților era, la sfârșitul anului 2018, de 96.781 de persoane, din care aproape jumătate bugetari. Adică angajați în instituții publice, primării, Consiliul Județean, societăți de stat, regii autonome, societăți comerciale cu capital integral de stat, plătiți din bani publici, companii și societăți naționale.

Potrivit datelor statistice, 40.775 de persoane figurau la sfârșitul anlui 2018 ca salariate la stat: forme de proprietate publică – 23.411 persoane (24,2%), forme de proprietate integral de stat – 6047 de persoane (6,2%), forme de proprietate publică de interes național și local – 17.364 de persoane (17,9%), 1465 (1,5%) de persoane angajate în forme de proprietate mixtă, 961 în forme de proprietate majoritar de stat (1%) și 504 persoane angajate în forme de proprietate majoritar privată (0,5%).

De cealaltă parte, 55.371 de persoane (57,2%) figurau la finalul lui 2018 ca angajate în sistemul privat, din care 451 în forme de proprietate corporatistă, 412 persoane în forme de proprietate obștească și 15.671 persoane sunt angajate în forme de proprietate integral străină. În ultimii 4 ani pentru care există date statistice complete (2015, 2016, 2017 și 2018) cea mai mare creștere a ponderii angajaților se remarcă în formele de proprietate integral străină, adică în companiile cu capital străin din județ, cantonate la Sebeș, Cugir și Blaj.

Astfel, în acest sector, numărul salariaților a crescut de la 8.432 în 2015 la 15.671 de salariați în 2018, adică cu 6,6 procente. Și în sectorul public se remarcă o creștere substanțială a numărului de angajați, de la un an la altul. Astfel, dacă în formele de proprietate publică figurau în 2015 21.981 de angajați, în 2018 numărul acestora ajunsese la 23.411 salariați. Cu peste 1000 a crescut, în aceiași perioadă, și numărul angajărilor în formele de proprietate publică de interes național – de la 15.838 în 2015 la 17.364 la finele lui 2018.

Cei mai mulți salariați figurau, la sfârșitul anului 2018, în municipiul Alba Iulia – 34.670, urmat de Sebeș – 13.747 de salariați, Blaj – 7.076 de salariați, Cugir – 6.923 de salariați, Aiud – 5.822 de salariați, Câmpeni – 2.148 salariați, Abrud – 1.644 de salariați, Ocna Mureș – 1.449, Zlatna – 1.233, Teiuș – 918, Baia de Arieș – 681 de salariați. De remarcat că comuna Galda de Jos, cu cei 3.087 de salariați, ”bate” majoritatea orașelor.

Și comunele Jidvei și Sântimbru se remarcă cu peste 1000 de angajați – 1.134, respectiv 1.109 lei. La Vințu figurează – 763 de salariați, la Săsciori – 753 de salariați, la Ciugud – 527, Ighiu – 567. Este vorba despre comune care au pe raza lor investiții private ce creează locuri de muncă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Petru Roncea, câștigător la Physique Tall Champion. Tânărul din Sebeș s-a calificat la Campionatul Mondial din Los Angeles

Bogdan Ilea

Publicat

în

La finalul săptămânii trecute, în orașul Luton, din Marea Britanie, la The Grove Theatre, s-a desfășurat o competiție de amploare dedicată culturismului natural. Evenimentul s-a întins pe durata a două zile: prima zi fiind rezervată categoriilor de juniori și adolescenți, iar cea de-a doua destinată sportivilor din categoriile open, cu vârste între 20 și 28 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Apel DISPERAT pentru o cățelușă fără stăpân, lovită de mașină. A fost luată de pe marginea drumului de o tânără și dusă la o clinică veterinară în stare gravă. Costurile tratamentului sunt imense

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel DISPERAT pentru o cățelușă fără stăpân, lovită de mașină. A fost luată de pe marginea drumului de o tânără și dusă la o clinică veterinară în stare gravă. Costurile tratamentului sunt imense O tânără din județul Alba a găsit în urmă cu câteva zile, pe marginea drumului dinspre Cugir spre Orăștie, o cățelușă fără […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Președintele ceh Petr Pavel a fost în vacanță în România. A vizitat și Alba Iulia: ,,Frumoasă, cu oameni prietenoși și locuri minunate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele din Republica Cehă și-a petrecut vacanța în România, unde a călătorit peste 3.000 de kilometri pe motocicletă. În excursia sa, Petr Pavel a vizitat și județul Alba. Bărbatul în vârstă de 63 de ani a călătorit alături de un grup de prieteni motocicliști, iar pe parcursul vacanței, nu a dormit mai mult de o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea