Actualitate

AJUTOR SOCIAL 2022: Care sunt noile reguli pentru stabilirea acestuia

Ioana Oprean

Publicat

în

AJUTOR SOCIAL 2022: Care sunt noile reguli pentru stabilirea acestuia

În cursul anului 2021 a fost oficializată Legea 225/2021, care prevede actualizarea indicatorului social de referință (ISR) în prima zi a lunii martie a fiecărui an. În funcție de ISR se calculează ajutorul social, dar și alte asemenea beneficii.

„Valoarea indicatorului social de referință se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Național de Statistică. În situația în care rata medie anuală a inflației are valoare negativă se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referință”, scrie în legea menționată mai sus.

Printre cele mai importante drepturi care se acordă în funcție de ISR se numără indemnizația de șomaj.

Așadar, actul normativ prevede actualizarea din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, a valorii ISR, în funcţie de inflaţia din anul precedent, astfel cum este ea comunicată de către Institutul Național de Statistică. Dar numai în condițiile în care rata anuală a inflației are, în anul anterior, o valoare pozitivă.

Ce este ISR aflăm din Legea nr. 76/2002, ce precizează că ISR reprezintă „unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă”.

În prezent, potrivit aceleiași legi, valoarea ISR este de 500 de lei, aceasta fiind neschimbată de ani buni.

Merită menționat, fără legătură cu ISR, dar de interes pentru cetățeni, că a fost modificată Declarația 112, folosită în principal la declarea taxelor salariale.

Declarația fiscală a fost actualizată, în esență, cu schimbările introduse anul trecut și la început de 2022 de anumite acte normative.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Șeful Armatei Române, despre situația în care Țările Baltice sunt atacate: „Răspunsul NATO e stabilit deja”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șeful Armatei Române, despre situația în care Țările Baltice sunt atacate: „Răspunsul NATO e stabilit deja” Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a explicat cum ar reacționa România în eventualitatea unui atac asupra uneia dintre Țările Baltice, subliniind că activarea articolului 5 al NATO ar fi automată și fără echivoc, afirmațiile fiind făcute […]

Citește mai mult

Actualitate

Adio, ghivece din plastic cu flori: După interzicerea pungilor, UE a pus gând rău recipientelor pentru plante

Ioana Oprean

Publicat

în

Adio, ghivece din plastic cu flori: După interzicerea pungilor, UE a pus gând rău recipientelor pentru plante Uniunea Europeană înăsprește legislația privind ambalajele din plastic. În cadrul „European Green Deal”, Bruxelles-ul a revizuit Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, cu un obiectiv clar: reducerea masivă a cantității de plastic și orientarea pieței către soluții […]

Citește mai mult

Actualitate

Vouchere culturale de 250 de lei pentru elevi: Guvernul amână programul până în anul școlar 2027–2028, invocând constrângeri bugetare

Mif Lorena

Publicat

în

Vouchere culturale de 250 de lei pentru elevi: Guvernul amână programul până în anul școlar 2027–2028, invocând constrângeri bugetare Conform Ordonanței de Urgență stabilită de către Guvern, s-a decis suspendarea aplicării prevederilor privind Programul național „Vouchere culturale pentru elevi”, până la începutul anului școlar 2027-2028. Această decizie a motivat necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare în ceea […]

Citește mai mult