Alba Iulia Music & Film Festival în Cetatea Alba Carolina, 4-6 septembrie. Vezi programul evenimentului!
Concerte și filme în fiecare seară, proiecții în sală și aer liber, documentare despre artiști și dialoguri cu oameni din lumea filmului – sunt câteva dintre propunerile ediției 2015 a Alba Iulia Music & Film Festival. VAMA, Mircea Baniciu, Jazú, Trei Parale, Noua Orchestră Transilvană și Vizi Imre sunt trupele și artiștii care vor concerta în cadrul acestei ediții, iar lista de filme include producții românești recente, apreciate în întreaga lume, dar și filme străine câștigătoare ale unor trofee de prestigiu.
Principala scenă a festivalului va fi amplasată în Piața Cetății și va găzdui în fiecare seară un concert și o proiecție de film. O a doua scenă în aer liber va fi găzduită de Palatul Principilor, iar proiecțiile din timpul zilei vor avea loc în Sala Ferdinand a aceleiași clădiri. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.
Festivalul începe vineri, 4 septembrie, cu concertul Mircea Baniciu & Band și proiecția unui film pentru întreaga familie: „Gunoi” (titlu original: TRASH), un film brazilian despre doi copii care găsesc un portofel în groapa de gunoi a orașului Rio de Janeiro și se trezesc implicați într-o intrigă la nivel înalt, cu Poliția pe urmele lor. Filmul a fost nominalizat la premiile BAFTA 2015 în categoria producțiilor într-o altă limbă decât engleză.
Palatul Principilor va găzdui vineri concertul Vizi Imre – finalist în competiția „Vocea României” – urmat de un film special: Transylvania Dragon. Este prima proiecție la Alba Iulia a unui film care include secvențe filmate chiar aici, în cetate; acrobatul Flaviu Cernescu a străbătut pe monociclu mii de kilometri prin România și a realizat acrobații aeriene spectaculoase în locurisimbol din Transilvania și Banat, oferindu-ne nu doar emoții, ci și prilejul de a redescoperi istoria și specificul lor.
„Până nu de mult, Alba Iulia a fost «din alt film», însă odată cu restaurarea cetății Alba Carolina orașul a devenit atât o scenă pentru evenimente, cât și un platou de filmare! Două echipe de producție, una din România și una din India, au venit aici pentru că au găsit cadrele de care aveau nevoie. Primăria îi va sprijini în continuare pe toți cei care vor să realizeze filme aici, în cetate, fiindcă prin creațiile lor orașul va fi tot mai cunoscut – în țară și în întreaga lume”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.
Vineri, Palatul Principilor găzduiește și proiecția documentarului „Cobain: Montage of Heck”, care urmărește viața fondatorului trupei NIRVANA, Kurt Cobain. „Probabil cel mai bun documentar despre un artist realizat vreodată”, „intim, puternic și revelator” sunt doar câteva din cuvintele folosite de critici pentru a descrie acest film, proiectat pentru prima dată la Alba Iulia.
Iubitorii cinematografiei românești nu trebuie să rateze două filme de producție recentă care au fost apreciate la nivel internațional. Sâmbătă, în Piața Cetății, are loc proiecția „De ce eu?”. Filmul regizat de Tudor Giurgiu este bazat pe cazul real al procurorului Cristian Panait și reprezintă o privire în lumea justiției românești, în care un tânăr idealist încearcă să rezolve un complicat caz de corupție. „De ce eu?” a câștigat o serie de premii și aprecieri internaționale și a fost prezentat la BERLINALE 2015 în secțiunea „Panorama”.
Duminică, Palatul Principilor va găzdui proiecția filmului „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, propune o incursiune în istorie, mai precis în Țara Românească a începutului de secol XIX, urmărind un zapciu care vrea să prindă un rob fugit de la stăpân. Filmul a fost ales de Centrul Național al Cinematografiei să reprezinte România la premiile OSCAR, în categoria „cel mai bun film străin”. „Aferim!” a câștigat Ursul de Argint la festivalul de film de la Berlin în 2015.
Fanii trupei VAMA vor avea duminică seara parte de o doză dublă de distracție: concert în Piața Cetății, urmat de filmul „LIVE”, în care Tudor Chirilă joacă rolul unui om de afaceri ajuns în „vizorul” unei jurnaliste de investigații, interpretată de Rodica Lazăr.
Printre filmele străine de neratat se află „Povești trăsnite” ( „Wild Tales”), o comedie considerată de critici cel mai bun film din istoria cinematografiei argentiniene și propunerea acestei țări la premiile OSCAR din acest an, dar și „Despre oameni și oi” („Rams”), o călătorie în Islanda, la o fermă izolată, unde doi frați care nu șiau vorbit de 40 de ani trebuie să se regăsească cu orice preț pentru a salva bunurile lor cele mai prețioase: oile care le asigură traiul de zi cu zi. „Despre oameni și oi” a fost premiat la Cannes 2015 cu premiul „Un certain regard”.
Programul complet al festivalului și noutăți din program sunt anunțate pe site-ul oficial albafilmfest.ro, precum și pe pagina de Facebook Alba Film Fest.
Despre Alba Iulia Music & Film Festival
Alba Iulia Music & Film Festival, singurul eveniment de acest gen din România, propune o combinaţie unică între filme care vorbesc despre muzică sau muzicieni şi posibilitatea de a vedea live solişti sau trupe care se regăsesc pe coloana sonoră a unui film din program, într-un mix cât mai divers de genuri. Alba Iulia Music & Film Festival este organizat de Asociația Film și Cultură Urbană, alături de Primăria Municipiului Alba Iulia.
PROGRAM ALBA IULIA MUSIC & FILM FESTIVAL
EDIȚIA A IV-A, 4-6 SEPTEMBRIE 2015
Vineri, 4 septembrie
Piața Cetății Open Air
20.00 Concert: Mircea Baniciu & Band
21.00 Proiecție specială: „Gunoi” („Trash”)
Palatul Principilor Open Air
19.00 Concert: Vizi Imre (oferit de CollectOil)
20.00 Proiecție în premieră: Transylvania Dragon
21.00 Proiecție: „Kurt Cobain: Montage of Heck”
Sala Ferdinand
18.00 Scurtmetraje românești din programul TIFF 2015
Sâmbătă, 5 septembrie
Piața Cetății Open Air
20.00 Concert simfonic: Noua Orchestră Transilvană
21.00 Proiecție: „Povești trăsnite” („Relatos salvajes”)
Palatul Principilor Open Air
20.30 Proiecție: „De ce eu?”
În prezența echipei: Mihai Constantin și Andreea Vasile
22.00 Concert: JAZÚ
Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
19.00 Proiecție: „Youtube Bazaar”
Duminică, 6 septembrie
Piața Cetății Open Air
20.00 Concert VAMA
21.30 Proiecție specială: „Live”
În prezența echipei: Tudor Chirilă și Rodica Lazăr
Palatul Principilor Open Air
20.30 Concert Trei Parale
22.00 Proiecție specială: „Aferim!”
Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
18.00 Proiecție: „Despre oameni și oi” („Rams”)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO-VIDEO | ACCIDENT rutier pe raza localității Șard: Două autoturisme și un autobuz s-au tamponat. Intervin pompierii din Alba Iulia
ACCIDENT rutier pe raza localității Șard: Două autoturisme și un autobuz s-au tamponat. Intervin pompierii din Alba Iulia Un accident rutier s-a produs luni, 23 decembrie 2024, în jurul orei 10.30, pe raza localității Șard. În incident sunt implicate două autoturisme și un autobuz. Citește și: Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana